Curiozități din lumea drogurilor – Interviu exclusiv cu un specialist din cadrul structurii antidrog. În cadrul campaniei antidrog desfășurată de ȘTIRI PENTRU COPII în colaborare cu Agenția Națională Antidrog ne-am gândit să găsim răspunsul la mai multe întrebări care nu aveau un răspuns sau aveau unul… vag. Un specialist din cadrul structurii antidrog (al cărui nume nu îl vom dezvălui) a fost dispus să ne răspundă întrebărilor. Aflați cum a decurs partea a doua a interviului în ceea ce urmează.
ȘTIRI PENTRU COPII: Cum acționează traficanții de droguri când racolează tinerii consumatori?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Totul pornește de la dorința lor de a-și lărgi puțin aria de distribuție. Încearcă să racoleze tineri care provin din medii defavorizate, băiețași de cartier care au rupt-o și cu familia și cu școala. Ei sunt ținta predilectă a traficanților, care îi folosesc pentru a-și distribui drogurile. Dar mulți dintre ei sunt luați și din rândul familiilor bune prin simplul fapt că la o petrecere le oferă un „cui” gratuit. O dată, de două ori, de cinci ori, după care zic: „bă, dar trebuie să vii și tu cu niște bani de acasă”. Și îi forțează să își cheltuiască economiile, banii primiți de la părinți.
Încep să vândă lucruri din casă, își vând telefoanele, laptopul, calculatoare, bijuteriile părinților, intră și prin conturi și le golesc. Apar o mulțime de probleme conexe consumului de droguri. Cea mai mare grijă pe care trebuie să o aibă părinții e să identifice pe cât posibil anturajul în care se învârt copiii. Dacă simt că sunt probleme, să intervină.
V-am spus, problemele cele mai multe se rezolvă în cadrul familiei. Cei care ajung la poliție ajung când deja e prea târziu și se pot face foarte puține. Acum nu vă imaginați că va sta câte un polițist după fiecare copil rătăcit. E foarte greu să îi ții în condițiile date. Dar acolo unde se poate da un sfat sau se poate orienta părintele către o anumită instituție sau o anumită persoană care i-ar putea oferi ajutor o facem cu tot dragul. Orice tânăr adolescent scăpat dintr-un anturaj de genul acesta pentru noi e un câștig.
ȘTIRI PENTRU COPII: Tinerii se droghează și cu medicamente din diverse combinații. Ce ne puteți spune despre acest fenomen?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: În ultima vreme, la cât de multe feluri de droguri există pe piață, nu prea am mai întâlnit cazuri. Abuzuri de alcool se făceau și pe vremuri. Dar, într-adevăr, iau anumite rețete de pe internet, legate de anumite efecte potențate de combinația cu medicamente cu alcool. De multe ori nu se terminau bine și ajungeau la urgență la spital. În general, este un fenomen destul de redus cel puțin la nivelul zonei noastre.
ȘTIRI PENTRU COPII: Conform articolului 14 din legea 143/2001 nu se pedepsește persoana care denunță celelalte persoane implicate. Așa e?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Articolul 15 spune că se reduce pedeapsa la jumătate pentru persoana care în timpul anchetei penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere a altor membri din cadrul grupării. Practic, limitele pedepsei pentru care el este cercetat, în cazul în care ceea ce dovedește el că a spus e adevărat, se reduc la jumătate. În schimb, fostul articol 15 este acum articolul 14. Practic spune că nu se pedepsește persoana care denunță, care înainte de a-i fi începută urmărirea penală vine și denunță activitatea ilicită în care a fost implicată. Înainte de a ști noi că omul s-a ocupat cu așa ceva vine și denunță anumite fapte penale circumscrise traficului de droguri făra a risca o pedeapsă.
ȘTIRI PENTRU COPII: Articolul 25 din legea 143/2001 menționează faptul că orice persoană care are cunoștință de un consumator de droguri poate sesiza una dintre unitățile medicale și stabilite de Ministerul Sănătății care vor proceda conform legii. Ce se întâmplă dacă nu face acest lucru?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Orice persoană care are cunoștință de un consumator de droguri poate sesiza una dintre unitățile medicale. Deci nu poliția. Trebuie să trateze consumatorul ca pe un om bolnav care are nevoie de ajutor. Nicidecum ca pe un infractor. Aici trebuie să facă oamenii diferența în ceea ce privește activitatea poliției. Noi pe consumatorii mărunți îi tratăm ca atare, ca pe niște persoane care au totuși nevoie de îndrumare, de ajutor.
