Din bancă în Jeep – Reîntoarcerea la școală. Băncile școlii vor fi transformate în mici Jeep-uri pentru o acomodare mai ușoară a elevilor. Nu, nu în România, ci în Statele Unite ale Americii, profesorii se pregătesc să îi întâmpine pe elevi înapoi în clase. Decizia a fost luată de câțiva profesori pentru a le face acomodarea mai ușoară elevilor. Aflați mai multe în ceea ce urmează.
Cadrele didactice din Statele Unite ale Americii se pregătesc să îi întâmpine pe elevi în clase în noul an școlar. Deoarece cazurile de coronavirus cresc, cadrele didactice se îngrijorează că emoția începerii școlii se va transforma în frică. Aceștia au găsit soluția pentru a-i ajuta pe copii să se bucure de reîntoarcerea la școală. S-au inspirat de la o altă profesoară care a postat pe Instagram o fotografie în care a arătat cum a amenajat clasa.
Doi profesori care predau la clasa I din DeLand, Florida au venit cu o idee ingenioasă. Aceștia au considerat că ar fi foarte inedit să transforme băncile elevilor în mici Jeep-uri.
Din bancă în Jeep
Patricia Dovi, în vârstă de 35 de ani și Kim Martin, în vârstă de 51 de ani, de la Școala Episcopală Sf. Barnaba s-au pus pe treabă și au început reproiectarea băncilor. Aceștia au folosit cauciucuri de hârtie pentru construcție, faruri și plăcuțe de înmatriculare. Băncile au divizoare din plastic cu trei fețe, care au devenit acum parbrizuri și ferestre laterale. Desigur, ferestrele sunt amplasate pentru a spori distanțarea socială, însă cei mici sigur se vor bucura de noile lor bănci.
Distanțarea socială este importantă
S-a păstrat distanța necesară, iar elevilor li se va permite să își scoată măștile în propriile „mașini”.
„Școala noastră ne-a oferit tripluri de plexiglas, ceea ce am considerat că îi va copleși pe cei mici. Astfel, am luat designul și le-am transformat birourile în mici Jeep-uri. Am avut o mică ședință cu profesorii și le-am dat cheile mașinilor celor mici, să le transmită că exact ca într-un autovehicul, trebuie să stea în mașină și să poarte o mască de protecție când ies din automobil. Așadar, ne jucăm pe acest concept de vehicul pentru a transforma distanțarea socială în ceva distractiv și prietenos cu copiii”, a declarat Martin.
Mai mulți elevi au spus că sunt încântați de idee și că abia așteaptă ca școala să înceapă, iar ei să folosească băncile la un „test drive”.