Locuri de poveste din România: Lacul Ochiul Beiului
Locuri de poveste din România. După pandemie vacanțele exotice sau în străinătate nu prea vor mai fi posibile, iar toată atenția se întoarce spre locurile din țară. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, azi continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Unul dintre cele mai spectaculoase lacuri din țara noastră este fără doar și poate Lacul Ochiul Beiului. După ce îl vizitați o să vă convingeți de asta. Lacul Ochiul Beiului se află în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, județul Caraș Severin. Se regăsește la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, pe Valea Râului Beiu. Tot în zonă vă puteți bucura de alte atracții ale naturii precum cascadele Beușnița și Bigăr (considerată una din cele mai frumoase cascade din lume). Pentru a vedea cea mai simplă rută până la Lacul Ochiul Beiului, intrați aici și alegeți punctul vostru de pornire.
Lacul Ochiul Beiului are o formă asemănătoare unui crater oval sau a unui ochi. Are un diametru de aproximativ 15 m și o adâncime de circa 3,5 m. Ceea ce îl face deosebit față de alte lacuri este culoarea lui de un albastru minunat și apa curată și transparentă. Totodată, acest lac nu îngheață niciodată, oricât de frig ar fi afară. El își menține temperatura constantă, între patru și opt grade. Motivul este simplu. Apa care alimentează lacul provine de la un izvor carstic subteran.
Legendă
De Lacul Ochiul Beiului se leagă și foarte multe legende. Oamenii locului spun că lacul poate chiar vindeca depresia. Cea mai cunoscută legendă legată de acest lac este o poveste de iubire netrăită. Cândva, în vremea Imperiului Otoman, acea regiune era condusă de un bei. Așa se numea domnitorul respectivei zone. Beiul de pe atunci avea un fiu care s-a îndrăgostit de fata unui cioban și a răpit-o, închizând-o în Turnul Mare din Cheile Nerei. Noaptea, fata a făcut o funie din rochia sa și a reușit să fugă. Beiul s-a supărat foarte tare și a poruncit ca ea să fie ucisă. De supărare, fiul beiului a fugit în pădure și a plâns-o pe fată atât de mult încât s-a format un lac din lacrimile lui.