Cât costă un dinozaur? Află prețul unui T-Rex. Unul dintre cele mai complete schelete de Tyrannosaurus Rex a fost vândut la licitaţie în data de 6 octombrie. Stan, numit după paleontologul care l-a descoperit, avea 12 metri lungime şi 4 metri înălţime, fiind unul dintre cele mai mari specimene de T-Rex înregistrate. Dinozaurul a costat 32 de milioane de dolari.
T-Rex este cunoscut drept cel mai periculos şi mai înspăimântător ucigaş care a existat vreodată pe Pământ. Acesta cântărea între 8-12 tone şi putea avea până la 13 metri lungime.
Statura impunătoare nu era singurul lui punct forte. Tyrannosaurus avea un maxilar incredibil de puternic. Cel mai puternic chiar, dacă luăm în considerare doar speciile terestre. Se estimează că o muşcătură ar fi fost echivalentă cu 7 tone de greutate. Dunkleosteus este o specie acvatică, mai bătrână cu aproximativ 300 de milioane de ani decât T-Rex, despre care se spune că ar fi avut o muşcătură echivalentă cu 36 de tone de presiune.
Regele tiran, deoarece aşa se traduce din greacă Tyrannosaurus, chiar a fost un tiran al acelor vremuri. Acesta, de multe ori, speria prădători mai mici şi le fura captura. Prin aceasta îşi conserva energia, fapt care i-a permis în timp să dezvolte o altă armă, poate cea mai periculoasă de care a dispus.
Inteligenţa superioară a reprezentat factorul decisiv, care a propulsat specia în vârful lanţului trofic. Mulţi dintre competitorii lui T-Rex, precum Triceratops sau Ankylosaurus, nu erau suficient de inteligenţi încât să se organizeze în grupuri. T-Rex trăiau în haite adeseori, ceea ce îi făcea de neoprit.
Slăbiciunile regelui tiran
Dar acest prădător alfa al Cretacicului avea şi slăbiciuni. Probabil cea mai importantă dintre acestea era structura osoasă. Tyrannosaurus face parte din familia Coelurosauria, care sunt mai apropiaţi de păsări decât de reptile. De aceea, precum păsările, Tyrannosaurus are oase goale la interior, uşor de rupt şi care se vindecă greu. Nici greutatea nu le aducea beneficii la acest capitol, reducându-i-se astfel mobilitatea.
Tot la capitolul mobilitate, prădătorul dispunea de o rezistenţă scăzută la efort, lucru care îl împiedica să parcurgă distanţe lungi. Din cauza greutăţii, aceştia nu puteau nici să atingă viteze prea mari. Totuşi, experţii spun că musculatura picioarelor, combinată cu dimensiunea impunătoare, le permitea acestor coşmaruri umblătoare să accelereze destul de repede pe distanţe mici.