20 decembrie – Ziua solidarității umane. 20 decembrie este o zi specială. Probabil vă întrebați de ce spunem acest lucru. Ei bine, în data de 20 decembrie sărbătorim ziua solidarității umane. Aflați mai multe informații de la ȘTIRI PENTRU COPII.
În fiecare an, în data de 20 decembrie sărbătorim spiritul comuniunii și maniera de a contribui la asigurarea justiției sociale și la combaterea sărăciei.
În cadrul Declarației Mileniului a Națiunilor Unite, 189 de lideri mondiali au plasat solidaritatea printre valorile fundamentale esențiale pentru relațiile internaționale din secolul XXI.
“Provocările globale trebuie să fie gestionate astfel încât costurile și eforturile să fie distribuite echitabil, în baza principiilor fundamentale ale echității și justiției sociale. Cei care suferă sau care au cele mai mici beneficii au nevoie de ajutor din partea celor care au cele mai multe beneficii”, se arată în declarația Mileniului a Națiunilor Unite.
Solidaritatea
Conform Bussines Integrity, solidaritatea constă din legăturile care îi unesc pe oameni. Aceste legături pot fi bazate pe relaţii familiale, interese, nevoi şi valori morale comune, o religie comună, o etnie comună, experienţe, atitudini şi moduri de viaţă similare etc., care îi fac pe oameni să se simtă legaţi unii de alţii şi să simtă că fac parte dintr-un grup.
Solidaritatea de grup există atunci când membrii grupului se identifică ca membri ai grupului şi îşi afirmă interesele şi necesităţile comune sau atunci când membrii grupului manifestă o conştiinţă colectivă, în măsura în care aceştia sunt înclinaţi să simtă mândrie sau ruşine faţă de acţiunile grupului. Solidaritatea poate însă să apară şi între oameni care nu au nimic în comun. Dar lucrează împreună pentru a atinge un scop comun sau se află într-o situaţie care îi obligă să lucreze în echipă.
Solidaritatea umană în vreme de pandemie
Țările UE se sprijină în perioada pandemiei. Fiecare țară a contribuit cu ajutor care a fost direcționat către epicentrele crizei.
În cele ce urmează vă lăsăm câteva exemple:
Austria a trimis Cehiei 45 de ventilatoare pulmonare și Italiei 1,5 milioane de măști medicale;
Danemarca a trimis Italiei ventilatoare pulmonare și echipamente pentru spitale de campanie;
Cehia a trimis Italiei și Spaniei 20 000 de costume de protecție;
O întreprindere cehă le-a transmis celorlalte state membre date și know-how cu privire la realizarea de echipamente de protecție a feței cu ajutorul unor imprimante 3D;
Universitatea tehnică cehă din Praga le-a transmis celorlalte state membre date și know-how cu privire la realizarea de ventilatoare pulmonare cu ajutorul unor imprimante 3D;
Franța a trimis Italiei 1 milion de măști, 20 000 de costume de protecție și 2 400 de articole de îmbrăcăminte medicală specializată;
De asemenea, Franța a trimis 2,2 milioane de măști fabricate în Franța către alte state membre;
Germania a trimis Italiei 5 tone de echipamente (ventilatoare pulmonare, măști, costume de protecție);
În Grecia, 500 de unități medicale mobile cofinanțate de UE vor fi în curând operaționale. Și vor fi în măsură să testeze cetățenii în casele acestora;
Ungaria a trimis Cehiei 150 de ventilatoare pulmonare;
O întreprindere letonă a pus la dispoziție online prototipul său de echipament de protecție a feței 3D. Acesta putând fi descărcat și utilizat de oricine;
Țările de Jos au trimis 100 de ventilatoare pulmonare în Cehia;
Polonia a trimis Italiei 20 000 de litri de dezinfectant;
Dicționar
A sprijini: a pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva;
Reciproc: care acționează unul asupra celuilalt, exercitând astfel o influență care vine din amândouă părțile;