De asta, de exemplu, pentru deținere de droguri în cantități mici, rezonabile, de ordinul 1-2-3 grame, respectivul nu e condamnat la pedepse cu închisoarea cu executare. I se dă o alternativă. Pentru asta este direcționat către cei de la Agenția Națională Antidrog. Acolo sunt evaluați, consiliați. Li se stabilește un program de reintegrare pe care ar trebui să îl urmeze. Sunt niște alternative pe care consumatorii le au. De exemplu, dacă consumatorul refuză să urmeze sau renunță pe parcurs, atunci, o pedeapsă cu suspendare sau o amendă și niște zile de muncă în folosul comunității se pot transforma chiar și într-o pedeapsă cu închisoarea. În general, cu foarte mici excepții, cei care sunt consumatori sunt tratați ca persoane care au nevoie de ajutor.
Una dintre excepții este foarte importantă. Este consumul de droguri și circulația pe drumurile publice. În momentul în care tu ai consumat ceva și te-ai urcat la volan este o infracțiune mult mai gravă. Sau urmările pot fi mult mai grave. Au fost nenumărate cazuri în care tineri teribiliști au plecat să fumeze sau să consume nu știu ce droguri sau au plecat de la un party sub influența drogurilor și au făcut accident. S-a lăsat și cu victime, cu urmări.
Pe la Sânandrei a fost un accident în care un adolescent care avea permis de conducere și-a luat 2 prieteni minori. Au consumat împreună. Au plecat să se plimbe prin sat cu mașina. Și la un moment dat a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un cap de pod. Mașina a luat foc. În loc să îi scoată pe ceilalți 2 prieteni i-a abandonat acolo și au murit arși de vii. Și domnul tânăr adolescent a fugit ca un laș. Acestea sunt extremele la care se poate ajunge. Aici trebuie insistat și conștientizat pericolul consumului și condusului pe drumurile publice.
ȘTIRI PENTRU COPII: Conform Raportului European privind Drogurile, în ultimul an au apărut noi opioide sintetice. Credeți că tinerii au nevoie de altceva decât de ce există pe piață?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Dorința de a încerca există și a existat dintotdeauna. Orice nou produs apărut pe piață trezește un anumit interes. Cel puțin consumatorii înrăiți sunt dornici să-l testeze, să vadă ce reacții au. Să vadă dacă ține mai mult. Dacă le dau nu știu ce trip-uri, dacă se simt într-o anumită formă sau alta. Pentru ei orice apare nou pe piață prezintă interes. Dar vine cu riscurile de rigoare.
ȘTIRI PENTRU COPII: În alte țări la festivaluri se testează drogurile astfel încât organizatorii sunt siguri că participanții nu au consumat substanțe periculoase. Ce măsuri de prevenție se iau la noi în țară?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: N-am auzit situații de genul acesta la noi. În schimb, am auzit că există în ale țări, mă refer la țările care au scăpat de sub control problematica traficului și a consumului. Mă refer la toate țările din vestul Europei, de la granița României încolo. Problema se pune altfel. La noi să zic că se mai poate face prevenire. La ei deja problema se pune în direcția prevenirii efectelor asociate consumului de droguri. Mă refer la riscul de supradoză, la probleme de sănătate.
Drogurile nu sunt fabricate în fabrici care respectă un anumit rețetar, nu au certificat european și nu au niște standarde de calitate foarte bine puse la punct. Se fac în tot felul de locuri obscure, cu aparatură improvizată. Nu se respectă un anumit dozaj. Poate substanțele respective sunt niște chimicale mai nenorocite decât drogurile.
De exemplu, în marile discoteci din alte țări, periodic se aduc mini laboratoare de testare a drogurilor. Iar acestea sunt accesibile tuturor consumatorilor. Practic, vin mai mulți tineri cu câte o pastilă. Și se analizează conținutul din pastila respectivă. Adică, „ce știi că e? MDMA. Păi vezi că nu e numai MDMA e și altă substanță care e mult mai periculoasă”.
În momentul în care identifică pastila care e de o culoare, nu știu roz, verde… cu un anumit logo, în discotecă se proiectează tot felul de imagini și sunt atenționați toți cei care au în buzunare sau au consumat respectiva pastila că s-ar putea să aibă probleme de sănătate. Pe lângă asta, toți angajații de la bodyguard la ospătar, la femei de serviciu au obligația de a face cursuri de prim ajutor, în special pentru persoane consumatoare de droguri. Deci au ajuns la perspectiva limitării riscurilor asociate consumului de droguri. Dar mi-e cam greu să cred că cineva, la un festival de muzică gen Untold, poate să testeze. Acum, în această perioadă de pandemie, testele sunt scumpe.
