Astăzi, 13 august, sărbătorim Ziua Internațională a Stângacilor. Pentru prima dată această zi a fost celebrată în 13 august 1976, plecând de la ideea de a atrage atenția asupra avantajelor și dezavantajelor pe care stângacii le au.
Din toată populația lumii se estimează că între 8% și 13% dintre oameni sunt stângaci. Lumea în care trăim nu este încă „obișnuită” cu ideea că pentru alții e mult mai ușor să facă totul cu mâna stângă. Nu se știe de unde și cum am ajuns să facem din a fi dreptaci o regulă. Percepția noastră este una cu totul greșită, deoarece este absolut normal în a fi stângaci. Această idee îi face pe stângaci să se simtă adesea prost și dați la o parte.
O altă percepție greșită este cea a unor părinți. Unii își obligă copilul să scrie cu mâna dreaptă atunci când văd că celui mic îi este mai la îndemână să facă asta cu stânga. Sunt dreptacii mai deștepți decât stângaci? Aceasta este o temă foarte des discutată. ȘTIRI PENTRU COPII a realizat un articol pe această temă în care a vorbit cu psihologul Flavia Daiana Grek. „Unii cercetători au arătat faptul că stângacii sunt mai inteligenți decât dreptacii, alții au găsit rezultate total opuse, iar alții nu au găsit nici un fel de legătură între acestea. S-au făcut studii de unde reiese că stângacii sunt mai creativi, asta vă pot spune”, povestește Flavia Daiana Grek.
Ce spun stângacii?
Dacă ști cum să abordezi situația, viața de stângaci poate fi ușoară. „Astăzi sunt inginer în IT. Pe vremea mea nu era bine să scrie cineva cu stânga și am avut probleme la școală cu învățătoarea care era deranjată de asta și trebuia să mă prefac de față cu ea că sunt dreptaci. Era prea anormal pe atunci, dar părinții m-au lăsat până la urmă. Astăzi am succes în carieră și sunt tratat extrem de bine de cei din jur. Am două fete care scriu cu dreapta, dar nu mă deranja dacă erau ca mine”, ne-a povestit Felix.
Isabella, o fetiță din clasa a III-a, nu se simte deloc deranjată de faptul că e stângace. Din contră, are visuri mari. „Vreau să devin arhitect când cresc. Voi desena case pentru oameni mari”, spune ea.
Oameni de succes stângaci
Nu mâna cu care scriem sau mâncăm ne ghidează drumul în viață. Mulți oameni au ajuns acolo unde și-au propus, sau chiar mai sus, chiar dacă sunt stângaci. Albert Einstein, George Bush, Bill Clinton, Barak Obama, Ludwig van Beethoven, Bill Gates, Angelina Jolie și Leonardo da Vinci sunt câțiva din stângacii celebri. Nici România nu se lasă mai prejos. Avem și noi stângaci renumiți precum Mihai Viteazul, Regele Mihai I, Gheorghe Hagi, Lucian Bute și Ana Maria Popescu (Brânză).