Procurorii l-au trimis în judecată pe tatăl alpinistei Dor Geta Popescu
Acum patru ani, în 2017, a avut loc un accident tragic în care doi tineri au murit într-o avalanșă ce a avut loc în Retezat. Acum, procurorii l-au trimis în judecată pe tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, una din victime. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune de ce Parchetul îl consideră vinovat.
Parchetul general l-a trimis în judecată pe Ovidiu Popescu, organizatorul expediției din Retezat în care Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi și-au pierdut viața. Procurorii îl acuză pe tatăl fetei de ucidere din culpă.
„Fără călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanșei în condiții nivologice, de relief, și de vreme, apte să conducă la declanșarea ei și în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere și siguranță pe care trebuia și putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea și aprecierea stării meteo constatate la fața locului cu consecința păstrării unei distanțe între membrii grupului (6-10 metri), utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanșa nu ar fi avut loc sau cel puțin nu ar fi surprins și antrenat membrii grupului, lipsind consecința producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viața”, susțin procurorii.
Cine erau Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi
În aprilie 2017 avalanșa a surprins un grup de șapte persoane. Cinci dintre ele au fost rănite, iar cei doi tineri și-au pierdut viața. Dor Geta Popescu avea 13 ani, iar Erik Gulacsi avea 12 ani. Ambii erau niște tineri alpiniști renumiți, cu multe recorduri mondiale și europene.
Dor Geta Popescu era cea mai tânără alpinistă din România, plină de performanțe și una din cele mai tinere și promițătoare din lume. La numai 13 ani a reușit să intre în Cartea Recordurilor. În mai 2016 a doborât două recorduri mondiale de vârstă într-o singură lună. Asta după ce a atins vârful Denali din Alaska și Pico de Orizaba din Mexic. De asemenea, Geta a fost cea mai tânără alpinistă care a atins vârful Ararat (5.137 de metri). Avea în palmares șase recorduri mondiale și unul european.
Și colegul ei Erik Gulacsi a atins performanțe remarcabile. În 2016 a ajuns pe vârful Elbrus la 5.642 de metri altitudine, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reușit acest lucru. În 2017 a stabilit un nou record european reușind să atingă vârful Aconcagua de 6.962 metri.
Dicționar
Nivologie: disciplină științifică care se ocupă cu studierea formării, evoluției și transformării zăpezii.