Inspectoratul general al Poliției Române a transmis un comunicat de presă în care sunt prezentate reguli noi privind protecția animalelor. ȘTIRI PENTRU COPII vă oferă detalii în cele ce urmează.
Animalele aflate în stare de pericol vor putea fi luate de polițiști în urma unei evaluări și duși la un adăpost pentru o perioadă de 45 de zile. Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:
animal care a fost rănit sau schingiuit;
animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;
animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;
animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;
animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;
animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.
Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă, după caz, din:
constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
declarațiile persoanelor implicate în activitățile desfășurate cu privire la situațiile de pericol sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;
înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau publicărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;
fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.
Aceste reguli privind protecția animalelor se referă la toate animalele, inclusiv la cele sălbatice.