Egoism, altruism și mici bucurii. Interviu exclusiv cu Răzvan Popa – Medici Fără Frontiere
Egoism, altruism și mici bucurii. Medici Fără Frontiere. Medici fără frontiere este o organizație internațională care a fost fondată aproximativ acum 50 de ani. În momentul de față este cea mai mare organizație umanitară care lucrează pe partea sănătații, ne explică Răzvan Popa, care este el însuși un medic “fără frontiere”. Aflați mai multe detalii de la ȘTIRI PENTRU COPII.
Răzvan nu este medic. El a terminat studii tehnice în România. Este inginer și s-a implicat în aceată organizație pentru a ajuta. Aflați în interviul ce urmează mai multe informații interesante.
O zi plină de responsabilități
ȘTIRI PENTRU COPII: Cum arată o zi din viața dumneavoastră?
Răzvan Popa: Mă trezesc la ora 5.30 în fiecare dimineață. Suntem în zona Ecuatorului deci încercăm să profităm cât mai mult de lumină. De obicei dimineața am o oră în care citesc, sau citesc știrile de acasă. Încerc să mai răspund oamenilor care mă contactează, sau să vorbesc cu familia. Pe la 6.30 iau micul dejun, iar pe la 7.00 încep activitățile. Munca mea e destul de interesantă, cel puțin pentru mine. Sunt coordonator de proiect. Mă ocup foarte mult de relația cu autoritățile și de gestionarea tuturor departamentelor. Interacționez foarte mult în timpul zilei. De asemenea, am foarte multe ședințe cu echipele de pe teren. Fiecare echipă trebuie să își vadă cronograma de activități pe ziua, săptămâna sau pe luna respectivă. Atunci în funcție de zile, pot avea ședințe cu diferite departamente, sau cu diferite autorități. De exemplu, pot avea ședințe cu primarul, cu subprefectul, cu autoritățile militare.
Astăzi am plecat la 37 km de unde avem baza. A trebuit să văd un dispensar, să verific dacă este în regulă. Iar pe drum m-am oprit în toate satele să vorbesc cu localnicii, cu medicii, cu șefii de localități, ca să vedem cum putem să ameliorăm munca noastră. Ne interesează să vedem dacă calitatea actului medical este la nivel ridicat. Pentru că știu că impresia tuturor e că suntem într-o țară săracă.
„Nu ne putem juca cu calitatea actului medical”
Suntem într-o țară săracă, dar nu ne putem juca cu calitatea actului medical. Păstrăm niște standarde ridicate. E greu să lucrezi în zone de conflict, în zone unde există grupări politico – militare, dar face parte din munca mea. Eu trebuie să iau pe umerii mei presiunea tuturor. Dacă sunt decizii de luat în proiect, eu le iau consultându-mă cu colegii din diferite departamente. Dar eu am ultimul cuvânt. Nu am făcut vreo școală care să mă învețe să gestionez astfel de intervenții, dar învățăm pe parcurs. Deci munca mea începe la 7.30 și se termină undeva la ora 6, 7 seara.
Egoism versus Altruism
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce v-a determinat să vă înscrieți în misiunile Medici fără frontiere?
Răzvan Popa: Eu lucram într-o companie multinațională. Au fost doi factori. În viață am încercat să fug de rutină și de lucrurile simple. Și mi-am dat seama că într-un mod egoist, Medici fără frontiere m-a ajutat în privința asta. Această organizație a fost prima care a ajuns în Haiti după acel cutremur foarte puternic în 2014. Deci nu intervenim doar în zone de conflict, ci intervenim și în zonele în care există catrastrofe naturale. Aici a fost partea egoistă în care m-am gândit că mi-ar plăcea foarte mult să fac acest lucru. De asemenea, îmi place foarte mult să ajut. Asta e partea altruistă. În același timp am încercat să ajut și acasă, în măsura în care am putut. Încă fac chestia asta, de la donații, până la a mă implica în ajutorarea oamenilor. Am făcut voluntariat în adăposturile de noapte. Am făcut multe și în România.
