• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • decembrie 2, 2020

Eveniment pentru copiii cu dizabilități, organizat de UVT

Universitatea de Vest din Timișoara vă invită să luați parte la cea de-a treia ediție a „Socio Claus”, un eveniment caritabil pentru copiii cu dizabilități. ȘTIRI PENTRU COPII vă oferă detalii.

Ediția din acest an poartă numele de „Socio Claus de pandemie – Dăruim inimi” și are loc în perioada 1 – 24 decembrie, în online. Ce presupune mai exact acest eveniment? În fiecare zi, pe pagina de Facebook UVTeam Autism se va posta câte un video cu părinți ai unor copii speciali. Aceștia vor vorbi despre diagnostic, terapii, dificultățile întâlnite în recuperare sau problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi, inclusiv pe plan social.

Totodată, campania este una de conștientizare și sensibilizare a oamenilor în ceea ce privește situația copiilor cu dizabilități și a familiilor acestora. Gândiți-vă că ei nu și-au dorit să fie așa. Cu toții trebuie să înțelegem că acești copii nu trebuie dați la o parte, nu trebuie să ne batem joc de ei și trebuie să-i integrăm în societate. Chiar și un zâmbet ajută.

„A fost o dată ca niciodată…”

Și pentru că a început luna sărbătorilor și a poveștilor, iată o descriere frumoasă care să vă facă pe voi, copiii, să înțelegeți mai bine despre ce este vorba la eveniment.

„Dragi prieteni, „Socio Claus” începe. E un timp magic, așa că…

Au fost odată ca niciodată… 24 de povești. 24 de inimi se vor deschide în fața voastră pentru a vă dezvălui ce înseamnă să fii „ALTFEL”. Nu mai bun sau mai rău, ci doar altfel. DIFERIT. SPECIAL. 24 de povești în care Super-părinți alături de Super-copii luptă, în fiecare clipă, zi de zi, cu balaurul numit „DIZABILITATE”. Au primit arme foarte puternice pentru a putea duce lupta. Acestea sunt: IUBIRE, RĂBDARE, CREDINȚĂ, ÎNȚELEGERE. Dar în lupta lor, de foarte multe ori fără să vrem, intervenim și noi, ceilalți, și fără să ne dăm seama dăm balaurului puteri nebănuite. Prin reacțiile noastre, prin gesturile noastre, prin cuvintele noastre. Dizabilitatea se vede uneori, alteori nu. Dar lasă răni la fel de adânci.

Ascultând cele 24 de povești, poate vom învăța ce rol avem noi, ceilalți. Nu suntem simpli spectatori. Noi avem puterea de a scrie și de a rescrie povestea.

Putem să le întindem o mână, dacă ne cer ajutorul, sau putem să le dăruim un zâmbet. De multe ori, un simplu zâmbet îi poate ridica pentru a lupta mai departe. Și poate, cu noi, ceilalți, alături, „vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți”, este mesajul cu care începe campania „Socio Claus”.

Prima poveste a campaniei este a Ralucăi, mamă a doi băieți. Unul din ei, cel mare, în vârstă de opt ani a fost diagnosticat cu autism la vârsta de trei ani și opt luni. Întreaga poveste a luptei o puteți vedea aici.

Sursă foto: uvt.ro

  • Tags:
  • copii
  • copii cu dizabilitati
  • eveniment
  • facebook
  • online
  • povesti
  • socio claus
  • stiri pentru copii
  • universitatea de vest
  • uvt

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com