Zâna Măseluță chiar există! Un băiat care și-a pierdut dintele de lapte a primit un pachet misterios trimis chiar de către ea.
Tradiția spune că atunci când îți pică un dinte de lapte, dacă îl lași sub pernă o zână magică numită Zâna Măseluță vine și îl înlocuiește cu un mic cadou. Cum putem fi siguri că asta chiar se întâmplă? Oare nu vin doar părinții în timpul somnului pentru a-l înlocui?
În urma unei vizite cu familia la Myrtle Beach, în South Carolina, Lucas Hamrick, un tânăr din SUA, și-a pierdut unul dintre dinții de lapte. Fiind supărat din cauza acestui incident, Lucas a rugat-o pe mama sa să îi trimită o scrisoare Zânei Măseluțe în care să îi explice situația. După ce a fost scrisă scrisoarea, băiatul a pus-o într-o sticluță și a aruncat-o în ocean. Era, însă, greu de crezut că scrisoarea va ajunge chiar la Zâna Măseluță.
Misteriosul colet
Spre surprinderea familiei, la câteva luni distanță s-au trezit cu un pachet misterios la ușă. La început nu știau ce să creadă, nimeni nu aștepta un pachet. Curioși l-au deschis și, surpriză! Era un colet cu o scrisoare semnată chiar de Zâna Măseluța.
„Sper că ai avut o vacanță distractivă la plajă! Îmi pare atât de rău că ți-ai pierdut dintele la surf. Am primit mesajul tău din sticlă, așa că nu am fost deloc îngrijorată că nu am găsit dintele imediat. Vești bune! Sirenele ți-au găsit dintele și mi l-au dat! Sirena a vrut să ai acest dinte de rechin pentru a-ți aminti de vacanță. Spală-ți dinții de 2 ori în fiecare zi pentru a-i păstra drăguți pentru mine. Folosește ața dentară și tu. Rămâi în siguranță”, spunea scrisoarea.
Pe lângă scrisoare, coletul mai conținea și un lanț cu un dinte de rechin pentru Lucas. Aceasta este dovada clară că Zâna Măseluță chiar există și că are grijă de toți dinții de lapte ai copiilor.