Cea mai mare provocare
ȘTIRI PENTRU COPII: Care a fost cea mai mare provocare întâmpinată cu privire la sistemul medical din decursul misiunilor de până acum?
Răzvan Popa: Din punct de vedere al sistemului medical lucrurile sunt complicate pentru că în țările în care lucrăm prezența Ministerului Sănătății este aproape inexistentă. Atunci, marea problemă a fost cum să poți să aduci (n.r. – îngrijirea medicală) într-o zonă în care nu există electricitate, sistem de transport, transport în comun, autostrăzi, nu există nimic. Există niște drumuri comunale din piatră. Marile provocări sunt de ordin logistic, să poți să aduci medicamentele, să poți să aduci materiale de construcții pentru a reabilita spitale sau clinici, să poți să aduci electricitate pentru a putea salva cât mai mulți oameni.
De exemplu avem oameni sub oxigen în spital. Dar în localitatea în care suntem, noi suntem singurii care au electricitate. Adică, la baza unde lucrăm și la spital, avem două generatoare care funcționează 24/24. Consumăm aproape 800 de litri de carburant pe săptămână. E un mod destul de dificil de a aduce tot carburantul în această zonă. Așadar, marea problemă este inexistența infrastructurii și faptul că nu putem să ne bazăm foarte mult pe Ministerul Sănătății din această țară. Lucrurile devin complicate câteodată, nu ai forță de muncă. Sunt multe lucruri de luat în calcul în momentul în care deschizi un proiect. Cel mai important este să ai posibilitatea să alimetezi proiectul cu medicamente și cu lucrurile necesare unui spital.
Sisteme medicale asemănătoare, dar totuși diferite
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce diferențe ați observat între sistemele medicale din țările în care ați activat și România, în special cu privire la serviciile de îngrijire medicală?
Răzvan Popa: E o întrbare foarte bună. Mulțumesc! Eu cred că e foarte asemănător cu ceea ce se întâmpla la noi în țară după Revoluție. Aveam facultăți de medicină, dar nu aveam infrastructură. Era foarte greu să ajungi la pacienți care erau în zone izolate.
Ce văd asemănător, din păcate, în multe cazuri, era cu ceea ce se întâmpla la noi până acum 5 ani. Vorbesc de mita în sistemele medicale. Oamenii care lucrează în sistemul medical de aici sunt foarte deschiși în a primi ceva și dacă nu primesc poate pacientul nu e tratat cum trebuie. Noi oferim totul gratis, medicamente, consulații, radiografii sau operații. Iar oamenii încep să înțeleagă. Am avut furturi de medicamente. Am avut probleme cu anumite metehne din trecut, dar încercăm să schimbăm totul încet – încet.
Eu cred că și la noi, în România, lucrurile încep să se schimbe. Pe de altă parte, există foarte mari diferențe. Chiar dacă avem probleme în sistemul de sănătate românesc, nu se pot compara cu problemele pe care le întâmpiăm în țările subdezvoltate. Aproape că nu ne putem închipui că sunt oameni care nu au fost niciodată în viața loc consultați de un medic, nu au avut șansa de a fi tratați.
Problema cea mare
Problema cea mare este că nu există medicamente și nu se pot trata boli grave, în anumite țări subdezvoltate. Nu se poate trata cancerul, nu se poate trata diabetul. Lucrurile acestea la noi, în România, sunt la ordinea zilei, putem să le tratăm ușor. Dar în țările subdezvoltate, lucrurile acestea se resimt în speranța de viață. Aici, în Republica Sud-Africană, speranța de viață este de numai 55 de ani. Aici oamenii mor pe capete. Mai există o boală pe care o întâlnim în foate multe țări africane. Este vorba despre malarie. Malaria omoară milioane de oameni. Iar chestia asta face parte din strategia noastră de a trata oamenii de malarie. Dacă nu am fi noi, mortalitatea ar fi mult mai mare. Iar noi (n.r. – România) ne comparăm cu țări super dezvoltate, avem un sistem de sănătate foarte slab. Iar dacă ne comparăm cu țări subdezvoltate avem un sistem de sănătate super puternic.
