NEȘTIUTELE. Româncele care au schimbat lumea. Maria Cantacuzino, prințesa cu o viață de telenovelă
Sunt aproape necunoscute de cei mai mulți dintre români. În general, despre faptele mărețe ale femeilor știm mai puține. O româncă a inventat elixirul tinereții, alta a inspirat personajul Moneypenny din seria Bond. Știați asta? Că am avut o femeie super-spion în cel de-al Doilea Război Mondial? Sau că prima femeie neurochirurg din lume, ori prima femeie arhitect au fost românce. Lista e lungă, lungă. Noi ne-am propus să le aducem aproape de voi pe aceste femei minunate care fac parte din trecutul nostru și care au schimbat lumea dar, din păcate, nu și-au găsit (încă) loc în cărțile de istorie. Astăzi vorbim despre Maria Cantacuzino, prințesa cu o viață de telenovelă.
Tuturor ne place să urmărim o poveste de dragoste plină de suișuri și coborâșuri. Ce ne facem însă dacă noi trecem printr-o astfel de poveste? Aceasta a fost viața Mariei Cantacuzino, prințesa cu o viață de telenovelă. Aflați în continuare cine au fost cei care i-au frânt inima până în punctul în care a dorit să își până capăt zilelor.
Să devină prințesă a fost visul ei
Maria Cantacuzino, sau după numele de la naștere Maria Rosetti Tescani, s-a născut pe 18 iulie 1878. Familia ei a fost una de boieri moldoveni. Tatăl a fost Dimitrie Rosetti Tescani, iar mama sa, Alice Jora. În tinerețe, Maria Cantacuzino a trecut printr-un moment traumatizant, tatăl ei sinucigându-se la vârsta de 45 de ani, eveniment care a marcat-o profund.
La vârsta de 18 ani, Maria a devenit prințesă după căsătoria cu prințul Mihail Cantacuzino. A fost un vis devenit realitate deoarece românca visa dintotdeauna să aibă o viață împlinită alături de un prinț. Din păcate, Maria și-a dat rapid seama că Mihail Cantacuzino nu era prințul la care visa. Ea a aflat rapid de infidelitățile noului soț. Cel mai mare șoc l-a trăit în 1905, atunci când a descoperit relația dintre soț și sora ei.
Cei doi nu au divorțat, dar relația lor a devenit una formală, de dragul copiilor, Alice și Constantin. Maria a căutat răzbunarea și a sfârșit îndrăgostindu-se de George Enescu, tânărul compozitor despre care cu siguranță ați mai auzit.
Relația cu Enescu a primit acordul soțului
Maria l-a cunoscut pe George Enescu în anul 1907, care, la scurt timp, a devenit o prezență constantă în viața prințesei. Relația lor a început abia în anul 1914. Se spune că Enescu era foarte îndrăgostit de Maria, ajungând chiar interpret oficial din casa familiei Cantacuzino.
În memoriile ei, Maria l-a denumit Pynx, despre care scria astfel: “Bărbat, zeu sau demon este această siluetă de titan ieşită din trăsnet, zveltă, dar compactă ca de jasp negru? (…)”.
Maria și Enescu s-au despărțit în repetate rânduri
După spusele compozitorului, relația dintre cei doi a fost una plină de “febră și pasiune”. Cei doi s-au despărțit în repetate rânduri din cauza geloziei prințesei și din cauza faptului că Enescu pleca des în străinătate. Deși Enescu îi scria scrisori pline de dragoste atunci când era peste hotare, acest lucru nu era de ajuns pentru prințesa care se simțea abandonată.
Totuși nici Enescu nu era ferit de gelozie, la urechile lui ajungând bârfe despre posibile escapade ale prințesei. “Mincinoaso, mincinoaso, ca oricare altă femeie, când eu am văzut în tine o zeiţă” (…) care m-a indignat. În aşa hal, că am dat imediat ordin să se reanuleze biletele pentru Paris şi să mi se ia altele pentru Italia”, îi scria compozitorul într-o scrisoare.
Prințesa cu o viață de telenovelă
În anul 1928, soțul Mariei Cantacuzino a murit într-un accident de mașină. Nimic nu mai stătea în calea iubirii dintre prințesă și George Enescu. Totuși, Maria nu a vrut să renunțe la titulatura de prințesă și a rămas la casa Cantacuzino unde a amenajat un salon de primire pentru a socializa cu lumea bună a Bucureștiului. În acel salon s-a întâlnit cu filosoful Nae Ionescu.
Relația dintre Maria și Nae Ionescu a durat nouă ani. Se spune că filosoful nu a iubit-o cu adevărat, ci doar a văzut în ea o oportunitate să intre în lumea bună. Maria, însă, era foarte îndrăgostită de acesta.
A vrut să își pună capăt zilelor după despărțire
În momentul în care Nae a anunțat-o că relația a luat sfârșit, Maria Cantacuzino a intrat în depresie. Din acest motiv a recurs la gesturi extreme. Pe data de 5 iulie 1933, prințesa a vrut să își dea foc, și-a turnat pe față acid sulfuric, rămânând cu o cicatrice pe obrazul drept, pentru tot restul vieții.
Acest eveniment, care a devenit un subiect principal de bârfă în lumea bucureșteană, a ajuns și la urechile lui George Enescu. Acesta și-a abandonat concertele din străinătate și a revenit în România pentru a îi fi alături prințesei pe care încă o iubea.
Au trăit la Paris până la finalul vieții
Compozitorul a avut grijă de ea și a ajutat-o să își revină din depresie. Ba chiar, cei doi s-au și căsătorit pe data de 5 decembrie 1937. La acea vreme, Maria avea vârsta de 58 de ani iar Enescu vârsta de 56.
După căsătorie, în anul 1939, proaspătul cuplu a părăsit România. S-au
întors abia după terminarea războiului, pentru scurt timp, dar, apoi, au plecat din nou la Paris, unde s-au stabilit definitiv. Acolo, Enescu susținea familia din concerte și cursuri private.
Cei doi au trăit împreună până la finalul vieții. În anul 1955, George Enescu s-a stins din viață. Acesta fusese foarte bolnav și jumătate paralizat. După moartea compozitorului, prințesa a plecat în Elveția unde a trăit până în anul 1968. Cei doi au fost înmormântați la Paris, în cimitirul Père Lachaise. Maria a ținut ca pe piatra funerară să nu fie trecută drept prințesă, ci să fie amintită drept ”Maria Enescu, născută Rosetti -Tescani”. Sursă foto: adevarul.ro, geni.ro, deieri-deazi.blogspot.com