Pantofii, noile bijuterii – Interviu exclusiv cu designerul de pantofi Victor Vulpe
Pantofii, noile bijurerii – Interviu Victor Vulpe. Alexandru Samfirescu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Bănățean și este foarte pasionat de designul pantofilor. Alexandru nu a avut până acum oportunitatea de a purta un dialog cu un designer, astfel că s-a bucurat foarte mult când a aflat că poate fi jurnalist junior al publicației ȘTIRI PENTRU COPII. Interlocutorul lui a fost Victor Vulpe, designerul de pantofi care a câștigat locul 4 la competiția mondială de fabricare a pantofilor. Dacă sunteți curioși să aflați cum a decurs interviul veți afla în cele ce urmează, dar și pe canalul YouTube ȘTIRI PENTRU COPII.
De la mecanic de locomotivă la designer de pantofi
Alexandru Samfirescu: Ce v-ați dorit să deveniți când erați copil?
Victor Vulpe: Mecanic de locomotivă, pentru că am copilărit la gară în Arad. Mecanicii de locomotivă erau pentru mine cei mai fascinanți oameni de pe pământ. Să tragă după ei un tren întreg plin cu oameni. Mi se părea o chestie fantastică. Apoi am desenat. După ce am început să desenez, mi-am dat seama că aș putea să fac ceva desenând. Și am hotărât destul de târziu, prin clasa a XII-a, să dau la Arte Plastice. Să devin artist.
Pantofi simetrici la ambele picioare
Alexandru Samfirescu: De unde pasiunea pentru pantofi?
Victor Vulpe: Prima dată nu te gândești la pantofi ca la o obsesie. Prima dată îți spui : „aș încerca să fac o pereche de pantofi”. Cineva mi-a spus că e ușor să faci pantofi. Prima pereche am făcut-o pentru mine. Nu aveam în comerț, nici atunci, nici acum, pantofi prea buni. Și am zis, chiar dacă nu mă străduiesc, tot o să scot ceva mai bun decât ce găsesc în magazin. Și asta s-a întâmplat. Prima pereche de pantofi a fost o pereche ciudată. Puteai să îi iei și invers. Adică dreptul în stângul și invers.
În Evul Mediu existau doar pantofi de genul acesta. Calapodul care are scobitura piciorului se folosește de puțin timp, aproximativ 100-150 de ani. Înainte calapoadele erau simetrice. Adică era o bucată de lemn, care avea o simetrie, și pe o parte și pe alta erau la fel. Se folosea un singur calapod pentru ambele picioare. Când mergi ai tendința că îi uzezi într-o anumită parte, iar dacă îi pui invers o să simți ceva. Dar în prima fază e exact același lucru.
Alexandru Samfirescu: Cât durează procesul de creație/realizare a produselor?
Victor Vulpe: Poate să dureze de la câteva săptămâni chiar la jumătate de an. Depinde cât e de complicat. Și care sunt nevoile clientului, care de obicei dă tonul. Deci este un proces destul de complicat, mai ales când faci bespoke. Asta înseamnă că îl faci pe măsura clientului și îi faci calapod personal. Nu e un calapod gata făcut și încerci să îl adaptezi. Nu, îl iei de la zero, îi măsori picioarele și îi faci o pereche de calapoade doar pentru el. Toate astea costă și durează.
Tehnologie versus istorie
Alexandru Samfirescu: Ce ne puteți spune despre evoluția tehnologiei de creare a pantofilor?
Victor Vulpe: Tehnologia a evoluat dacă vorbim despre fabrici de pantofi. Acolo, de exemplu, în China, unde tehnologiile astea sunt foarte utilizate, nu cred că există om care pune mâna pe pantof, de fapt. Sunt doar roboți, ca la mașini. Aceleași utilaje ca într-o fabrică de mașini. Deci, oamenii descarcă un tir cu materiale și încarcă pe cealaltă parte un tir de pantofi.
A evoluat foarte mult tehnologia, dar în domeniul meu e aceeași tehnologie de 200 de ani. Nu s-a schimbat nimic. Din contră, noi încercăm să recuperăm puțin din chestiile care pe parcurs au dispărut. De exemplu adezivii. Noi lucrăm cu adezivi pe bază de neopren, chestii de genul acesta, polimeri, tot felul. Înainte era totul pe bază de apă. Ca să faci un adeziv pe bază de apă trebuie să știi ce să fierbi într-o oală cu tot felul de coji de cartofi. Astea s-au pierdut. De exemplu, eu nu am un manual scris în limba română despre tehnica pantofilor. Nu există. Nimeni nu a făcut asta niciodată. Și atunci încerc să descopăr în alte părți, în alte scrieri, în alte limbi, dar nici acolo nu prea există chiar tot. Deci informație foarte foarte rarefiată și foarte greu de găsit.
