2 aprilie – Ziua Internațională a Conștientizării Autismului
În fiecare an, în data de 2 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Conștientizării Autismului. Cu această ocazie la noi în țară se lansează campania „Un dar necesar”. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune mai multe.
În România există un număr de 30.000 de persoane diagnosticate cu autism, iar azi e ziua lor. Dintre acestea, aproape 14.000 sunt copii, autismul fiind considerată cea mai răspândită tulburare a copilăriei. În fiecare an în România 1.000 de copii sunt diagnosticați cu autism, conform datelor oferite de campanie.
Asociația Help Autism alături de organizațiile din rețeaua RO TSA și Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) au gândit campania „Un dar necesar”. Aceasta are drept scop atragerea atenției asupra nevoilor pe care le au mii de adulți și copii cu autism din țară. Sloganul campaniei: „Atenția, înțelegerea, susținerea și acceptarea sunt cele mai de preț daruri. Hai să le oferim împreună persoanelor neurodiverse”.
„Am identificat aceste nevoi ca fiind esențiale pentru ca persoanele cu autism să fie real ajutate și integrate în comunitate. Este o campanie în care fiecare se poată implica cu Un Dar Necesar – un gest de atenție, înțelegere, susținere și acceptare. Acest gest poate fi o donație sau un mesaj de susținere făcut pentru un copil pe care îl cunoști, pentru organizația locală sau pentru structuri naționale, poate fi un gest individual sau din partea companiei pe care o reprezinți”, transmite Raluca Bogdan, manager comunicare al Asociației Help Autism.
Clădiri iluminate în albastru
Culoarea reprezentativă pentru autism este albastrul. Astăzi, mai multe clădiri din șase orașe ale țării vor fi iluminate în această culoare, iar ele sunt:
București –Turnul Ciurel STS, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Sky Tower, CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, Sala Radio, Muzeul Național George Enescu, Timpuri Noi Square;
Sibiu – Teatrul Gong;
Brașov – Primăria Brașov și literele de pe Tâmpa;
Iași – Ateneul Național din Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași și Primăria Iași;