Despre teatru și păpuși – Interviu exclusiv cu Laurențiu Pleșa
Micul nostru jurnalist de astăzi este Melisa Toda. Ea are șapte ani, este elevă în clasa I și a avut câteva curiozități despre teatru și păpuși. Cel care i-a răspuns la toate întrebările a fost actorul Laurențiu Pleșa, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara.
Melisa Toda: A lucra cu păpușile pare simplu. Ce înseamnă, de fapt, să dai viață unei păpuși?
Laurențiu Pleșa: Da, ai dreptate. Pare simplu, însă e destul de greu să dai viață unei păpuși. Și ca să mă ajut în răspunsul pe care vrei să ți-l dau, uite, o să iau păpușa asta. Sunt foarte multe feluri de păpuși. Asta este o păpușă tip „Muppets”. Dacă tu cu spectatorii noștri veți avea curiozitatea să căutați pe internet, o să vedeți că pe vremuri era o emisiune TV pentru copii care se numea Muppets Show. Și aceste tipuri de păpuși le veți vedea acolo.
Uite cum funcționează. În momentul în care încerc să dau viață acestei păpuși, mâna mea intră în cap, la gură. Și aici, având corpul, colegii mei care vor juca în spectacolul care conține această păpușă o vor avea așa, pe o masă. Și o vor mânui la nivelul acesta. Și bineînțeles, actorul va încerca să facă… cine știece, poate un râs: hahaha. Și tu, actor, trebuie să te transformi în această păpușă. Să crezi că vorbești prin această păpușă. Și să încerci… Cum pare nenea ăsta? Pare un nene bun. Sau un nene rău. Dacă acesta pare un nene foarte hazliu, uită-te și cum e îmbrăcat de colorat, trebuie să fii foarte vesel în momentul în care mânuiești această păpușă.
Este într-adevăr un personaj vesel. Urmează să vedeți în curând acest spectacol. Este vorba despre „Cine este Mary P”, undeva prin noiembrie cred că va ieși.
Cursuri
Melisa Toda: Unde putem urma cursuri de teatru de păpuși?
Laurențiu Pleșa: Deocamdată nu putem ține, din cauza condițiilor în care ne aflăm cu pandemia. Am avut cursuri de teatru de păpuși și le țineam chiar aici, în foaierul teatrului unde ne aflăm noi în acest moment, la acest interviu. Însă va trebui să vedem cât timp va trece până când vom putea ține din nou aceste cursuri. Deocamdată, cum știm cu toții, trecem prin situația cu pandemia și abia putem să ținem spectacole.
Melisa Toda: Din ce sunt făcute păpușile?
Laurențiu Pleșa: Din foarte multe materiale. Mâinile și picioarele acestei păpuși sunt făcute din arcuri, pantofii din polistiren, gura din polistiren cu burete, corpul din burete. Alte păpuși sunt făcute din lemn; sunt tot felul de păpuși.
Avem și alte tipuri de spectacole în care noi ne aflăm în spatele unui paravan și ni se vede doar mâna care-i băgată într-o păpușă. Acelea sunt făcute din burete și polistiren, iar la mâini au două furculițe, după cum le numim noi, actorii păpușari. Acele două furculițe, înfipte în cele două mâini ale păpușii, le ținem în mâna stângă și mânuim mâinile ei. Iar mâna dreaptă, că eu sunt dreptaci, o ținem în corpul păpușii și cu aceasta mânuim corpul.
Creatorul păpușilor
Melisa Toda: Cine le creează? Cum iau ele naștere?
Laurențiu Pleșa: Se cheamă scenograf. Cel care se gândește cam cum dorește să arate viitorul spectacol. Acest scenograf lucrează și la decorul spectacolului. Piesele de mobilier, le face tot el – poate vrea să facă o casă, sau o pădure, dealuri. După aceea poate în respectivul spectacol va fi nevoie de animale. Și, evident, de oameni păpuși.
Scenograful acesta se gândește cum va arăta spectacolul din punct de vedere al decorului și al păpușilor. Iar sculptorul face capetele, croitorul face hainele. Avem oameni și la fierărie. Avem om care lucrează în lemn. De multe ori mâinile, doar palmele, și pantofii sunt de lemn.
Cea mai dragă păpușă
Melisa Toda: Câte păpuși aveți? Care vă este cea mai dragă?
Laurențiu Pleșa: În teatru la noi avem sute de păpuși. Nici nu mai știm pe unde să le punem. Avem nevoie de spații în plus. Nici nu încap toate păpușile pe care le avem la noi în teatru. Pentru că noi suntem un teatru destul de mic, cu o scenuță mică, sală mică. Astfel că și depozitul nostru este tot mic. Mai avem două spații în oraș unde ținem decoruri și păpuși.
