Curiozități din viața unui bariton – Interviu exclusiv cu baritonul Christian Rudik. Dan Maximilian Simon este elev în clasa a VIII – a în cadrul școlii Montessori Haus Timișoara. Maxi este interesat de operă și de marii artiști ai acestui domeniu. El a fost încântat când a aflat că poate fi jurnalist junior al publicației ȘTIRI PENTRU COPII. Interlocutorul lui a fost Christian Rudik, directorul Operei Naționale Române Timișoara. Dacă sunteți curioși să aflați cum a decurs interviul veți afla în cele ce urmează, dar și pe canalul YouTube ȘTIRI PENTRU COPII.
Dan Maximilian Simion: Care este diferența între opera și operetă, pe întelesul copiilor?
Christian Rudik: Opereta este copilul nelegitim al Operei Comică, născută în orașul tăcerilor, în Paris. Opereta este un gen al muzelor vesele. Există și operă comică. Opereta așa cum o știm noi astăzi s-a născut în Paris și a cucerit lumea foarte repede. Are în general o rețetă care funcționează foarte bine. E o poveste de dragoste, o poveste de dragoste trădată și în general e cu „happy end” (final fericit). Există o mare excepție „Țara surâsului”, care nu se termină cu happy end și nu rămân împreună până la adânci bătrâneți. A devenit repede un bun național austriac, austro-ungar, maghiar.
A cucerit lumea foarte repede. Iar regele operetei vieneze, cel care a dat epoca de aur a operetei vieneze este Johann Strauss fiul, cu piatra de hotar „Liliacul”. Repet, melodiile sunt accesibile, sunt foarte melodice. Dar, spre deosebire de actorul cântăreț de operă, actorul cântăreț de operetă trebuie să aibă calități speciale. Trebuie să fie actor, dansator și cântăreț. În general, subiectul este unul comic și este poarta de intrare în teatrul liric. Mai ales că, în Timișoara, avem o tradiție foarte largă pentru operetă. Marile titluri de operetă pe care le jucăm sunt: „Liliacul”, „Țara surâsului”, „Văduva veselă”, „Voievodul țiganilor”, „Contesa Marița”, „Silvia”. Iată, sunt coloanele vertebrale ale genului de operetă vieneze.
Dan Maximilian Simon: Ne puteți explica ce este un bariton și ce este un tenor?
Christian Rudik: Dacă vrem să împărțim vocile umane în sertare, vocile masculine sunt de jos în sus: Bas, Bariton, Tenor. Și contra-tenor cu o octavă mai sus. Vocile feminine sunt: Alto, Mezzo-soprano, Soprano. Diferența între tenor și bariton, este de trimbru, de culoare vocală. Vocea de tenor este mai înaltă, mai strălucitoare. Iar vocea de bariton este normală. 80% dintre noi sunt baritoni. Teoretic diferența este de o terță mică. Adesea,, în folclorul urban, dar și în medii pretențioase se face confuzia impardonabilă între tenor și cântăreț.
Dan Maximilian Simon: V-ați văzut pe scenă încă din copilărie?
Christian Rudik: Nu.
Dan Maximilian Simon: Inițial ce ați vrut să deveniți?
Christian Rudik: Nu am avut un vis, cum au copiii, vor să devină macaragiu, pilot, marinar. Sincer, nu am avut un vis. Dar am crescut între muze. Am crescut între științe umaniste, limbi, balade, poezii, lirică, muzica fillarmonicii, muzica de operă, muzică de operetă. Am crescut, repet, între muze.
Dan Maximilian Simon: Ce calități trebuie să aibă un artist?
Christian Rudik: Mai întâi de toate, un ideal. Să pună mai presus decât orice idealul, că asta este definiția lui. Și să fie harnic. Îl citez pe marele Enescu: „Este 90% transpirație și restul inspirație”. E muncă. E muncă grea, zilnică, cu dedicație. Și fără – nota bene – fără vreo garanție a succesului.
Dan Maximilian Simon: Care a fost cea mai mare realizare din cariera dumneavoastră?
