ȘTIRI PENTRU COPII continuă rubrica de fobii, iar astăzi vă prezentăm epiplaphobia, adică frica de mobilier. Da, știm că sună ciudat, însă această fobie chiar există. Să vedem care sunt cauzele, simptomele și tratamentul ei.
Epiplaphobia sau furniturephobia, cum mai este numită, este frica extremă și irațională față de mobilier. Unii oameni s-ar putea teme doar de anumite tipuri de mobilier. Totodată, se pot teme de antichități. În această categorie este și vedeta Billy Bob Thornton căruia îi este frică de… obiecte din argint. Într-un interviu a spus că poate rezista cu ușurință la scaune și mese, dar se teme de antichități sculptate, precum capete de leu sau tigru sculptate, draperii vechi și mobilier francez sau englezesc cu mucegai. Practic, spune actorul, el nu suportă „lucrurile pe care le aveau regii în jur”. Ca urmare a acestei fobii, se știe că refuză să locuiască în reședințe sau hoteluri care au lucruri dinainte de 1950.
Cauze
Nu există motive fixe pentru care ar putea apărea teama de mobilier. În general, copiii ar putea suferi din cauza unor motive genetice sau de mediu. O rudă apropiată care suferă de tulburări de anxietate ar putea transmite afecțiunea copilului. Un eveniment negativ sau traumatic legat de mobilier poate duce, de asemenea, la teama de mobilier pe tot parcursul vieții. Un copil, de exemplu, care a fost abuzat sau îngrădit sau legat de mobilă pentru perioade lungi de timp este mai probabil să sufere de această fobie.
Frica poate fi uneori declanșată din cauza uimirii sau a unui zgomot puternic. Un scaun sau o masă care se prăbușește în timpul unei furtuni, un părinte abuziv care aruncă scaunul sau mobilierul către un copil etc. Acestea sunt câteva exemple de scenarii care ar putea declanșa această frică de mobilier. De asemenea, mobilierul antic, ca în cazul lui Billy Bob Thornton, are fețe și sculpturi terifiante care ar putea părea, pentru un copil, destul de înfricoșătoare.
Simptome și tratament
La fel ca celelalte fobii, frica de mobilier produce simptome fizice și emoționale. Printre ele se numără: bătăi accelerate ale inimii, palme transpirate, tremurat, senzație de greață etc. De asemenea, fobicul poate avea gânduri de moarte.
Partea bună este că există numeroase metode de tratament pentru a depăși această frică. În majoritatea cazurilor, oamenii nu au nevoie de tratament, deoarece fobia lor nu le afectează viața de zi cu zi. Dacă se confruntă cu o frică extremă care le afectează viața, atunci aceasta trebuie tratată. Cum? Foarte simplu. Se merge la un specialist. În funcție de cauza fobiei se va stabili care este cea mai bună metodă de tratament.