Cred că una din cele mai dragi păpuși îmi este lupul din „Noua poveste a Scufiței Roșii”. E un lup aproape cât mine de înalt, mâinile și picioarele așa-i bălăngăne. E o creatură foarte hazlie fiindcă are picioarele lungi, cu niște bocanci mari de tot, și niște mâini la fel de lungi, un cap mare. Și, în plus, e un lup așa, mai prostănac, pot să spun. De care râd și Scufița și bunicuța. E un lup care mănâncă griș cu lapte, lui nu-i trebuie să mănânce carne. Tot încearcă să se împrietenească cu Scufița și cu bunicuța.
Joc rolul acesta de foarte mulți ani. Cam de când sunt eu în Teatrul Merlin. Și îmi este unul din cele mai dragi roluri și evident și păpușa, lupul, îmi este o păpușă foarte dragă.
Copiii și internetul
Melisa Toda: Cum reușiți să aveți spectacole cu sala plină acum când noi, copiii, suntem atât de atrași de ecrane și internet?
Laurențiu Pleșa: Să știi că este destul de greu. Da, într-adevăr voi copiii sunteți foarte atrași de internet. E destul de greu să concurăm cu desenele animate și cu tot felul de jocuri pe care le aveți voi la televizor și pe internet. Dar trebuie să ne adaptăm și, de la un spectacol la altul, am început și noi deja, de destul de mulți ani, să folosim și animație video.
Încercăm să montăm povești actuale. Dacă pe vremea când eram eu copil poate vedeam doar „Capra cu trei iezi” și „Scufița Roșie” și „Albă ca Zăpada”, acum noi încercăm să abordăm basme de care sunteți voi interesați. Basmele copilăriei voastre. Și în felul acesta ne menținem actuali și reușim să vă atragem și pe voi la noi în teatru. Pentru că vă arătăm un altfel de spectacol. Față de ceea ce vedeți voi la televizor, noi vă arătăm ceva pe viu.
Și, pe de altă parte, ne ajută și faptul că mai ales pentru voi, cei de școală, montăm foarte multe spectacole pe care voi le aveți de citit în programa școlară. Avem basme pe care voi le studiați. Și atunci, voi auzind că la Teatrul Merlin din Timișoara există acel basm pe care îl aveți în programa școalară, veniți evident să-l vedeți.
Despre Teatrul Merlin
Melisa Toda: Teatrul Merlin este, așa cum îi spune numele, un teatru pentru copii și tineret. Ce înseamnă acest lucru?
Laurențiu Pleșa: Asta înseamnă că de când s-a schimbat denumirea teatrului, în anul 2000, a devenit exact cum îi spune numele, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, din fostul Teatru de Păpuși. De atunci acest teatru a început să se adreseze și tinerilor, nu doar copiilor. La noi la teatru nu se mai joacă doar spectacole cu păpuși. Se joacă tot felul de spectacole, cum am spus, și cu animație video, cu actori pe scenă. Ne adresăm și tinerilor, adolescenților, elevilor de liceu, studenților. Prin acest titlu „teatru de copii si tineret” ne-am lărgit aria de adresabilitate. De la copii de doi – trei ani, până la tineri care au și terminat facultatea, să spunem.
Abilitățile pe care trebuie să le aibă un păpușar
Melisa Toda: Ce abilități trebuie să aibă un păpușar? Dar un actor care joacă într-un spectacol pentru copii?
Laurențiu Pleșa: Trebuie să aibă o bună condiție fizică, trebuie să își dorească să lucreze cu păpușa. Din anumite puncte de vedere se poate spune că e chiar mai greu să fii actor păpușar decât să fii actor de scenă pentru oameni mari, să zicem așa. Deoarece, cred eu, actorii de scenă de oameni mari au de spus textul, poate au să se dea peste cap, poate au de alergat, poate au să cânte, dar joacă el cu el, actorul.
Aici, cum spuneam mai devreme, trebuie să dai viață unei cârpe. Atunci trebuie, totodată, să ai acea copilărie în tine. Să te poți juca așa cum vă jucați voi cu păpușile. Tu, actor adult, să te scălămbăi, să faci în toate felurile, tocmai ca să poți să-l faci pe cel din sală să creadă că păpușa asta e vie. Să păstrezi acea convenție prin care cel din sală, că-i adult sau copil, chiar se uită fascinat la această păpușă. Și știind că este doar o păpușă, totuși el se simte atras și interesat de acel spectacol deoarece actorul care mânuiește păpușa se transpune în ea.
