Sute de mii de români poartă numele Apostolului Lupilor, Andrei
Astăzi, 30 noiembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Andrei. Sute de mii de români poartă numele Apostolului Lupilor, așa cum mai este numit acesta. Aproximativ 720 de mii de români își sărbătoresc astăzi onomastica. Poate că și voi aveți persoane în familie care poartă numele de Andrei, Andreea sau alte derivate. Dar totuși, cunoașteți povestea Sfântului Andrei? ȘTIRI PENTRU COPII v-o spune în cele ce urmează.
Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida Galileia și a fost pescar alături de tatăl și fratele său, Simon Petru. Ar fi fost mai întâi ucenicul lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să îl urmeze pe Iisus, potrivit Evangheliei după Ioan. Acum, Sfântul Andrei este cunoscut ca fiind unul dintre apostolii lui Iisus.
De unde vine denumirea de „Apostolul Lupilor”? Iată. „Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume – Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre peștera care i s-a oferit ca adăpost”, scrie Creștin Ortodox.
Peștera unde a locuit Sfântul Andrei
În perioada în care Sfântul Andrei a vizitat teritoriul românesc, acesta a locuit într-o peșteră. Ea se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin din județul Constanța. Astăzi, în biserica din peșteră există un fel de pat scobit inițial în piatră. Acolo se spune că se odihnea apostolul Andrei.
Biserica despre care vorbim a fost construită, dărâmată și apoi iar construită. În vara anului 1944 Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu, a sfințit peștera transformată în biserică. Nu a trecut mult timp, iar biserica a fost distrusă de către trupele rusești. Biserica a fost refăcută, însă cu mulți ani mai târziu. Abia după 1990, din dorința monarhului Nicodim Dincă, biserica a fost refăcută.
Sfântul Andrei – Ocrotitorul României
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională, iar din 2012 această zi a devenit una de sărbătoare legală în care nu se lucrează, zi liberă de la stat.
Dicționar
Apostol: nume dat fiecăruia dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos;
Sanctuar: parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt;
Monarh: conducător suprem (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran;
A proclama: a acorda cuiva în mod oficial un titlu, un drept, o calitate.