Max Woosey, băiatul de 10 ani care doarme într-un cort de 200 de zile
Cei mai mulți dintre noi au dormit cel puțin odată într-un cort. Vă imaginați, însă, cum ar fi să faceți asta timp de un an? Astăzi vă prezentăm povestea lui Max Woosey, băiatul de 10 ani care doarme într-un cort de 200 de zile.
La începutul pandemiei cu toții am avut vise mărețe despre cum o să ne petrecem timpul. Unii și-au propus să folosească acest timp pentru a citi mai mult, alții pentru a învăța să gătească sau chiar pentru a se apuca de sport. Max Woosey, din Brauton, Marea Britanie, a avut cu totul alte așteptări de la perioada de izolare. Băiatul de zece ani a dormit timp de 200 de zile într-un cort, în afara casei. Asta înseamnă că toată perioada pandemiei a petrecut-o dormind în aer liber.
Cortul a fost un cadou
Totuși, de ce ar face una ca asta? Motivul din spatele acestei decizii este unul trist. Cortul a fost primit drept cadou din partea lui Rick, prietenul și vecinul său în vârstă de 74 de ani. La începutul anului, acesta s-a stins din viață în urma bătăliei cu cancerul, dar, înainte de moarte, la rugat pe Max să îi promită că “va avea o aventură în acest cort”.
Pe lângă faptul că Max încă se ține de promisiune, tânărul britanic a mai strâns 16.000 de lire sterline pentru North Devon Hospice, spitalul care a avut grijă de Rick în ultimele sale zile. Stephen Roberts, șeful executiv al spitalului i-a mulțumit lui Max pentru efortul “fenomenal” și a declarat că banii strânși “nu puteau veni într-o perioadă mai potrivită”.
Vremea nu îl sperie
Max a declarat că cea mai bună parte în a dormi afară este faptul că nu te mai bat părinții la cap. Pe lângă asta, și faptul că poate să citească cât își dorește benzile desenate constituie un avantaj. Asta nu înseamnă, însă, că nu au avut loc și peripeții. La un moment dat, sub cort, tânărul britanic a descoperit un mușuroi de furnici.
“Uneori mă neliniștește când vremea este furtunoasă, dar nu aș putea zice că îmi e frică” a mai adăugat tânărul. Aventura a început pe data 28 martie, atunci când strângerile de fonduri au fost oprite din cauza pandemiei. De atunci, tânărul și-a propus să doarmă afară timp de un an.
Pentru mai multe articole interesante și invitații la evenimente vizitați site-ulȘTIRI PENTRU COPII.