Scrisori de la doamne pentru adolescente. PARTEA 2 – Raluca Michailov
Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a hotărât ca în acest an să sărbătorească altfel Ziua Internațională a Fetelor. Cum? În online, cum face mai toată lumea în această perioadă. În fiecare an această sărbătoare urmărește să promoveze egalitatea de gen și șanse egale pentru fetele din întreaga lume. Anul acesta promovarea se face prin scrisori de la fete pentru fete. ȘTIRI PENTRU COPII a publicat timp de câteva zile scrisorile acestor fete, iar acum începem cu scrisori de la doamne pentru adolescente. Au scris scrisori adresate propriilor lor persoane, dar aflate la vârsta adolescenței. Conțin sfaturi importante care le-ar fi fost de folos în acea perioadă și care sunt utile și pentru adolescentele de azi.
Continuăm cu scrisoarea Ralucăi Michailov, director general BP Publishing Media, firma care publică revistele Forbes, Forbes Life, Forbes Kids și Lifetime în România.
Scrisoarea Ralucăi Michailov
Dear Younger Me (cum spune cântecul),
Aș avea foarte multe să îți scriu, dar le las pentru o eventuală carte, mai ales că în spațiul online nu vrem să plictisim internauții cu texte lungi și emoționale.
Știu că ți-a fost foarte greu să ajungi aici, la venerabila vârstă de 44 de ani, cu sufletul și cu mintea intacte. Pe de altă parte, știu că detești să te vaiți, așa că nu vom scrie o litanie, ci ceva scurt și util.
De la înălțimea celor 44 de ani și jumătate, vârsta pe care o considerai matusalemică, îmi permit să îți scriu următoarele, ca sa încerc să te scutesc de multe tristeți și amărăciuni și dureri:
1. Mergi înainte cu credință. Nu te lăsa nici amăgită, nici speriată de ce vei întâlni în viață, ci gândește-te bine care e calea ta și mergi înainte, cu Dumnezeu.
2. Nu te încrede în oameni. Nici măcar cei care îți jură dragoste sau prietenie eternă. Nu-i disprețui, nu-i urî, dar uită-te și vezi exact ce sunt: oameni. Adică schimbători, subiectivi, adesea dezrădăcinați sau lipsiți de busolă. Ajută, alină, dar cu înțelepciune și cu măsură, fără a uita de tine însăți. E foarte important să ții minte acest lucru.
3. Știi ce îți spunea mereu bunicuța ta adorată – Nu există nu pot, există nu vreau. Ei bine, e adevărat. Poți să faci orice, atâta vreme cât e ceva moral, lăudabil, etic. Atunci vei gasi resurse nebănuite. Tot în credință și în înțelepciune.
4. Găsește-ți timp în care să stai tu cu tine, să te aduni, să îți tragi sufletul, să încerci să înțelegi, să planifici, să vorbești cu Dumnezeu. Vei fi uluită cum vin soluțiile atunci când te oprești din zbucium și îți îngădui să fii.
Alte sfaturi
5. Cicatricile sunt acolo pentru a-ți aminti de o lecție învățată.
6. Nu ești cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai populară, cea mai descurcăreață. Dar ești unică. Și ai valoare. Chiar dacă multe vor fi momentele în care nu o vei vedea, preocupată fiind să te compari, să te îndoiești.
7. Citește. Vorace, în salturi, noaptea, ziua, când și cum și cât poți. Citește, pentru că așa vei afla enorm despre tine, despre ceilalți. Și vei fi surprinsă cât de mult te va ajuta în business Balzac. Sau Austen.
8. Caută toată viața înțelepciunea și discernământul. Și ascultă-ți intuiția.
Cu drag,
Matusalemica
Despre Raluca Michailov
Raluca Michailov este jurnalist de business și de lifestyle de peste 22 de ani. De 8 ani este antreprenor, deținând firma care publică revistele Forbes, Forbes Life, Forbes Kids și Lifetime în România.