Cu și despre copii
ȘTIRI PENTRU COPII: Cu sigură lucrați și cu cei mici. Cum sunt aceștia? Sunt deschiși în a primi ajutor?
Răzvan Popa: Copiii sunt fantastici. Lucrăm foarte mult cu copiii. Copiii reprezintă 80% din munca pe care o facem pe teren. E plin de copii la spital. E plin de copii la policlinici. Copiii sunt copii, nu știu cum să spun. Încercăm să facem foarte multe pentru ei. Copiii sunt ca peste tot. Sunt fricoși când văd o injecție. Dar face parte din ținta noastră de a reduce mortalitatea infantilă. În Congo, mortalitatea infantilă era de 10 la 1000 de copii. Era foarte mare. Iar într-un an de muncă am dus mortalitatea infantilă la 0,58 – 0,59 la mie. Ca să vă închipuiți cât de mult apreciază, când ne văd prin sate, copiii zâmbesc într-una. Vin să ne ia în brațe. E momentul când sunt în jurul tău și ei știu care este mașina. Ei nu știu să citească dar strigă după mașină când ne văd.
Promovarea sănătății
ȘTIRI PENTRU COPII: Ați întâlnit copii care nu doreau sub nicio forma ajutorul dumneavoastră?
Răzvan Popa: Schema de abordare începe prin a vorbi cu părintele. Acesta e cel care trebuie convins. Sunt părinți care refuză ajutorul din cauza cutumelor culturale. De exemplu, un tratement foarte important în cazurile de malarie gravă pentru copii reprezintă transfuzia de sânge de la părinte la copil. Lucru pe care îl facem. Dar în anumite zone, este foarte greu să îi explicăm părintelul că sângele lui va salva viața copilului. Pentru asta avem abordări specifice. Avem oameni care sunt din comunitate și încearcă să convingă comunitățile că nu încercăm să furăm sângele sau organe, ci că încercă să salvăm cât mai multe vieți. Cea mai bună abordare este exemplul în comunitate. Dacă reușim să convingem pe cineva că medicamentul, injecția, sau vaccinul va face bine copilului, el va reuși să convingă restul comunității. Este o muncă continuă. Avem un departament care se numește „Promovarea sănătății”. Acest departament are în momentul de față 20 de oameni care lucrează în diferite sate. Promovăm sănătatea, curățenia, spălatul pe mâini, vaccinarea. Este o muncă ce dă roade.
Fericirea stă în lucruri mici
ȘTIRI PENTRU COPII: Care sunt cele mai frecvente probleme pe care le întâlniți în rândul copiilor?
Răzvan Popa: Cele mai frecvente probleme sunt din păcare cazurile de malarie. Am văzut copii suferind foarte tare. Am văzut copii sub oxigen. Malaria e foarte complicată. Aici am mai întâlnit mușcături de șarpe. Copiii se joacă desculți, din păcate, nu sunt atenți când se joacă printre ierburi și atunci mai sunt copii care sunt mușcați. Mai întâlnim bolile copilăriei. Dar facem campanii de vaccinare. De exemplu, am susținut vaccinarea contra poliomelitei, o campanie de vaccinare contra tetanosului pentru femeile însărcinate sau femeile care vor avea copii. Cam asta e cu copiii. Avem o idee să transformăm partea de pediatrie. Iar o zonă a spitalului să o transformăm într-un loc de joacă. Copiii din Republica Centrafricană, nu șiu ce este ăla un loc de joacă. Dar ei transformă o cârpă într-o minge de fotbal și sunt foarte fericiți. Nu vreau să compar, dar am foarte mulți prieteni care au copii și observăm tendința că cei mici de la noi cred că au tot și li se cuvine tot. Ei au o cameră plină de jucării, iar copiii de aici nu au nimic. Iar asta este trist.
Dicționar
Tetanos: boală infecțioasă gravă, caracterizată printr-o contracție permanentă și foarte dureroasă a mușchilor;
Malarie: boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri;