Alexis, pisica care a făcut cele mai multe trucuri într-un minut
Animalele sunt foarte deștepte și ne dovedesc asta tot mai mult. Astăzi ȘTIRI PENTRU COPII vă vorbește despre Alexis, pisica care a făcut cele mai multe trucuri într-un minut doborând astfel recordul mondial și intrând în Cartea Recordurilor. Ghemotocul de blană a reușit să facă în 60 de secunde 26 de trucuri.
Alexis are opt ani și o are ca stăpân pe Anika Moritz în vârstă de 20 de ani. Împreună locuiesc în Austria și tot împreună au reușit să doboare un record mondial. Alexis și Anika se au una pe alta încă de când pisica era pui, iar antrenamentul a început la doar 12 săptămâni. Tânăra iubește pisicile și consideră că Alexis este pisica ei de o viață. Prin antrenamentele pe care le făcea Anika și-a dat seama că pisica ei este foarte bună la urmarea instrucțiunilor. „A învățat atât de repede încât am știut că este o pisică foarte specială”, a spus Anika, conform Guiness World Records.
Fata consideră că pisicile sunt minunate și întotdeauna a vrut să arate lumii că nu sunt simple animale și atât. A vrut să arate că ele sunt deștepte și iată că a reușit. „Întotdeauna am vrut să arăt cât de uimitoare sunt pisicile. Mi-am propus în 2017 să încerc să bat acest record. De asemenea, am vrut să schimb punctul de vedere pe care majoritatea oamenilor îl au în ceea ce privește pisicile. Pisicile nu sunt doar un decor pentru camera de zi. Pisicile sunt tigri mici, cărora le place să interacționeze cu alte pisici și cu o ființă umană.
De asemenea, le place să fie ocupați cu jocuri, puzzle-uri și antrenamente pentru trucuri. Nici o pisică nu este încăpățânată 100% și literalmente fiecare pisică poate face trucuri cu antrenament pozitiv. De asemenea, m-am inspirat cu siguranță de la fostul deținător de record Robert și Didga și de la câțiva dresori minunați de câini de aici, din Austria”, povestește Anika, stăpâna lui Alexis.
Antrenamentul pentru trucuri
Anika este de părere că orice pisică poate fi antrenată pentru a face trucuri. Ea are nevoie însă de multă dragoste, răbdare și înțelegere. Alexis a fost antrenată cu încurajări, dar și cu recompense sau laude după fiecare truc. „Ne antrenăm doar cu întăriri pozitive, deci nu există sentimente negative pentru pisică, ceea ce este important”, mai spune Anika.
Tânăra a descoperit că ar putea doborî acest record în 2017. Știa deja că Alexis este foarte deșteaptă așa că au încercat împreună să facă câteva trucuri. În decurs de un minut cele două au reușit să facă 14 trucuri. După această încercare Anika a cam uitat de această înregistrare, însă a continuat să facă cu Alexis trucuri amuzante fiindcă era o pasiune. În 2019 și-a amintit de record și s-a hotărât să încerce din nou. „Am fost destul de șocată de cât de bună și rapidă a fost Alexis. În acel moment am crezut că putem realiza de fapt acest record minunat”, spune Anika.
Am putea spune că Alexis a avut parte și de un moment mai dificil atunci când s-a apucat de trucuri pentru a intra în Cartea Recordurilor. Asta pentru că ea era obișnuită ca după fiecare truc să fie recompensată, lucru care de data asta nu s-a întâmplat din cauza regulilor. „În mod normal, pisica mea primește o recompensă pozitivă după fiecare truc, deoarece antrenamentul ar trebui să fie întotdeauna distractiv și merită. Cu toate acestea, Alexis a reușit atât de bine, pentru că atenția mea și interacțiunea sunt o recompensă și știa că va primi un tratament special după cele 60 de secunde”, povestește Anika.
Acum Anika și Alexis se vor antrena pentru a-și doborî propriul record dorindu-și să facă 30 de trucuri într-un minut.