EXPRESIA SĂPTĂMÂNII – A nimerit orbul Brăila. Expresiile românești par foarte ciudate pentru străini, dar și pentru cei mici, de cele mai multe ori. Deseori v-ați auzit părinții sau bunicii spunând expresii ciudate și poate nu ați știut atunci la ce se refereau ei. Echipa ȘTIRI PENTRU COPII prezintă săptămânal câte una dintre expresiile românești care ne lasă „cu gura căscată” sau stârnesc hohote de râs. De asemenea noi vom și explica aceste expresii pentru a ști de unde provin și care este înțelesul lor.
Expresia din această săptămână este „a nimerit orbul Brăila”. Cei mici au auzit această expresie cel puțin o dată, dar ce înseamnă ea?
ȘTIRI PENTRU COPII vă explică fiecare expresie pe care nu o cunoașteți. Ba chiar, am reamintit și de expresii vechi care nu au mai fost folosite în ultimul timp. Astăzi vom afla împreună ce înseamnă expresia „a nimerit orbul Brăila”. Dacă vă mai aduceți aminte, am mai avut o expresie de acest gen. Este vorba despre expresia „a-și găsi Bacăul”. Aceasta are multiple interpretări. Ei bine, proveniența expresiei de astăzi este și ea puțin mai încâlcită.
Expresia „a nimerit orbul Brăila” este mai mult o încurajare satirică. Prin aceasta încercăm să determinăm o persoană să ajungă la destinație : „Ei, nu te mai plânge, a nimerit orbul Brăila. Sigur poți și tu”.
Conform Digi24, una dintre interpretările expresiei este că pe vremuri Brăila era singurul oraş românesc cu port la Dunăre (un lucru fals din capul locului), aşa că nici călătorii obişnuiţi, nici negustorii nu aveau cum să se rătăcească.
Legende
„O legendă din Brăila spune că, în acest oraş de la Dunăre, s-a născut un băiat orb. Părinţii l-au crescut bine şi s-au străduit să-i facă viaţa cât mai plăcută şi frumoasă. Băiatul acela avea şi el o dorinţă mare, aceea de a merge la o apă curgătoare. Au trecut anii şi el încă nu-şi împlinise visul. Într-o zi s-a hotărât să plece singur de acasă şi să ajungă la apa aceea. A întrebat în jurul lui cum ar putea să găsească drumul şi cineva i-a spus: ”Mergi încet înainte şi încearcă să ţii drumul drept, fără a te abate din cale! La capătul lui este apa la care doreşti să ajungi”. Şi el a mers până când a ajuns la acea apă, care ar fi Dunărea”, relatează Epoch Times România.
Legătura cu alfabetul Braille
Aceeași publicație ne explică cum expresia noastră are legătură cu alfabetul Braille.
Prima atestare a acestei expresii este în cartea ”Povestea vorbei” de Anton Pann, apărută în anul 1847. Astfel, în capitolul ”Despre învăţătură”, autorul scrie: „Cine întreabă nu greşeşte. Orbul cu întrebarea a nemerit Brăila”.
Orbii din Ţara Românească nimereau la librăria cu publicaţii în acest alfabet, întrebând unde este BRAILLE, şi, fiindcă nu toţi văzătorii ştiau franţuzeşte, nici toţi nevăzătorii care întrebau, numele firmei s-a românizat în… Brăila, mult mai familiar şi mai uşor de pronunţat.
Așadar, aceasta poate fi una din explicații. Voi ce credeți?
Dicționar
Braille: alfabetul Braille este un sistem de scriere folosit de cei cu deficiențe de vedere. Literele sunt compuse din puncte ieșite în relief care pot fi simțite cu ajutorul degetelor. Literele de la A la Z au fiecare semne corespunzătoare în Braille. Sistemul a fost creat de Louis Braille în 1825;