Copiii sunt mai rezistenți împotriva COVID-19. Ce spun cercetătorii
Copiii sunt mai rezistenți împotriva COVID-19. Aceasta este concluzia unui studiu emis recent de către cercetători. Deși acest lucru este încurajator, cei mici riscă să devină focare de infecție din cauza faptului că nu prezintă simptome. Aflați în continuare cum au ajuns oamenii de știință la această concluzie.
După cum probabil ați observat copiii cu vârste mai mici de 10 ani sunt mai puțin afectați de formele simptomatice de COVID-19. Cauza încă nu este cunoscută. Totuși, un studiu realizat de Weill Cornell Medicinie și publicat în revista științifică Journal of the American Medical Association ne-ar putea aduce mai aproape de adevăr.
Principala modalitate prin care corpul nostru se apără de viruși este prin anticorpi. Aceștia au un singur scop: de a combate și de a elimina pericolele din corp.
Cercetătorii au analizat un număr de 31.000 de teste serologice realizate la New York între lunile aprilie și august 2020. Aceste teste măsoară prezența anticorpilor în sânge. Oamenii de știință s-au concentrat pe testele care s-au dovedit pozitive și care indicau o infecție precedentă cu COVID-19.
Rezultatele au fost destul de surprinzătoare. Copiii cu vârste mai mici de 10 ani au un nivel mai mare de anticorpi IgG decât adulții. Imunoglobulina G este clasa de anticorpi cel mai des întâlnită în sânge.
Tinerii adulți au cel mai mic nivel de anticorpi
O altă descoperire a fost faptul că adulții cu vârste cuprinse între 19 – 30 de ani au cel mai scăzut nivel de anticorpi IgG. Numărul acestora începe iar să crească, însă, odată cu vârsta. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este încă neclar conform autorilor studiului.
De asemenea, copiii din grupa de vârsta 1 – 10 ani au de două ori mai mulți anticorpi IgG decât adolescenții. Adolescenții la rândul lor prezintă un nivel de două ori mai ridicat de anticorpi decât tinerii adulți cu vârste cuprinse între 19 -24 de ani.
“Rezultatele noastre sugerează că diferenţele de manifestări clinice ale maladiei COVID-19 la pacienţii minori, comparate cu cele observate la pacienţii adulţi, ar putea să se datoreze, parţial, unui răspuns imunitar legat de vârstă”, au explicat autorii cercetării.
Cercetătorii au mai observat că vârsta nu este un factor relevant când vine vorba de riscul de infectare. Testele serologice au fost pozitive pentru un procent similar de copii, de adolescenți și de adulți. Acest aspect ne arată că deși cei mici nu sunt puși în pericol, aceștia reprezintă un important rezervor de transmitere al virusului.