PSIHODROM și experiențele audiovizuale. Anul acesta totul s-a schimbat. Nu a mai fost nimic cum eram noi obișnuiți înainte. Schimbările sunt și ele bune, dar trebuie să știm din ce perspectivă să le privim. În perioada 27.09 – 03.10.2020 va avea loc a XV-a ediție a festivalului SIMULTAN intitulată UNSEEN – o reflectare asupra sensului și potențialului artei în contextul pandemiei globale. Evenimentul anual explorează experimentul audio-video, iar ediția din acest an va avea loc la Comenduirea Garnizoanei Timișoara din Piața Libertății. Aflați mai multe detalii de la ȘTIRI PENTRU COPII.
Anul acesta are loc a XV-a ediție a festivalului SIMULTAN intitulată UNSEEN, unde Psihodrom ne va oferi experiențe audiovizuale inedite.
“Muzica electronică și cea experimentală aparțin unui domeniu care este în continuă expansiune. Un domeniu deosebit de ofertant și care cu siguranță va fi exploatat la maxim în deceniile următoare. Dacă, într-o primă instanţă, compozitorii realizau modulaţii ale sunetelor preexistente, ulterior, o dată cu inventarea computerului, atenţia se centrează pe crearea sunetului prin utilizarea de softuri şi tehnologii dintre cele mai avansate. Muzica electronică și experimentul, în general, dezvoltă un tip de sunet care necesită noi modalităţi de receptare şi percepere a muzicii. Perioada actuală oferă publicului larg ocazia de a explora scena locală. Iar noi suntem de părere că în plan local există mult potențial, inovație și ingeniozitate. Vă invităm să explorați împreună cu noi aceste spatii si teritorii acustico-vizuale în cadrul festivalului “Simultan”.” We are creepz – membru fondator PSIHODROM RECORDS
Psihodrom
PSIHODROM a luat ființă în 2014 la Timișoara. Și are scopul de a crea o platformă comună care să sprijine artiștii locali, naționali sau internaționali, precum și diverse manifestări sau experimente vizuale și muzicale. PSIHODROM RECORDS, este o casă de discuri independent specializată în muzică electronică, fondată la Timișoara în 2020.
„Asistăm în acest an la o reconfigurare a modului de exprimare artistic. Festivalul SIMULTAN XV UNSEEN devenind o ocazie extrem de importantă pentru toți artiștii și, prin urmare, și pentru noi! Colectivul de artă electronică PSIHODROM este încântat de participarea din acest an. Și așteaptă cu nerăbdare să exploreze împreună cu publicul prezent la eveniment noi perspective audiovizuale. Cei prezenți vor lua parte la un live act experimental, la o experiență audio video inedită, într-o formulă nouă cu toți colegii care au putut să ni se alăture”, a relatat Adrian Marian – membru fondator PSIHODROM, PSIHODROM RECORDS.
Ce artiști vor fi prezenți
Anul acesta pe scena festivalului SIMULTAN, PSIHODROM va fi reprezentat de următorii artiști (în ordine alfabetică): 150 STOKA (Octavian Horvath), DANIEL DOROBANȚU, DOCTORUL SINTEZĂ (Uțu Pascu, Cristian Văduva, Sergiu Cătană), LEMARIAN (Adrian Marian), TABASCO (Bogdan Tudose), VJ BÜRGER (Eugen Neacșu), WE ARE CREEPZ (Tiberiu Vasilescu, Mihai Grădină).
„Invitația SIMULTAN din acest an confirmă încă odată că este nevoie de artiști locali în orice demers cultural ce are loc în orașul Timișoara. În special în timpuri pline de restricții și limitări de circulație internațională. Pentru noi are o deosebită importanță această oportunitate. Și dorim să vă invităm în a vă imersa în showul a/v. Precum și în instalația video pe care le-am pregătit pentru această ediție Simultan cu numărul XV”, a spus Eugen Neacșu – membru fondator PSIHODROM, PSIHODROM RECORDS.
Bilete și rezervări
Accesul la evenimentele din cadrul SIMULTAN Festival XV se va putea face doar pe bază de rezervare, completând următorul formular: https://bit.ly/SimultanXV_TICKETS
Biletele se pot achiziționa exclusiv de la intrarea în incinta evenimentului. Numărul acestora este limitat. Astfel se vor putea respecta condițiile impuse de autorități pentru evenimentele în aer liber.
Mai multe informații despre SIMULTAN Festival XV, invitați și program, se găsesc pe pagina de Facebook Simultan Festival.
“Muzica experimentală are potențial de inovație. Iar activitatea inovatoare a fost întotdeauna cea mai importantă componentă a creșterii pe termen lung în orice domeniu de activitate. Implicațiile și impacturile sociale ale inteligenței artificiale au devenit convingătoare subiecte de interes pentru public, cercetătorii din mediul academic și industrie. În cadrul concertului Hear the Unseen @ Simultan Festival publicul este invitat la intersecția dintre muzica electronică și inteligența artificială. Prin explorarea relațiilor complexe și fascinante dintre om și mașină, cultură și tehnologie, concertul invită la sărbătorirea spiritului uman, a creativității și a ingeniozității, care își găsește expresia în arte, precum și în știință și tehnologie”, spune Daniel Dorobanțu – membru PSIHODROM
Dicționar
Ofertant: persoană care face o ofertă;
Demers: acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat;
A imersa: a scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imerge;