EXPRESIA SĂPTĂMÂNII – Casă de piatră. Expresiile românești par foarte ciudate pentru străini, dar și pentru cei mici, de cele mai multe ori. Deseori v-ați auzit părinții sau bunicii spunând expresii ciudate și poate nu ați știut atunci la ce se refereau ei. Echipa ȘTIRI PENTRU COPII prezintă săptămânal câte una dintre expresiile românești care ne lasă „cu gura căscată” sau stârnesc hohote de râs. De asemenea noi vom și explica aceste expresii pentru a ști de unde provin și care este înțelesul lor.
Expresia din această săptămână este „casă de piatră”. Cei mici au auzit această expresie cel puțin o dată, dar ce înseamnă ea?
Expresia „casă de piatră” este folosită ca o urare pentru cei recent căsătoriți. De obicei, când două persoane se căsătoresc, aceasta este principala urare pe care invitații le-o adresează.
Toată lumea folosește această urare. Dar de unde provine și ce înseamnă ea? Urarea a primit numeroase semnificații printre care „iubire puternică” sau „căsnicie trainică”.
Se pare că această expresie își are originile în Biblie. „Piatra” este unul dintre simbolurile lui Hristos, care este numit așa de multe ori în Cartea Sfântă. De asemenea, „piatra” este indicatorul credinței în Hristos, relatează Ziarul Metropolis.
Casa este simbolul „adunării împreună” a oamenilor, construcția ei recreează începuturile Creației Lumii, iar rezistența ei sunt „pietrele”, adică oamenii care cu credință dau viață altor oameni. Fiecare prunc e o nouă „piatră” a credinței, un simbol al noului început, relatează FotoPanou.md.
Așadar, cuvântul „casă” din expresia noastră de astăzi are un înțeles mult mai profund. Acesta nu se referă doar la construcția propriu-zisă, ci este un simbol al adăpostului sau căminului stabil. De asemenea, expresia mai semnifică un spațiu spiritual, reuniunea famiiliei și a celor dragi.
Dicționar
Simbol: semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment;