Copiii şi gerul: De ce este bine să ieșim cu copiii afară când este frig?
Ninsorile au luat cu asalt România, iar copiii micuți sunt cei mai încântați să iasă la zăpadă și să se joace, mai ales dacă o văd pentru prima dată. Temperaturile scăzute îi sperie pe mulți părinți care se tem să își lase copiii afară. Astăzi vă explicăm de ce este bine să ieșim cu copiii afară când este frig.
Când temperaturile se apropie de 0 grade Celsius sau devin negative iar afară viscolește, ne temem să ieșim din casă. Este suficient să privim pe fereastră pentru a ne speria să ieșim afară cu un copil.
Copiii trebuie să își facă imunitate și să iasă din carapace pentru a nu ajunge adulți bolnăvicioși. În opinia lui Quique Bassat, medic pediatru la Instituto de Salud Global din Barcelona, primul lucru pe care ar trebui să-l facă părinții este să aibă „bun simț” atunci când iau o decizie. În opinia a cestui medic nici măcar la -20 grade nu trebuie să se evite ieșitul din casă.
”Aerul curat este foarte benefic pentru oricine, în special pentru bebeluși. Pentru copiii mai mari plimbatul în aer liber este șansa perfectă să se miște puțin şi să stea departe de stilul de viață sedentar impus de pandemie”, a declarat Quique Bassat, medic pediatru.
Pe copiii mai mici care sunt încă în cărucior trebuie doar să-i îmbrăcăm gros, atât. Oricum, majoritatea cărucioarelor moderne au sisteme tip geamantan care îi protejează bine.
Copiii nu vor simți frigul dacă sunt echipați bine
Medicul spune că fața și nasul copilului micuț nu trebuie acoperit deoarece acesta trebuie să respire corect. De asemenea, soarele este benefic prin vitamina D pe care o oferă. ”Le puteți pune o căciuliță și gata.”
Aveți grijă când intrați cu un copil în spații închise deoarece se încălzește și se poate îmbolnăvi mai rău. ”Dacă veți merge mai mult de o oră într-un centru comercial, este convenabil să îl descoperiți (sau să-l dezbrăcați de geacă), dar dacă este ceva rapid, cum ar fi să mergeți într-un magazin pentru a cumpăra trei lucruri, nu este esențial”, a mai declarat de Quique Bassat, medicul pediatru spaniol.
Cuplurile care au un nou-născut, mai ales dacă sunt pentru prima dată, tind să aibă mai multe îndoieli cu privire la faptul că trebuie să iasă cu un bebeluș atât de mic, dar Quique Bassat îi încurajează să iasă fără să abuzeze de timpul plimbării.
Dacă cel mic a fost echipat bine aerul rece este ”foarte benefic chiar dacă este un nou-născut”. Nu trebuie să ne speriem când privim pe fereastră. Copiii care respiră aer curat sunt mai sănătoși și dorm mai bine. ŞTIRI PENTRU COPIIvă ține la curent cu ultimele noutăți