Astfel că, trebuie cumva, zicând-o în sensul frumos, să dai în mintea copiilor. Să ai abilitatea să te joci așa cum ne jucam cu toții când eram mici, în momentul în care ai doi soldați, tancuri sau în momentul în care tu, fetiță, ai o păpușică și îi dai să mănânce, și tu chiar crezi că păpușica aceea mănâncă. Chiar crezi că păpușica aia bea apă. Ei, așa trebuie noi să ne prefacem, să credem, că păpușa din mâinile noastre are viață. Viața dată de mine, actorul care o mânuiește.
„Copiii nu mint”
Melisa Toda: În ultima stagiune au fost multe spectacole în care au jucat actori. Este dificil să faci astfel de spectacole pentru copii?
Laurențiu Pleșa: Să știi că este. Pentru că, e știut, copiii nu mint. Mă gândesc eu că la teatrul de oameni mari, spectatorii, chiar dacă se plictisesc, fiindcă sunt politicoși și bine crescuți, stau cuminți, aplaudă la final. Poate le-a plăcut sau nu spectacolul. Dar stau foarte cuminți. Copiilor dacă nu le place, fac gălăgie, dau din picioare, mănâncă pufuleți, beau apă, vorbesc între ei.
Este mai dificil să faci spectacole pentru copii deoarece, repet, copiii nu mint. Chiar dacă oamenii mari, nu-i fac mincinoși pe oamenii mari, dar sunt mai bine crescuți, vezi Doamne, sunt mai politicoși. Ceea ce copiii, fără să fie obraznici, dar dacă nu sunt interesați, dacă nu sunt atrași de ceea ce văd pe scenă, bineînțeles că se plictisesc și fac alte chestii pe care vor ei să le facă. Mai ales, pe vremea când se venea în grupuri cu școala, cu grădinița, dat fiind că sunt mulți colegi în sală, unul lângă altul, e și normal că dacă nu le captezi atenția cu ce se întâmplă pe scenă încep să foșnească, să vorbească între ei, să-și dea coate, să râdă.
Deci, treaba noastră de actori păpușari, actori care ne adresăm cel mai mult copiilor, este să le captăm atenția și să îi facem să fie foarte atenți la povestea pe care noi le-o prezentăm cu ajutorul păpușilor. Sau fără păpuși. Cum am spus, jucăm și noi ca actori, nu numai cu păpuși. Dar trebuie să îi atragem pe copii, să îi facem să fie atenți. Și e, cred eu, puțin mai dificil cu copilașii decât cu oamenii mari.
Cel mai important lucru învățat
Melisa Toda: Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat aici?
Laurențiu Pleșa: Cred că și eu și colegii mei am învățat să ne păstrăm pe cât se poate, măcar atunci când jucăm, sufletul de copil. Să fim la fel de puri precum sunteți voi. Exact ce spuneam mai devreme. Copiii nu pot fi ținuți atenți dacă se plictisesc. Și datorită faptului că noi ne adresăm vouă, de la voi învățăm să ne păstrăm puritatea și sufletul de copil. Pentru că lucrăm pentru voi.
Uitându-ne de pe scenă la voi, cumva ne simțim prietenii voștri și ne simțim egalii voștri. Ne simțim de aceeași vârstă cu voi. Ceea ce pentru noi este foarte frumos. Pot să fiu așa pentru voi copiii, atunci când sunt actor, pot să fiu așa cu copilul meu, care are cinci ani în momentul de față, pot să mă joc cu el și să dau în mintea lui. Să-i fiu un bun partener de joacă. Mă pot prosti, mă pot juca cu el, parcă aș fi el. Sau un coleg de-a lui de la grădi.
Dicționar
Titulatură: mod de a se intitula al cuiva sau a ceva (a intitula: a se numi);
Stagiune: perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele susțin regulat reprezentații.
Acest interviu este publicat în cadrul campaniei “Micii jurnaliști, în dialog cu marii oameni de cultură din Timiș, pe www.ştiripentrucopii.com” – acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Timiș.
Campania a debutat în luna iulie și va continua până la sfârșitul anului. Colaboratorii noștri, jurnaliștii juniori, sunt tineri și copii în vârstă de până la 18 ani din județul Timiș. Vă invităm să vă alăturați campaniei.
Copiii și tinerii interesați să colaboreze cu ȘTIRI PENTRU COPII sunt invitați să ne scrie la stiri@stiripentrucopii.com. Ei vor fi inițiați în tainele jurnalismului și vor intra în contact cu oameni fascinanți și o lume minunată, cea a culturii!
Sursă foto: facebook.com/Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”