NEȘTIUTELE. Româncele care au schimbat lumea. Clara Haskil, geniul pianului din România
Sunt aproape necunoscute de cei mai mulți dintre români. În general, despre faptele mărețe ale femeilor știm mai puține. O româncă a inventat elixirul tinereții, alta a inspirat personajul Moneypenny din seria Bond. Știați asta? Că am avut o femeie super-spion în cel de-al Doilea Război Mondial? Sau că prima femeie neurochirurg din lume, ori prima femeie arhitect au fost românce. Lista e lungă, lungă. Noi ne-am propus să le aducem aproape de voi pe aceste femei minunate care fac parte din trecutul nostru și care au schimbat lumea dar, din păcate, nu și-au găsit (încă) loc în cărțile de istorie. Astăzi vorbim despre Clara Haskil, geniul pianului din România.
Pianul este, cu siguranță, unul dintre cele mai iubite instrumente din lume. Motivul este unul simplu. Este imposibil să nu fi fost măcar o dată fermecat de sunetele scoase de acest instrument. De asemenea, este și unul dintre cele mai populare instrumente. Aproape toți muzicienii știu să cânte și la pian. Astăzi vorbim despre Clara Haskil, geniul pianului din România care cu multă muncă și devotament a devenit una dintre cele mai apreciate pianiste în vestul Europei.
A cântat în fața Reginei Elisabeta la 5 ani
Clara Haskil s-a născut pe data de 7 ianuarie 1895, în București, într-o familie de evrei. Mama sa a introdus-o în minunata lume a muzicii iar la vârsta de 5 ani a concertat pentru prima dată în fața Reginei Elisabeta a României. Impresionată de talentul de care tânăra Clara a dat dovadă, aceasta a decis să o susțină și să îi ofere o bursă de studii.
La doar 6 ani, Clara a început să urmeze cursurile Conservatorului din București. Era clar că talentul ei era ieșit din comun.
Din această cauză, Richard Robert de la Academia de Muzică din Viena a luat-o sub aripa ei pentru a o ajuta să își perfecționeze arta. Cursurile private au dat roade și, la vârsta de 10 ani, Clara a susținut primul ei concert public, fără partituri.
În anul 1905 a plecat în Franța unde și-a început studiile la Conservatorul din Paris. Profesorul ei era Alfred Cortrot care îi reproșa pe atunci că ar cânta “ca o femeie de serviciu”. Acest lucru nu a demotivat-o, ba chiar din contră, a făcut-o să își urmeze visul cu și mai multă pasiune. “Dacă vă par uneori absentă, departe, distantă este pentru că urmăresc fără odihnă un vis”, spunea ea pe atunci.
A luat premiul I la pian și la vioară
La Conservatorul din Paris a studiat pianul și vioara în paralel, iar în anul 1910 a devenit absolventă primind premiul I la ambele instrumente. Talentul ei putea să fie explicat și din punct de vedere biologic. Clara a avut norocul să se nască cu degete neobișnuit de lungi, la maturitate reușind să cuprindă 12 clape între arătător și degetul mic.
Primul Război Mondial a prins-o pe Clara pe patul de spital la Berk, în nordul Franței. Tânăra pianistă a fost diagnosticată cu tuberculoză osoasă, boală care a făcut-o să poarte un corset de ghips. Tot în acea perioadă a fost diagnosticată și cu scolioză, o boală a coloanei care i-a îngreunat viața dar care nu a putut învinge hotărârea Clarei de a ajunge pe culmile succesului.
Între anii 1909 și 1938 Clara a cântat puțin. De cele mai multe ori participa la concerte caritabile. A susținut concerte la Ateneul Român din București, la Lausanne, Geneva, New York, Londra, în Belgia și în Statele Unite. Este de menționat și faptul că la aceste concerte a cântat alături de interpreți foarte cunoscuți precum Pablo Casals, George Enescu, Eugene Isaye, Leopold Stokowski, Dinu Lipatti și Nikita Magaloff. Pe Dinu Lipatti l-a cunoscut în anul 1936 la Paris, întâlnire care urma să dea naștere unei prietenii memorabile. Din păcate, concertele din acea perioadă nu au pus-o pe Clara pe harta muzicii, situația ei financiară fiind foarte proastă. Conform surorii sale, Lily Haskil, Clara nu avea nici locuință, nici pian și nici un impresar.
A cunoscut târziu succesul
Din 1927 până în 1940 Clara și-a trăit viața în Franța. Originea evreiască a forțat-o, în anul 1941, să se mute în Marsillia care era în zona liberă a Franței. În anul 1942 s-a refugiat în Elveția, în orașul Vevey, unde a obținut cetățenia în anul 1949.
În anul 1950 Clara l-a întâlnit pe violonistul Arthur Grumiaux. Împreună, cei doi artiști au format un duo celebru care a cucerit publicul. Între anii 1952 – 1957 Clara a început să colinde lumea. Avea câte 80 de concerte pe sezon alături de cele mai renumite orchestre și alături de cei mai cunoscuți dirijori din Europa și Statele Unite. Succesul și l-a găsit alături de Herbert von Karajan, alături de care a făcut un turneu de trei săptămâni. După cele 11 concerte alături de dirijorul german, românca s-a consacrat definitiv ca fiind o interpretă desăvârșită și un geniu al pianului.
S-a stins într-un mod nefericit din viață
Guvernul francez i-a acordat în anul 1957 “Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler. Evenimentul a fost sărbătorit la Manoir du Ban, pe domeniul cunoscutului actor Charlie Chaplin care era un prieten bun al Clarei. De asemenea, pianista a primit de trei ori Marele Premiu al Discului din Partea Academiei Charles Cros în anii 1953, 1956 și 1957.
Norocul nu i-a surâs, însă, pentru foarte mult timp. Pe data de 7 decembrie 1960, Clara s-a stins din viață în cel mai nefericit mod posibil: s-a împiedicat pe scările Gării Centrale din Bruxelles. Geniul pianului din România a fost înmormântat la Paris, în cavoul familiei din Cimitirul Montparnasse. În onoarea ei, o stradă din Vevey îi poartă și astăzi numele.
Sursă foto: clara-haskil.ch, eroiiromanieichic.ro. radioromaniacultural.ro