În Myanmar a fost descoperită o nouă specie de maimuță
Oamenii de știință din Myanmar au făcut cea mai drăguță descoperire din 2020. Aceștia au descoperit o nouă specie de maimuță. Aflați cum a reușit mica primată să rămână ascunsă atât de mult timp.
În ultimul timp am devenit obișnuiți, din păcate, cu dispariția mai multor specii. Atât încălzirea globală, cât și intervențiile omului au distrus habitatele mai multor specii de animale pe parcursul ultimelor sute de ani. Totuși, ce se întâmplă atunci când, în anul 2020, oamenii de știință descoperă o specie nemaiîntâlnită până acum? Asta s-a întâmplat recent în Myanmar!
Oamenii de știință de la Centrul German de Primatologie (DPZ) și membri ai organizației de mediu Fauna and Flora International (FFI) au descoperit o nouă specie de maimuță în urma unor cercetări îndelungate în Myanmar. Noua maimuță descoperită are dimensiuni mici, măsurând doar 50 – 60 de centimetri și a fost numită Popa langur.
Numărul total al primatelor este de 200 – 250
Numele a fost inspirat din locația unde a fost descoperit cel mai mare grup de astfel de primate. Muntele Popa este un sit sacru aflat în centrul Myanmarului pe un vulcan activ. Alte trei grupuri de Trachypithecus popa au fost observate tot în centrul Myanmarului iar numărul total al exemplarelor este de 200 – 250.
Din păcate, deși abia a fost descoperită, după spusele lui Frank Momberg, unul dintre cercetătorii FFI, mica maimuță este deja pe cale de dispariție.
Ce este interesant la această specie este că prezintă similarități cu specimene de acum mai bine de o sută de ani. Mostrele ADN recoltate de la noile primate au fost comparate cu specimenele istorice conservate la muzee din Germania, Marea Britanie, Statele Unite și Singapore.
Rezultatele au fost de-a dreptul interesante. Maimuțele Popa langur s-au separat de celelalte specii langur în urmă cu aproximativ un milion de ani. Principalele diferențe sunt, potrivit oamenilor de știință, culoarea blănii, lungimea cozii și dimensiunea craniului.
Oamenii de știință au confirmat, de asemenea, într-un comunicat de presă că noua specie va fi studiată în continuare. Pe lângă asta, se vor lua măsuri pentru conservarea acestora și pentru salvarea lor de la dispariție.
Pentru mai multe articole interesante și invitații la evenimente vizitați site-ul ȘTIRI PENTRU COPII.