Celebrităţile scriu cărţi pentru copii. Iată ce poveşti frumoase
În timp ce unii capătă inspiraţie atunci când apar copiii în viaţa lor, alţii îşi regăsesc gândurile în problemele generaţiei pentru care scriu. Iată câteva celebrităţi care au publicat cărţi pentru copii în ultimii ani.
De la staruri TV, cântăreţi şi sportivi, până la membri ai casei regale, celebrităţile scriu tot mai multe cărţi pentru copii. Pare că este un trend. Iată câteva titluri de cărţi, de la celebrităţi pentru copii.
Jimmy Fallon
Prima carte a acestuia, „Snowball Fight!” a apărut în 2005, iar în 2015 a publicat „Your Baby’s First Word Will Be Dada”. În 2019, gazda TV a publicat cartea „This is Baby”, care îi învaţă pe cei mici despre părţile corpului. Ultima publicaţie a acestuia fiind „5 More Sleeps ‘til Christmas”.
LeBron James
Baschetbalistul a publicat prima lui carte în August 2020, intitulată „I Promise”, după programul fundaţiei sale de ajutoare în scopul continuării studiilor de către copii din familii defavorizate. LeBron a declarat pentru USA Today: „Cărţile au puterea de a învăţa, inspira şi de a apropia oamenii. De aceea aceste cărţi şi posibilitatea de a aduce părinţii şi copiii laolaltă înseamnă atât de mult pentru mine”.
Pharrell Williams
După succesul colosal al melodiei sale, artistul a numit în 2015 cartea sa „Happy”. Este o carte de ilustraţii, cu poze în care copii din diferite culturi sunt bucuroşi împreună. Versurile celebrei melodii sunt şi ele inserate în paginile publicaţiei. „Cred că este responsabilitatea oricui să împartă bucurie în lume. Fă oamenii să zâmbească în stilul tău”, a declarat rapper-ul.
Barack Obama
În 2010, fostul preşedinte SUA a publicat cartea „Of Thee I sing: A Letter to My Daughters”, scrisă ca omagiu adus către 13 personalităţi care au schimbat cursul naţiunii, printre care George Washington, Albert Einstein sau Martin Luther King Jr. Poveştile din carte sunt structurate în forma unor scrisori adresate celor două fiice ale politicianului.