Probabil că majoritatea dintre noi avem o oarecare teamă atunci când trebuie să facem o schimbare. Știați însă că există chiar și o fobie pentru asta? Metathesiophobia este frica de schimbare, iar denumirea sa vine de la cuvântul grecesc „meta” care înseamnă „schimbare” și de la „phobos” care înseamnă „frică”. ȘTIRI PENTRU COPII vă prezintă cauzele, simptomele și tratamentul acestei fobii.
Frica de schimbare poate afecta atât viața profesională, cât și cea personală a fobicilor. Ei simt că nu mai au control asupra vieții lor și tind să trăiască în trecut. Nu sunt dispuși să se miște, să progreseze sau să schimbe ceva din rutina lor.
Cauze pot fi multe. Una din cele mai întâlnite este legată de stresul emoțional cauzat de schimbări din viață. Spre exemplu, un copil poate fi afectat de numeroasele mutări dintr-un timp scurt. O altă cauză poate fi legată de decesul unei persoane dragi și totodată importante din familie. Schimbările pe plan financiar din urma acestui eveniment pot declanșa o frică intensă care se poate transforma ușor în fobie. Frica de a nu se adapta sau teama de a cunoaște oameni noi îi pot, de asemenea, descuraja pe cei cu frică de schimbare.
Simptome și tratament
La fel ca majoritatea fobiilor, metathesiophobia prezintă câteva simptome fizice și psihologice. Gândul la schimbare poate duce la atacuri de panică și la alte simptome precum: palpitații ale inimii, respirație rapidă, tremurat, transpirație, greață, gură uscată, incapacitate de a lega cuvinte, gânduri de moarte și chiar sufocare. Evitarea de a face o schimbare este tot un simptom al acestei fobii, persoana în cauză evitând să introducă ceva nou în rutina sa. De asemenea, pentru a evita o schimbare fobicul poate găsi scuze sau chiar poate minți, lucru care îi poate afecta viața socială.
În ceea ce privește tratarea fricii de schimbare, fobicul trebuie să-i facă o vizită specialistului. Împreună vor depista care este cauza fobie și se va stabili cea mai bună metodă de tratament. Desensibilizarea treptată, terapia de grup, hipnoterapia și terapia vorbirii sunt câteva din metodele de tratament folosite pentru a scăpa de frica de schimbare.