ȘTIRI PENTRU COPII: Acest lucru se întâmpla în altă țară, nu la noi.
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Da, poate era o țară micuță cu concerte. Dar e greu de crezut că se poate susține din punct de vedere financiar. Și noi facem activități de prevenire tocmai din perspectiva aceasta. Am avut de-a lungul anilor peste tot pe unde se organizau concerte și în special muzică electronică, drum and bass, din acestea ce ascultă tinerii acum.
Și noi organizam acțiuni punctuale și efectuăm împreună cu alte forțe din zonă tot felul de controale. Și nu ne-a fost mică mirarea să depistăm în decurs de o oră 20-30 de tineri. Am încercat să popularizăm, să ne facem văzuți. Nu ne-am ascuns, am fost la vedere tocmai în ideea de a încerca să prevenim. Să vadă că se fac activități. Au fost trimiși în judecată. Au fost depistați și drogați la volan, tot în cadrul acestei activități. Efecte, cel puțin asupra celor care au încălcat legea, au existat.
ȘTIRI PENTRU COPII: Care este portretul robot al tânărului consumator de droguri? Cine este el și cum se comportă?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Tineri cu vârste între 15-16 ani și 35, aceasta este media. Cu educație medie. Mulți dintre ei fără job, o parte au și joburi. Imaginea consumatorului aici e destul de largă, pentru că drogurile îi afectează și pe cei fără un loc de muncă, cât și pe cei ce provin din familii sau medii respectabile. Am avut de la boschetari până la directori de bancă. În general familii mai dezordonate.
Am găsit situații în care toți consumau. Și mama și tata și copiii și am arestat acum 2 ani de zile copiii. După ce au ajuns la pușcărie, unii au predat afacerea părinților, concubinei sau soției, care au ajuns și ei la rândul lor la pușcărie. La modul acesta se manifestă. Erau și consumatori și dealeri. Orice pătură socială, orice formă de educație poate fi lovită. În special sunt cei care au anumite probleme, frustrări, nevoi, nu se mai regăsesc.
ȘTIRI PENTRU COPII: Cum ar putea să își dea seama părinții dacă copiii lor consumă droguri? Există un comportament specific?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Absolut. Apar modificări de comportament. În primul rând nu mai comunică cum comunicau pe vremuri. Au probleme de sănătate. Încep să slăbească, transpiră, au o privire ciudată. Nu reușesc să poarte discuții logice mai mult de 5 minute. Discută în contradictoriu. Dispar bani de acasă. Mai sunt părinți curioși și mai controlează pentru a-și elimina gândurile negre, le mai fac controale pe la buzunare.
Și știind că le-au dat în fiecare zi câte 10 lei, găsesc la ei în buzunar sute de lei, mii de lei. Și sumele respective nu le pot justifica prin economii masive. Nu au cum. Ceva e putred la mijloc. Găsesc prin buzunare tot felul e instrumente folosite pentru consum. Legat de comportament, în primul rând nu mai comunică, sunt recalcitranți, sunt violenți. Încep să fure din casă. Își consumă economiile după care încep să își vândă telefon, laptop, tabletă, ce mai au, după care trec la bijuterii, conturile familiei. Deci nu se limitează. Toată energia lor este canalizată într-o singură direcție. Adică aceea de a-și satisface necesitatea de a consuma și în ziua respectivă ceva. Nu îi mai interesează nimic.
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce se întâmplă cu drogurile capturate?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Conform legislației, toate se distrug cu obligația de a se păstra mostre. Sunt firme autorizate la nivelul țării, dar nu sunt foarte multe, pentru că trebuie să îndeplinească niște condiții, niște norme foarte stricte. Si în prezența unei comisii din care fac parte mai multe structuri inclusiv judecători, personal din cadrul Ministerului Sănătății, de la Ministerul Mediului și de la poliție, mă refer la gestionarii camerelor de delicte acolo unde se lasă spre păstrare. Se formează o comisie și se inventariază și se distrug.
ȘTIRI PENTRU COPII: Deci nu se distrug doar prin incinerare?
SPECIALIST DIN CADRUL STRUCTURII ANTIDROG: Sunt mai multe metode. Important acum e să existe și niște norme de poluare. Nu le pot da foc pe câmp, de exemplu.
Norme: regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz;
Delict: fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională;
Sursa foro Pixabay / qimono