• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • februarie 4, 2021

Iată cum va începe școala de luni. Reguli și sfaturi de la doi miniștri

Astăzi a fost prezentat mult așteptatul ordin comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății în care sunt prezentate mai multe reguli, dar și sfaturi privind revenirea elevilor în clase. Momentan, este un document în lucru, pe masa miniștrilor.  ȘTIRI PENTRU COPII vă spune mai multe despre cum va începe școala de luni.

Ce au de făcut directorii școlilor?

În proiectul de ordin comun al miniștrilor, care prezintă regulile ce trebuie respectate pentru redeschiderea școlilor, există câteva aspecte adresate conducerii unităților de învățământ și anume:

  • Organizarea și întreținerea spațiilor astfel încât să se asigure distanțarea de 1 metru. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maxim posibilă, inclusiv prin amplasarea optimă a mobilierului școlar;
  • Stabilirea circuitelor funcționale;
  • Organizarea spațiilor de recreere;
  • Evaluarea necesarului de resurse umane;
  • Asigurarea materialelor de curățenie, igienă și dezinfecție;
  • Asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecție pentru elevi/studenți și personal.
  • Au obligația să respecte măsurile de protecție și cele de igienă recomandate tuturor elevilor. Iar în situația preșcolarilor/elevilor aflați într-o grupă de risc au obligația de a monitoriza fiecare caz în parte.

De asemenea, unitățile de învățământ au obligația de a-și organiza activitatea astfel încât să se prevină îmbolnăvirile prin:

  • Asigurarea implementării activităților de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2;
  • Organizarea spațiilor pentru asigurarea distanțării fizice;
  • Organizarea accesului în unitatea/instituția de învățământ;
  • Organizarea programului de învățământ;
  • Asigurarea măsurilor igienico-sanitare la nivel individual;
  • Asigurarea măsurilor igienico-sanitare în unitatea/instituția de învățământ;
  • Instruirea personalului, comunicarea permanentă de informații către elevi/studenți și părinți privind măsurile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2;
  • Asigurarea măsurilor pentru elevi/studenți, cadre didactice și alt personal din unitățile/instituțiile de învățământ aflat în grupele de vârstă cu risc și/sau având afecțiuni cronice și/sau dizabilități.
Cine poate face școală online?

Deși școlile se redeschid, există totuși câteva excepții. Personalul didactic din cadrul unităților de învățământ aflat în grupa de risc poate desfășura activități didactice în sistem online. Asta însă, numai în baza unei certificări emise de medicul de medicina muncii. În această categorie intră vârstnicii, persoanele cu diabet zaharat sau alte boli cronice și persoanele cu imunitate deficitară. În acest caz conducerea unității va adapta orarul școlar în mod corespunzător.

De asemenea, preșcolarii sau elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul  scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică în școală. Pentru aceștia directorii școlilor vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea predării online.

O altă categorie de preșcolari sau elevi care pot să nu participe fizic la școală sunt cei care locuiesc cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc. Acest lucru se poate face după ce a fost făcută o evaluare a persoanei respective, dacă aceasta nu a fost vaccinată și există riscul de contaminare cu SARS-CoV-2. Copiii pot face școală online la recomandarea medicului și cu acordul părinților sau a tutorelui legal.

Când se suspendă cursurile?

În ordinul comun al celor doi miniștri sunt prezentate și situațiile în care se suspendă orele fizice:

1. La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar.

În această situație se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situația în care în aceeași sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. Iar elevii din schimbul următor își vor desfășura cursurile după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.

2. La apariția a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

În această situație se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. La fel ca în cazul claselor de învățământ preșcolar sau primar, dacă există un schimb al elevilor, aceștia vor merge în continuare la școală, după o dezinfectare a sălii.

În perioada de suspendare a cursurilor cu prezență fizică, conducerea unității/instituției de învățământ va dispune realizarea următoarelor activități obligatorii:

  • Curățenia și aerisirea claselor/sălilor;
  • Dezinfecția generală și nebulizarea spațiilor unității/instituției de învățământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete.
Purtarea măștii, obligatorie

Un alt aspect foarte important este că purtarea măștii este obligatorie. Atât cadrele didactice cât și elevii au obligația de a purta mască indiferent că se află în interiorul sau exteriorul unității de învățământ. Doar preșcolarii sunt scutiți de purtarea măștii.

Cadrele didactice au obligația să anunțe cadrul medical școlar sau responsabilul desemnat de conducerea unității în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor simptome ale infectării cu COVID-19.

De asemenea, elevii vor fi instruiți în prima zi de școală și cel puțin o dată pe săptămână în vederea respectării măsurilor de protecție și prevenție a infectării.