Christian Rudik: Sincer, nu știu care e cea mai mare realizare a mea pe scenă. Trecutul e trecut, prezentul e scurt și spectacolul pe care tocmai trebuie să îl ataci, aceea trebuie să îți fie cea mai mare realizare.
Dan Maximilian Simon: Dar cel mai mare obstacol?
Christian Rudik: Să cânți, să îți asumi că trebuie să se țină spectacolul care este scris la limita posibilităților atletice, știind că ești bolnav, răcit, într-o anumită măsură. Și s-au întâmplat. Uneori publicul nici nu a remarcat. Dar de trei ori în total am renunțat, pentru că nu puteam nici măcar să vorbesc.
Dan Maximilian Simon: În anul 2003 ati fost distins cu Meritul Cultural al României în grad de cavaler. Ce a însemnat acest lucru pentru dumneavoastră? Sunteți acum un cavaler ca în basme?
Christian Rudik: Johann Strauss spunea că urăște distincțiile și medaliile, mai ales când le primesc alții. Pentru noi, pentru artist, medalia, diploma și chiar onorariul sunt la periferia interesului principal, care este până la urmă succesul și faptul de a convinge publicul de emoția ta. Nu sunt un cavaler, nu posed niciun rang aristocratic. Și nu cred că medalia îți oferă un rang aristocratic. Pe de altă parte, sigur că este o recunoaștere, dar în aceeași măsură, medalia nu cântă și nu stă pe scenă.
Dan Maximilian Simon: Care a fost modelul dumneavoastră in viață?
Christian Rudik: Modelul de comportament a fost personajul care se numește Don Quijote de la Mancha. Și poate suna straniu, este simbolul aristocratului. Simbolul comportamentului aristocrat. Acesta a fost idealul. Cât am reușit să ating din el, nu știu.
Dan Maximilian Simon: Ce strategie aveți să atrageți tinerii și copiii în sălile operei, când se va reveni la normalitate?
Christian Rudik: Vor fi aceleași strategii pe care le-am aplicat până acum, dar duse până la capăt. Am organizat concerte – lecție cu un mare, mare succes la Universitatea de Vest, cu ajutorul domnului rector Marinel Pirtea, cu ajutorul doamnei Enăchescu. Care ne-a ajutat efectiv să organizăm acel eveniment, în care Aula Magna a devenit neîncăpătoare. De asemenea, am organizat un eveniment și la Politehnică. Urma încă o serie de cel puțin 10, într-o anumită ritmicitate.
A fost un mare succes. Și am reușit să demonstrăm că opera nu este undeva închisă într-un turn de fildeș. Pentru că nu există să te închizi într-un turn de fildeș. Te închizi, punct. Ceea ce este o mare greșeală. Le-am demonstrat copiilor, colegilor noștri mai tineri că opera este cool și că se pot regăsi în personajele care sunt pe scenă. Asta într-o primă măsură. În a doua măsură se fac spectacole dedicate copiilor de anumite vârste mici.
Bineînțeles că poarta de intrare spre Marea Operă este Musicalul. Este „Scripcarul pe acoperiș”, „Liliacul”, este și opereta. Trebuie subliniat, în secolul 21 we prouldly announce (anunțăm mândri) că avem un traducător care funcționează ca la un film. Se traduce în timp real ceea ce se recită incantat pe scenă și în limba română și în limba engleză. Asta e o parte din ele. Este un full-time job. Pentru că publicul tânăr este publicul din ziua de mâine. Orice e obligatoriu, spiritul uman respinge. Pe mine dacă mă obligi să mănânc un anumit fel de mâncare îl voi refuza. Dacă e obligatoriu nu e bine. Publicul de orice vârstă trebuie sedus.
Dan Maximilian Simon: Tentația mediului online este foarte mare pentru tineri. Ce argumente pot folosi părinții ca să convingă copiii să lase telefonul/laptopul și să asculte o arie?
