Locuri de poveste din România. După pandemie vacanțele exotice sau în străinătate nu prea vor mai fi posibile, iar toată atenția se întoarce spre locurile din țară. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Vara a trecut, dar asta nu înseamnă că nu mai putem face cunoștință cu locuri minunate ale țării noastre. Un astfel de loc este Lacul de Smarald. Dacă vă întrebați de ce se numește așa, să știți că așa este culoarea lacului, ca un smarald. Minunatul lac se află în satul Racoș, județul Brașov și face parte din Complexul Geologic Racoșul de Jos, arie protejată din 2005. Lacul de Smarald mai poartă și numele de Lacul Brazi, dat fiind faptul că în zonă sunt astfel de arbori.
Pe lângă culoarea spectaculoasă a lacului, un alt lucru impresionant este amplasarea lui. Acolo nu era dintotdeauna apă, ci o importantă carieră de bazalt. După ce s-au închis exploatările miniere, cariera s-a umplut cu apă în urma precipitațiilor și așa a apărut Lacul de Smarald. În jurul lacului se regăsește și o plăcuță informativă pe care este notat: „În acest lac apa este aceeași în proporție de 80% în ultimii douăzeci de ani. Structura acestui lac este o oală gigantică de bazalt din care apa nu are cum să curgă!”
Alte atracții
După cum spuneam mai sus, Lacul de Smarald face parte din Complexul Geologic Racoșul de Jos. Asta înseamnă că vă puteți bucura de mai multe minunății ale naturii, nu numai de lac. Coloanele de bazalt de la Racoș sunt unele din aceste minunății. Au o lungime de 30 de metri și o înălțime de 12 – 15 metri. De la lac până aici se ajunge ușor, pe un drum drept, urmând indicatoarele. La aproximativ 15 minute de mers se regăsește un alt loc de poveste de la noi din țară și anume Vulcanul stins. Acolo veți vedea fel și fel de roci, lavă pietrificată, cratere vulcanice și un adevărat spectacol de culori.
Dicționar
Carieră: exploatare minieră de unde se extrag diferite varietăți de substanțe minerale, materiale de construcții etc. și unde toate lucrările se execută sub cerul liber
Bazalt: rocă vulcanică de culoare închisă, întrebuințată la construcții și pavaje