Când și cu cât cresc alocațiile pentru copii? Ministerul Muncii a dat câteva răspunsuri. Alocațiile de stat pentru copiii care au între 2 şi 18 ani vor creşte de la 156 de lei la 185 de lei. Pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, cuantumul va creşte de la 311 la 369 de lei. La fel şi pentru cei cu handicap.
”După cele două creşteri prevăzute pentru anul 2021, cuantumurile alocaţiei vor creşte la 242 de lei, respectiv 484 de lei. Un impact financiar, faţă de actualul nivel, de 3.470.000.000 lei. Din luna iulie 2022, alocaţiile de stat pentru copii vor fi de 300 de lei, respectiv de 600 de lei. Impactul bugetar faţă de anul 2020 va fi de 6.384.000.000 lei. Actul normativ adoptat de Guvern propune ca din anul 2023 să continue procesul de majorare a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, cu rata medie a inflaţiei anuale”, a transmis Ministerul Muncii.
Prima majorare, cu 20 %, aferentă lunii august, va fi făcută în septembrie.
Evoluția alocațiilor
Din anul 2008 şi până în prezent, cuantumul alocaţiei de stat pentru copiii de la 0 la 2 ani sau 3 ani în cazul celor cu handicap a evoluat de la 200 lei în ianuarie 2008 la 300 lei la nivelul lunii aprilie 2019, respectiv 311 lei în ianuarie 2020.
În cazul copiilor cu vârsta între 2 şi 18 ani, cuantumul alocaţiei de stat a fost de 32 lei în ianuarie 2008, 40 lei în octombrie 2008. A ajuns la 84 lei în iunie 2015 şi la 150 lei în aprilie 2019.
Anul acesta, în luna ianuarie, cuantumul alocaţiei de stat a fost majorat la 156 lei.
În ceea ce priveşte cuantumul alocaţiei pentru copiii între 3 şi 18 ani cu handicap, acesta a crescut de la 64 lei în ianuarie 2008, la 80 lei în luna octombrie a aceluiaşi an. Apoi la 84 lei în ianuarie 2009, 200 de lei în iunie 2015, la 300 lei în aprilie 2019. S-a ajuns la 311 lei în luna ianuarie a acestui an.
Câţi copii primesc alocație in România
”Precizăm că în iulie 2020, 3.534.146 de copii beneficiau de alocaţie de stat. Din ei 3.141.906 cu vârsta între 2 şi 18 ani, respectiv 65.032 copii cu handicap cu vârsta între 3 şi 18 ani, 322.503 copii cu vârste între 0 şi 2 ani şi 4.705 copii cu handicap cu vârsta între 0 şi 3 ani”, a mai transmis Ministerul Muncii.