Christian Rudik: Suntem în secolul 21 și tableta și gadjet-urile moderne sunt un instrument fantastic pentru a avea acces și la marea operă, să nu uităm. Dar bineînțeles că în 99,9% din cazuri nu este așa. Le recomand părinților și educatorilor și fraților mai mari și influencerilor să nu mute postul de pe Radio România Cultural. Să nu treacă totul pin prisma materialismului și să explice repetat generației ce va să vină după noi că există valori spirituale printre care biblioteca, galeria de artă, opera, filarmonica. Iată, doar câteva variante pentru a deschide spiritul.
Dan Maximilian Simon: Care este numitorul comun între sport și operă?
Christian Rudik: Nu cred că există mai nimerită și mai nenimerită paralelă, în aceeași măsură. Marile adevăruri sunt adesea paradoxale. Între cântatul la operă e nevoie de o anumită atletică vocală. Față de vorbit, cântatul unei arii de operă este ca și alergarea maratonului față de mersul pe stradă. Ca să vezi că Michael Jordan e un mare maestru nu trebuie să îl vezi dând coș. Îți dai seama de cum pune mâna pe minge și cum se joacă cu ea și cum o atinge. Mai este o mare paralelă. Spre diferența de teatrul de proză, teatrul cântat este o cursă foarte asemănătoare cu cursa atletică, pentru că ești la marginea posibilităților fizice și trebuie să faci din asta și un act artistic.
Dan Maximilian Simon: Cum se desfășoară o zi din viața unui director de operă?
Christian Rudik: Nu seamănă una cu alta. Și este full-time job. Te-ai pus în slujba unei case în Timișoara, cel puțin să fie iertat că spun așa. Și subiectivismul să îmi fie iertat. În Timișoara toate drumurile duc la Operă. Nici o zi nu e ca cealaltă. Dacă ți-o explic în minute pe cea de astăzi, nu va fi ca cea de mâine. Dar e o onoare pentru mine să slujesc dragostea vieții mele.
Dan Maximilian Simon: Dacă ar trebui să dați un echivalent al premiului Nobel pentru operă, cine l-ar primi?
Christian Rudik: Și Nobelul se acordă anual. Așa că în primul rând nu îmi arog acest drept. Nu îmi permit să am certitudini. Dar am o legătură mai mult decât fizică și chimică cu sunetul splendid al cântăreților acompaniați de Wiener Philharmoniker (Filarmonica din Viena). Sigur că Opera din Viena mi-a marcat existența și sigur că raportez la ea cam tot ce aud. Dar acesta e subiectivismul meu și nu e de luat ca regulă.
Dan Maximilian Simon: Care este animalul dumneavoastră preferat? De ce?
Christian Rudik: Greu de spus. Dacă mă întrebi astăzi, prefer vinul roșu, iar mâine vinul alb. Sunt posesor al trei pisici. Ador animalele. Sunt activ, cât se poate de activ pentru a le salva pe cele cu soarta îndoielnică, mai ales în cultura noastră de aici. Unde observăm din ce în ce mai tare că respectul pentru animal este măsura respectului față de sine. Am crescut și cu câini și cu pisici și cu arici. Am avut și broască țestoasă. Și îți spun sincer că îmi plac toate. Dar dintr-un anumit motiv care nu ține de mine, am pisici, pentru că un câine ar fi condamnat să nu stea într-un apartament. Un câine trebuie alergat. Ori eu nu am timp. Și câteodată plec câteva zile, iar pisicile nu suferă așa tare. Acum sunt posesorul, sunt sclavul a trei pisici, dar mi-ar plăcea să am și câini și pisici.
Dan Maximilian Simon: Un mesaj pentru cititorii ȘTIRI PENTRU COPII.
Christian Rudik: Mesajul e conținut în ce am spus mai sus. Nu evitați nimic din toate acestea. Din orice înseamnă spectacol. Diferența dintre sunet muzical și zgomot este foarte fină. Noi trebuie să învățăm să o comitem și să o facem. Trebuie să învățăm respectul față de teatru, față de artă, față de muzică, față de frumos în general.
Îndoielnic: care nu poate fi primit ca sigur;
Muză: Inspirație poetică;
A raporta: a considera ceva în relație cu;