Locul 4 – o ispravă remarcabilă
Alexandru Samfirescu: Cum a fost experiența primei participări internaționale, alături de cei mai mari designeri de pantofi?
Victor Vulpe: Foarte interesantă. Acum dacă stau să mă gândesc și să îmi aduc aminte, aproape că nu îmi vine să cred. Locul 4 e o ispravă destul de remarcabilă. Nu știu dacă următoarea mea participare o să fie la fel de puternică. De ce zic asta, pentru că între timp ștacheta se ridică tot mai mult. Odată cu trecerea timpului este tot mai greu să ajungi în prima parte a clasamentului. Și aș fi foarte încântat dacă aș ajunge pe locul 4 la următoarea competiție.
Ce să zic, e o foarte mare onoare pentru mine, pentru noi, pentru țara asta. În Europa există o întreagă istorie legată de pantofi. Englezii au inventat pantoful. Noi nu putem să ne lăudăm cu așa ceva. La noi pantoful a venit târziu de tot, mai mult pe filiera franceză,. Apoi pe zona Banatului, era o influență austriacă foarte puternică, germană. Noi românii nu avem nicio legătură cu pantofii. Adică nu ne putem lega de istoria pantofului sub nicio formă. Și e ciudat să apară din senin un român în primii 10, unul care vine de nicăieri, de fapt.
Alexandru Samfirescu: Cât de mult a durat crearea?
Victor Vulpe: Două luni și jumătate. Două luni și jumătate în care nu lucrezi la pantof. De fapt, faci o grămadă de probe pentru că sunt multe tehnici pe care nu le-ai mai încercat. Nimeni nu vrea să vadă o tehnică pe care o știu pe de rost. Vor să vadă lucruri interesante. Și atunci automat, încerci să găsești variante interesante la tehnici vechi. Și nu îți ies din prima. Trebuie să faci o grămadă de probe. De aceea a durat două luni jumate să fac un pantof.
Pantoful impresionant
Alexandru Samfirescu: Cu ce a impresionat acest pantof?
Victor Vulpe: E vorba de bucla asta, care merge până aici. Aici sub, e foarte greu să păstrezi curățenia asta, pentru că lucrezi cu ciocan, cuie, clește. Și de obicei dacă tragi pielea într-o parte se vede în partea cealaltă, o atingi. Îngustimea asta i-a impresionat foarte tare. Se numește mijloc de scripcă, sau vioară. Dar felul în care e croită pielea e inedit. Și e foarte complicat. În rest, chestia e destul de clasică. Eu de exemplu nu am văzut nicăieri chestia asta. De obicei, dacă vii cu ceva ce e deja făcut, ai pierdut.
Alexandru Samfirescu: Cât de greu a fost să devii unul dintre cei mai renumiți artiști din România?
Victor Vulpe: Nu mi-am propus asta. N-a fost ceva: „OK, de mâine voi ajunge…nu”. Ideea e că o faci progresiv și asta e foarte bine, pentru că altfel te-ai lăsa în foarte scurt timp de meseria asta. Dar progresiv ajungi la o tehnică care îți permite să scoți niște obiecte foarte elaborate, aproape de bijuterie. Nu ajungi prea ușor la nivelul acesta. Pentru mine a fost foarte important să lupt cu mine, mai mult decât cu pantoful. Să încerc să îmi găsesc mie limitele. Și norocul meu este că meseria asta îți permite să descoperi și peste 80 de ani de muncă, încă o chestie în plus. E infinită, de fapt. Altfel m-aș fi lăsat de mult.
O mică încurajare
Alexandru Samfirescu: Ce le-ați spune tinerilor care doresc să devină designeri de pantofi?
Victor Vulpe: Noi trăim acum un fel de revoluție. În domeniul meu sunt foarte mulți tineri și e un avânt extraordinar. Companiile care îi angajează pe tineri reușesc să îi uzeze foarte rapid. Iar tinerii încearcă să își găsească libertatea. Să fie freelanceri. Asta e o meserie care nu are foarte multe complexități. Poți să lucrezi pe o masă din bucătărie, să ai un cutter, o bucată de piele și să faci o curea de ceas sau de pantof sau chiar un portmoneu. Chestia asta a atras foarte mult tineret în zona aceasta.
