Pandemia de coronavirus a dat peste cap multe afaceri. Pe unele chiar le-a închis fiindcă nu mai făceau față. Mai sunt însă și norocoși ca Lego. Compania deschide 120 de magazine noi. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune mai multe.
Dacă pentru alții vânzările au fost sub orice critică, pentru cei de la LEGO a fost exact contrariu, mai ales după perioada de carantină. „Când magazinele noastre s-au redeschis după carantină, au existat cozi”, spune Niels Christiansen, director executiv al LEGO, conform BBC. Compania a realizat încasări de aproximativ două miliarde de euro, în creștere cu 7%, iar profitul a crescut cu 11%.
LEGO are în prezent 612 magazine în toată lumea, dintre care 14 în Marea Britanie. În prima jumătate a anului a mai deschis 46 și urmează ca restul de 80 să se deschidă în China. Compania a observat că de când a început pandemia tot mai mulți adulți se apucă de construit LEGO. „Avem peste un milion de fani adulți înscriși pe site-ul nostru”, a spus Niels Christiansen. Mai mult decât atât, s-a observat că tot mai multe familii au început să se joace împreună. „Am văzut o evoluție foarte pozitivă în timpul carantinei, când familiile au început să se joace și să construiască seturi Lego împreună”.
Vânzările cresc în continuare
Încasările au crescut considerabil și la seturile mari, mai complicate și chiar mai scumpe. Niels Christiansen spune că vânzările au crescut de două ori și jumătate în prima parte a anului, la această categorie de LEGO. Oamenii își doreau proiecte mari pe care să le facă împreună cu familia și care să necesite timp. Vânzările online au crescut și ele, dublându-se chiar. Printre toate seturile de LEGO pe care compania le are se pare că cele tematice sunt în continuare la căutare. Vorbim despre cele Star Wars, Disney Princess sau Harry Potter.
Chiar și după perioada de carantină vânzările continuă să crească. „Am văzut impulsul continuând în a doua jumătate a anului, chiar și după ce oamenii au început să se întoarcă la muncă și la școală. Deci, rezultatul nu este doar o reflectare de două luni când toată lumea stătea acasă”, spune Niels Christiansen.