O meserie de care depind vieţi omeneşti. Ce face un anestezist?
Meseria este brățară de aur. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii căutau îndeletniciri pentru a-și ocupa timpul și a obține un bănuț cinstit. Astăzi sunt atât de multe oferte pe piață încât nu mai știm exact ce responsabilități are fiecare angajat. La ŞTIRI PENTRU COPII vă povestim în fiecare săptămână despre o meserie pentru a vă ajuta în viitoarea carieră. Astăzi vă spunem mai multe despre ce face un anestezist?
Anestezistul este printre cei mai importanți pioni într-o intervenție chirurgicală, deoarece este responsabil cu adormirea pacientului. Fără un anestezist capabil, pacientul riscă să simtă operația sau să nu se mai trezească. El decide tipul de anestezice necesare pentru ca pacientul să nu simtă nicio durere.
Medicul anestezist este cel responsabil cu administrarea anestezicelor, medicamente care reduc sau elimină complet senzația de durere înainte, în timpul și după o intervenție chirurgicală sau alte proceduri medicale. Este responsabil pentru gestionarea durerii, stabilizarea și supravegherea procesului de recuperare a pacienților.
Un medic experimentat
Dorel Săndesc este Șeful ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara, profesor universitar, dar și prorector la Facultatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Acesta lucrează de mulți ani în secția ATI. Prin mâinile lui au trecut extrem de mulți pacienți la limita dintre viață și moarte.
În opinia lui este una dintre cele mai grele meserii. ”Mereu le spun tinerilor că este cea mai dură specializare, dar poate salva vieți omenești. La finalul zilei, când vezi un pacient căruia nu i s-au dat șanse că își revine, și tu ai contribuit cumva la acest miracol îți dai seama că nu îți trebuie altă recompensă mai mare”, a povestit pentru ŞTIRI PENTRU COPII.
Întrebat dacă tinerii ar trebui să facă această meserie acesta ne spune că ”orice profesor vorbește de bine specializarea lui când se așează la catedră, dar eu le spun direct cât de greu este. De multe ori le sugerez să aleagă altceva dacă nu sunt destul de puternici. Ca anestezist la ATI vezi mult sânge şi respiri un aer toxic plin de germeni, virusuri, bacterii, mai rău decât dacă ai lucra într-o mină. Dacă alegi să faci meseria aceasta trebuie să o faci cu devotament”, ne spune medicul.
Responsabilități anestezist
La fel ca oricare medic specializat, anestezistul lucrează alături de alți doctori sau chirurgi, pentru a putea personaliza cât mai bine procedura și anestezicele care trebuie administrate, în funcție de fiecare pacient în parte.
Iată care sunt câteva dintre principalele responsabilități:
Pregătirea medicației pentru efectuarea anesteziei;
Administrarea anestezicelor înainte, în timpul și după o procedură medicală;
Verificarea aparatelor medicale înainte de intervenție;
Monitorizarea semnelor vitale ale pacientului (tensiune arterială, puls, saturația de oxigen, urmărirea pupilelor și a tegumentelor) în timpul unei operații sau al altei proceduri medicale;
Aprobarea medicamentelor anestezice care vor fi administrate;
Aprobarea tipului de anestezie (generală, locală sau sedare);
Analizarea fișei medicale și a rezultatelor de laborator;
Informarea pacienților cu privire la riscurile asociate anesteziei;
Asistarea medicului la intubația traheală;
Supravegherea și observarea pacientului după trezirea din anestezie;
Respectarea politicii de proceduri medicale și spitalicești.
De ce calități are nevoie un anestezist?
Atenție la detalii – cel mai mic detaliu în istoricul medical al pacientului poate arăta faptul că acesta trebuie să evite anumite tipuri de medicamente. Astfel, vei avea responsabilitatea de a identifica din timp posibile reacții adverse care pot să apară înainte, în timpul sau după o procedură medicală.
Anestezistul are o meserie plină de provocări, unde atenția la detalii și capacitatea de a lucra sub presiune sunt două abilități extrem de importante pentru orice persoană care își dorește să lucreze în domeniul medical.
ŞTIRI PENTRU COPII vă ține la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți săptămânal rubrica noastră despre meserii cool pentru a învăța ceva nou.
Dicționar:
ATI:anestezia și terapia intensivă este specialitatea medicală care asigură, prin mijloace farmacologice și tehnice specifice, pe de-o parte condițiile necesare pentru desfășurarea actului chirurgical