Vreau să îi încurajez să facă chestia asta. Tinerii să se apuce de treaba asta, pentru că îți dă o satisfacție fantastică și e mult mai ușor decât acum 20 de ani când nu exista Instagram, Facebook, mai știu eu ce. E foarte simplu să te promovezi și să îți găsești comenzi pe internet. Ceea ce e un mare avantaj și ar trebui să profite de chestia asta. Să se apuce mâine de așa ceva.
Un pantof perfect
Alexandru Samfirescu: Cum ar arăta un pantof aproape de perfecțiune?
Victor Vulpe: Cred că pantoful perfect nu trebuie să arate bine. Cred că pantoful perfect nu trebuie să îl simți în picior. Poate să arate cum arată, ideea e cum îl simți. Dacă nu există, în momentul în care mergi, sau când stai, nu îl simți pe picior, faci abstracție de el, acela e pantoful perfect. E greu să ajungi acolo. Tehnic vorbind, e destul de dificil. Și trebuie să ai multă experiență. Dar cam acolo trebuie să ajungi.
Zmeul
Alexandru Samfirescu: Ce alte hobby-uri aveți?
Victor Vulpe: În afară de chestia asta, e cam greu să ai hobby-uri. Pentru că nu mai ai mult loc după. Te cam umple. Chestia asta te încarcă și nu îți mai trebuie mai mult. Dar îmi place de exemplu să merg cu bicicleta. Suntem aproape de câmp. Am un zmeu, înalț zmeul. Asta îmi place foarte mult. Ies cu cei mici pe câmp. Nu e o pasiune asta, dar îmi face mare plăcere să înalț zmeul acolo sus. Are vreo 60 de metri ața aia. Nu știu dacă ai înălțat vreun zmeu, vreodată.
Alexandru Samfirescu: Da, cu bunicii.
Victor Vulpe: Da, erai mic.
Alexandru Samfirescu: Da, eram mai micuț.
Victor Vulpe: Și ți-a plăcut? Mie încă îmi place, ar trebui să încerci și acum.
Alexandru Samfirescu: Da, ar fi o idee.
Victor Vulpe: O să fii uimit! Că uiți de toate problemele pe care le ai. E ca și cum ai merge la psiholog.
Alexandru Samfirescu: Te delectezi.
Victor Vulpe: Absolut! N-ai cum să fii trist când zmeul e sus și tu îl ții de capăt, de ață. Zâmbești automat. Ești fericit.
Când nu ai idei, mergi la culcare
Alexandru Samfirescu: Ce faceți când rămâneți fără idei?
Victor Vulpe: Mă duc la culcare. Plec. Se întâmplă. Când simt că nu sunt într-o zonă confortabilă mă opresc din orice fac și plec. Mă duc la culcare, fac cu totul altceva. Citesc o carte sau mă joc cu cei mici, nu insist. Nu are cum să iasă. Te forțezi. Forțezi nota și iese o prostie. Îți pierzi vremea. Următoarea zi ești alt om. Nu neapărat unul mai bun, dar în orice caz, nu mai ești împotmolit. Trebuie, cum zic americanii, „sleep on”. Culcă-te, și a doua zi va fi mai bine.
Alexandru Samfirescu: Dacă ar fi să vă schimbați cariera, pe ce drum ați merge?
Victor Vulpe: Acum de exemplu, dacă mă gândesc la altceva, nu îmi vine nimic. Deci nu aș putea să fac nimic altceva. Dar uite, mi-ar fi plăcut să pot să compun muzică. Nu să cânt, să compun. O muncă de creație mi s-a părut o chestie SF. Cum se poate să compui un cântec. Asta mi-ar fi plăcut să fac, de exemplu. Dar sunt convins că nu aș putea să mă apuc de mâine să fiu compozitor.
Dicționar
Calapod: piesă de lemn în forma labei piciorului, folosită la confecționarea încălțămintei sau pentru a menține forma acestuia:
Bespoke: se referă la descrierea costumelor și încălțămintei; „croit special pentru cineva”;
Hobby: pasiune;
Freelancer: liber profesionist;
To sleep: a dormi (din engleză);
Acest interviu este publicat în cadrul campaniei “Micii jurnaliști, în dialog cu marii oameni de cultură din Timiș, pe www.ştiripentrucopii.com” – acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Timiș.