Cum să îngrijim pielea bebelușului și cum îl protejăm la expunerea solară directă
Pielea bebelușului este extrem de sensibilă și are permanentă nevoie de atenție din partea părintelui. Cum să îngrijim pielea bebelușului și cum îl protejăm la expunerea solară directă. Iată câteva secrete.
Pielea are nevoie de lumină solară pentru a fixa calciu, însă pielea copilului este mult mai sensibilă decât credeți. După o perioadă de izolare în care plimbările au fost poate mai rare și contactul cu soarele redus, trebuie să știți câteva secrete de îngrijire a pielii. Patricia Castro, un expert în produse farmaceutice și trainer la o companie care produce produse de bebeluși a explicat mai multe.
Protecţia solară este necesară
Atât adulții, cât și copiii trebuie să fie atenți la ora la care aleg să stea la soare. Se pare că între 50% – 80% dintre problemele pielii cauzate de soare sunt în copilărie. ”Aceste probleme din copilărie pot cauza boli grave la bătrânețe. Copiii sunt cei mai vulnerabili în fața radiaților solare deoarece partea superioară a pielii este mai puțin stratificată, iar producția de melanină nu este suficient de dezvoltată. La ei și mecanismele de apărare în fața radicalilor liberi sunt mai mici”, a declarat Patricia Castro, un expert în produse farmaceutice.
Aceeaşi expertă spune că este esenţial un protector solar cu acoperire mare. Acest produs trebuie să fie peste SPF 30 şi să reziste la apă. ”Căutați în farmacie un produs care să protejeze pielea atât împotriva razelor UVB, cât și a celor UVA”, spune Castro.
Când folosim protecție solară?
Cum și când aplicăm creme de protecție? De fiecare dată când pielea celui mic este expusă la soare. Crema trebuie aplicată cu minim 20-30 de minute înainte de expunere. De reținut este că aplicarea se repetă tot la două ore. Crema trebuie aplicată și în zilele înnorate, deoarece radiația UV poate trece prin nori și să se reflecte în apă, zăpadă, iarbă sau nisip. “Atenție mare, dragi părinți! Nu puteți aplica cremă solară pe pielea unui copil mai mic de șase luni. În această perioadă puteți proteja copilul cu obiecte fizice precum căciulă, haine, cărucior acoperit bine, etc.”, a mai spus experta.
Evitaţi expunerea prelungită la soare
Medicii recomandă să se evite cât mai mult expunerea prelungită la soare a minorilor până în trei ani. Pentru un copil 10-15 minute de expunere solară sunt suficiente pentru a obține vitaminele necesare. De asemenea, se recomandă testarea protectorului solar pe o parte mică a corpului pentru a evita alergia.
Un alt element important este îngrijirea după înotat și expunere la soare. Părintele poate să folosească produse de igienă cu un PH similar pielii umane pentru a-și proteja copilul. Produsele potrivite sunt cele care hidratează și calmează în același timp. ”Aveți grijă dacă se produc arsurile să alegeți un produs bun pe care vă puteți baza. Asiguraţi-vă că nu produce nici un fel de alergie.
Este extrem de important de reținut că micuțul trebuie să păstreze obiceiuri alimentare sănătoase pentru a avea o piele fină și fără probleme.
ȘTIRI PENTRU COPII te ține la curent cu ultimele noutăți. Citiți site-ul nostru în fiecare zi pentru cele mai bune sfaturi pentru copii și părinți.
Dicționar:
Raze UVA: raze periculoase care îmbătrânesc pielea și pot provoca cancer. Acestea afectează producția de colagen și eleastină
Raze UVB: au rol important în producția vitaminei D dacă pielea este expusă la ele un timp scurt.