Există 195 de țări recunoscute oficial în lume. Dintre acestea unele sunt mai populare ca altele. Noi vom scrie despre cele mai puțin cunoscute. De exemplu, știați că un stat insular din Oceania nu are capitală? Sau că o țară din Africa se află în toate cele patru emisfere geografice (sudică, nordică, estică, vestică)? În plus, mai există și țări care nu sunt recunoscute oficial. Astăzi vorbim despre Kiribati, țara din toate cele patru emisfere.
Kiribati, sau Republica Kiribati cum este numită oficial, este o țară insulară din centrul Oceanului Pacific. Populația țării este de aproximativ 120.000 de oameni. Cele 33 de insule ale țării, dintre care doar 20 sunt locuite, sunt răsfirate pe o suprafață mare a oceanului. Deși suprafața totală a insulelor este de 811 de kilometri pătrați, distanța dintre cea mai estică insulă și cea mai vestică este de 2.900 de kilometri. Cel mai interesant este faptul că Kiribati este singura țară care se află în toate cele patru emisfere. Capitala țării este Bariki și are o populație de 3.500 de locuitori. Centre guvernamentale se mai află însă și în orașele Ambo și Betio.
Majoritatea insulelor sunt atoli, adică formațiuni geografice care au o formă de inel și care formează o lagună. Ba chiar mai mult, insula Kiritimati, care înseamnă Crăciun, este unul dintre cei mai mari atoli din lume. Acesta are o suprafață de 388 de kilometri pătrați și constituie aproape jumătate din suprafața țării. Această insulă a fost folosită de către Statele Unite și de către britanici pentru testarea bombelor nucleare în anii ’60. În prezent pe insulă se află plantații mari de cocotieri și ferme de pești. Cel mai înalt punct din Kiribati este pe insula Banaba și atinge înălțimea de doar 87 de metri deasupra nivelului mării. Din cauza faptului că majoritatea resurselor au fost minate, această insulă este locuită în prezent de foarte puțini oameni.
Celelalte insule ating o înălțime de maxim 8 metri. Acest lucru le face vulnerabile topirii calotei glaciare. Încălzirea globală poate fi dezastruoasă pentru Kiribati. Deja au fost acoperite de apă două insule. Temperatura medie este constantă de-a lungul anului, aceasta fiind de aproximativ 27 – 32 °C. Cocotierii sunt principala sursă de hrană a locuitorilor din Kiribati. Oamenii consumă atât nucile de cocos cât și seva copacilor, aceasta fiind folosită pentru a face băuturi dulci și pentru gătit.
Populația țării este în principal microneziană și vorbește limba gilberteză. Totuși, limba oficială a țării este engleza. Mai mult de jumătate dintre oameni sunt romano-catolici, majoritatea celorlalți fiind protestanți. Numărul de oameni a rămas constant de-a lungul anilor pe majoritatea insulelor. Acest lucru se datorează migrării acestora în centrele urbane din Tarawa de sud. Acolo locuiește 20% din populația țării. Betio, care este centrul comercial din Tarawa, are o densitate a populației extrem de mare. Populația rurală din Kiribati locuiește în sate care au un aspect vestic.
Primii coloniști din Kiribati au venit din Asia de sud-est prin Micronezia acum 4.000 – 5.000 de ani. În secolul al XIV-lea insulele din sud au început să fie populate de oameni din Samoa.
Exploratorii spanioli au ajuns pe insule abia în secolul al XVI-lea. Totuși, majoritatea insulelor nu au fost puse pe hartă până în secolul al XIX-lea, atunci când au ajuns pe insulă primii comercianți.
Insulele Gilbert au început să facă parte din Protectoratul britanic în anul 1892. Banaba a fost anexată acestora în anul 1900 datorită depozitelor bogate de fosfați. Aceste insule au fost alăturate Insulelor Ellice, care în ziua de astăzi formează Tuvalu, și au constituit, în anul 1916, Colonia Insulelor Gilbert și Ellice. Acestei colonii i s-au adăugat pe parcurs Insulele Phoenix și Line și, pentru o perioadă, Tokelau. Administrația era făcută prin guverne insulare, care uneori erau prinse la mijloc între conflictele dintre catolici și protestanți.
Insulele au fost ocupate de Japonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial până ce au fost eliberate de Aliați. Prima formă de guvern a fost fondată în anul 1967 și a avut forma unei case a reprezentanților. În anul 1971 locuitorii din Banaba au dat în judecată guvernul britanic din cauza faptului că extragerea fosfatului devenea un dezastru natural pentru insulă și din cauza faptului că minerii nu erau plătiți destul. Din păcate acest proces nu a fost finalizat și compania minieră nu a restaurat insula. În anul 1981 locuitorii au acceptat oferta britanicilor pentru o plată unică de 10 milioane de dolari australieni pentru a renunța la viitoare procese. Kiribati și-a obținut independența față de Protectoratul britanic în anul 1979.
Până în anul 1979, când depozitul de fosfat din Banaba a fost epuizat, economia din Kiribati era dependentă de exportul de minerale. În prezent principala sursă de venit a insulelor sunt taxele pentru pescuit. De asemenea, faptul că Kiribati se situează la Ecuator face țara o destinație ideală pentru centrele de monitorizare a sateliților și pentru facilitățile de lansare a rachetelor spațiale. Mai multe țări au construit deja sau își doresc să construiască astfel de facilități pe insulele țării, fapt ce a îmbunătățit mult calitatea vieții din Kiribati.
Totuși, țara insulară rămâne în continuare dependentă de importuri, în principal de importul de hrană. Mâncarea reprezintă o treime din toate importurile aduse în Kiribati. Aceasta provine în principal din Japonia, Australia și Singapore.
Deși a fost influențată foarte mult de cultura vestică, țara din toate cele patru emisfere și-a păstrat foarte multe elemente tradiționale. Manifestările vizibile ale realizărilor individuale și ale bogăției sunt descurajate de către locuitori. Construcția de canoe și concursurile de vâslit sunt activități comune în Kiribatii. Muzica și dansurile tradiționale sunt văzute ca fiind foarte importante. Principalele sporturi ale țării sunt fotbalul și voleiul.
Sursă foto: wikipedia.org, pixabay.com, kids.kiddle.co