Dependența de internet la copii. Îi putem salva la timp?
Copiii sunt extrem de dependenți de internet și tehnologie, iar uneori această dependență îi face să pară obosiți și lipsiți de energie. Astăzi vă povestim cum ne dăm seama dacă un copil este dependent de internet, dar și cum evităm această situație. Mai multe detalii în continuare.
Dependența de internet la vârste mici este teribilă, deoarece copiii nu sunt tentați să iasă afară și să descopere lumea reală. Părinții de multe ori induc această dependență când le oferă tableta pentru a vedea animații. Această dorință nevinovată pentru a avea un moment de liniște poate fi periculoasă.
Jaron Lanier, un geniu Microsoft și un guru al internetului avertizează că ”rețelele sociale sunt mai rele decât țigările”.
“Esența rețelelor sociale este un algoritm care măsoară ceea ce face o persoană și îi oferă o recompensă sau o pedeapsă, conform unui plan care maximizează modificarea comportamentului său”, a comentat el într-un interviu pentru o publicație din America Latină.
Lane spune că social media sunt atât de nocive pentru că algoritmii încearcă să aibă un anumit efect asupra comportamentului. Acum viața multor copii și adolescenți este atât de legată de instrumentele digitale.
Cum detectăm dependența de internet?
Psihologul Marisa Azaret a vorbit despre asta pentru o publicație din America Latină. Potrivit lui Azaret, atunci când vorbim despre copii și adolescenți, utilizarea internetului poate fi împărțită în patru piloni: educație, viață socială, jocuri video și videoclipuri pe YouTube. Acești piloni sunt importanți și oferă zeci de beneficii, dar prezintă și o serie de riscuri.
Dr. Azaret a împărtășit câteva semne care ajută părintele să vadă dacă micuțul e dependent. Iată care sunt:
Izolare de restul familiei
Modificări ale rutinelor și modelelor
Schimbări de dispoziție (devin iritabili sau anxioși)
Nu dorm suficient
Există un secret care nu exista înainte
Cum evităm să ajungem în această situație?
Psihologul a subliniat că părinții trebuie să rămână atenți și să caute întotdeauna un echilibru, astfel încât minorii să aibă intimitate. Dr. Azaret spune că părintele poate preveni dependența de internet a copilului. Iată soluția:
Stabiliți un dialog permanent cu micuții. Faceți asta folosind lucruri pozitive și plăcute. Evitați ceea ce este cunoscut în mod colocvial ca ”predicare”.
Stabiliți reguli acasă. Este important ca regulile să fie corecte și concrete, astfel încât acestea să fie mai ușor de pus în aplicare.
Monitorizează timpul petrecut de copil pe social media sau pe internet.
Treceți în revistă împreună regulile de securitate de bază (nu dați informații personale, tratați-i pe ceilalți așa cum doriți să fiți tratați și voi , mai presus de toate, nu credeți tot ce vedeți sau auziți în lumea digitală)
Nu uitați că, dacă situația se înrăutățește, idealul este să consultați imediat un profesionist.