Dacă e marți, ȘTIRI PENTRU COPII vă prezintă o nouă fobie. Autophobia este frica de abandon, iar cei care o au sunt efectiv dependenți de persoanele din jurul lor. Numai ideea că aceștia ar putea pleca îi neliniștește. Să vedem care sunt cauzele, simptomele și tratamentul acestei fobii.
Oamenii se împart în două categorii. Sunt cei care se simt foarte bine atunci când stau singuri și cei care preferă să fie tot timpul cu cineva. Pe cei cu autophobie îi putem include cumva în cea de-a doua categorie. Ce simt ei de fapt? Ei bine, plecarea celor dragi reprezintă un fel de sfârșit al lumii lor. Nimic nu ar mai avea sens fără anumite persoane, iar autophobia exact asta este: teama că persoanele apropiate din viața lor ar putea să-i abandoneze.
Medicii consideră că în majoritatea cazurilor frica de abandon provine din experiențe total neplăcute din copilărie. Aici vorbim de plecarea unui părinte în urma divorțului sau chiar decesul acestuia. Suferința îl va însoți pe fobic și când va fi adult. Și tot ea îl va face să se teamă că fiecare om important din viața lui ar putea să-l abandoneze într-un mod asemănător.
Chiar dacă autophobia se dezvoltă de cele mai multe ori în copilărie, ea poate apărea și la vârsta adultă. Astfel de cazuri sunt posibile atunci când, spre exemplu, o persoană depinde de alta. Fie financiar, fie emoțional. Dacă persoana respectivă moare sau pleacă, celălalt are parte de pierderi semnificative pe plan financiar sau emoțional. O astfel de experiență poate declanșa frica de abandon.
Simptome și tratament
În ceea ce privește simptomele, acestea apar în funcție de gradul de intensitate a fobiei. Principalele simptome sunt furia, gelozia, evitarea relațiilor, anxietatea. De asemenea, pot apărea și simptome precum tremuratul, greața, durerile de cap, ritmul cardiac crescut, respirație rapidă etc.
Partea bună din toată povestea cu autophobia este că aceasta poate fi tratată. În funcție de cauza și intensitatea fricii, specialistul va ști care este cea mai potrivită metodă de tratament. De asemenea, suportul familiei și a persoanele dragi din viața fobicului joacă un rol important în tratarea fricii de abandon.