Multă lume se teme de albine. De faptul că ar putea fi înțepați mai degrabă. Sunt și excepții însă, iar despre una din ele vom vorbi astăzi. În Tomești, județul Timiș, locuiește Rareș Popovici, apicultor la numai 15 ani. ȘTIRI PENTRU COPII a luat legătura cu el pentru a vedea cum a început totul și ce gânduri de viitor are. Iată ce am aflat.
În mod normal, ca să te apuci de o așa muncă trebuie să pleci de la ceva. Rareș a descoperit pasiunea pentru albine așa, pur și simplu. Nu a stat pe gânduri și și-a cumpărat primii stupi, iar cum să aibă grijă de albine a învățat de la apicultorul care i-a vândut stupii. În prezent are 17 stupi. Un număr destul de mare pentru un copil care se împarte între școală, apicultură și timp liber. Cu toate acestea, Rareș pune școala pe primul loc. „Momentan școala e pe primul loc. După ce termin de învățat și temele mă duc la albine”, declară Rareș. Să te ocupi de albine nu este chiar ușor. Au și ele nevoie de una alta, iar ajutorul lui Rareș, în mare parte, este chiar mama lui.
Ne-am mai întrebat și ce face cu mierea pe care o obține din munca depusă la cei 17 stupi. „O parte o țin pentru consum casnic și restul la prieteni”, ne spune Rareș. În ceea ce privește planurile de viitor, visul lui este să ajungă la un număr cât mai mare de stupi.
Lumea fără albine
Se pare că Rareș este foarte priceput la albine. Foarte scurt și la obiect ne-a zis ce s-ar întâmpla cu lumea dacă nu ar mai fi albine. „Pai dacă albinele ar dispărea, în maxim 10 ani ar dispărea și omenirea deoarece fără albine nu mai avem hrană”, povestește micul apicultor. Rareș știe cum să le explice copiilor să nu se teamă de albine. Spune că acestea sunt liniștite dacă și noi suntem la fel. „Le explic că dacă nu faci mișcări bruște nu ai nimic de pățit și ele sunt pașnice”, este mesajul lui Rareș pentru copiii și cei care se tem de albine.