Sfaturi pentru părinți

Proiectul de Ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății oferă și câteva sfaturi pentru părinți:

  • Evaluați zilnic starea de sănătate a copilului înainte de a merge la școală;
  • În cazul în care copilul prezintă simptome în timpul programului școlar, prezentați-vă imediat la unitatea școlară și contactați telefonic medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz;
  • Discutați cu copilul despre cum acesta se poate proteja pe el, dar și pe cei din jur împotriva infecției cu noul coronavirus;
  • Explicați-i copilului că, deși școala se redeschide, viața de zi cu zi nu va fi la fel ca înainte, deoarece trebuie să avem grijă de noi și să evităm răspândirea infecției;
  • Acordați atenție stării psihice a copilului și discutați cu el despre orice modificări ale stării lui emoționale;
  • Învățați-vă copilul cum să se spele pe mâini corespunzător. Vorbiți cu acesta despre cum respectăm sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare și la păstrarea distanței. Învățați-vă copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la școală, când se întoarce acasă, înainte și după servirea mesei, înainte și după utilizarea toaletei și ori de câte ori este necesar;
  • Învățați-vă copilul cum să poarte corect masca de protecție și explicați-i importanța și necesitatea purtării acesteia;
Alte sfaturi și obligații
  • Sfătuiți-vă copilul să nu consume în comun alimente sau băuturi și să nu schimbe cu alți elevi obiectele de folosință personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.) Nu oferiți alimente sau băuturi întregii grupe/clase la aniversari sau cu alte ocazii;
  • Curățați/dezinfectați zilnic acasă obiectele de uz frecvent ale copilului (telefon, tabletă, computer, mouse etc.);
  • În situația în care copilul are febră, simptome respiratorii (tuse, dificultăți în respirație), vărsături, contactați telefonic medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz, și nu duceți copilul la școală;
  • Părinții/aparținătorii nu vor avea acces în curtea unității de învățământ și nu vor putea însoți copiii în clădirea acesteia. Excepție fac cazurile speciale, pentru care există aprobarea conducerii școlii.
  • Comunicați constant cu personalul școlii, telefonic sau prin mijloace electronice, în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a inițierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.

Pe lângă aceste sfaturi, părinții au obligația de a anunța unitatea de învățământ cu privire la absența elevului în următoarele situații:

  • Elevul prezintă simptome specifice infectări
  • Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
  • Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 și se află în carantină.
Noi precizări din partea ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut joi o videoconferință la care au luat parte inspectoratele școlare din țară, dar și presa. Inspectorii școlari generali și-au spus punctul de vedere, iar ministrul i-a asigurat că toate propunerile lor vor fi discutate la întâlnirea de mai târziu cu Ministerul Sănătății, în vederea finalizări ordinului comun de ministru.

Iată care au fost principalele declarații pe care ministrul Educației le-a dat:

  • Adeverințele medicale eliberate în semestrul I rămân valabile și în acest semestru. De asemenea, adeverințele vor fi luate în considerare și în format electronic;
  • Transportul școlar. Ministrul a spus că acest aspect intră în atribuția școlii și a autorităților locale. De asemenea, a precizat faptul că microbuzele ar trebui dezinfectate după fiecare cursă;
  • Elevilor care prezintă simptome sau nu se vin la școală pe motiv de COVID-19 nu li se vor pune absențe, iar chiar dacă se pun, acestea vor fi motivate;
  • În cazul în care un învățător se îmbolnăvește și nu poate fi înlocuit, elevii vor trece la orele online;
  • Fiecare școală va primi un buget pentru orele remediale. Acesta este stabilit pe baza datelor strânse de la fiecare inspectorat școlar;
  • În cazul în care un elev prezintă simptome în timpul orelor de curs, acesta, cu acordul părinților, va putea fi testat în cabinetul medical al școlii. În cazul în care școala nu are un cabinet, va trebui anunțat DSP-ul.

La întâlnirea de joi dintre cele două ministere se vor discuta propunerile venite din partea inspectoratelor școlare. De asemenea, se va discuta despre elevii din învățământul special și se va stabili măsura suspendării cursurilor într-o unitate de învățământ, în funcție de numărul de cadre didactice infectate.

Sursă foto: pixabay.com/Wokandapix

  • Tags:
  • copii
  • coronavirus
  • COVID 19
  • directori
  • elevi
  • ministerul educatiei
  • ministerul sanatatii
  • ordin comun
  • ore online
  • parinti
  • profesori
  • reguli
  • sanatate
  • scoala
  • sfaturi
  • stiri pentru copii

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com