Inovație medicală. Un joc video care tratează ADHD
Un joc video care tratează ADHD este cea mai nouă inovație tehno-medicală. Cum se poate vindeca deficitul de atenţie la copii folosind o aplicaţie pentru mobil? Aflaţi în cele ce urmează.
Problema copiilor cu ADHD este extrem de comună în şcoli şi grădiniţe, iar părinţii caută metode pentru a-i ajuta. Soluţia este adesea un consult medical urmat de pastile şi şedinţe de terapie.
Recent s-a dezvoltat în SUA un joc video care se va folosi ca tratament pentru copii. Jocul se numeşte EndeavorRx şi va fi utilizat doar dacă medicul îl prescrie. Aplicaţia este exclusiv destinată copiilor între 8 şi 12 ani cu diferite tipuri de ADHD. Această aplicaţie se foloseşte în combinaţie cu alte tratamente precum terapie, pastile şi programe educative.
Cum se joacă?
Copiii au un avatar care trebuie condus print-o cursă de obstacole. Aceștia pornesc într-o misiune și trebuie să adune o serie de obiecte pentru a câștiga recompense.
Akili, compania care a produs jocul, spune că un copil trebuie să interacționeze cu aplicația cel puțin 30 de minute pe zi și cinci zile pe săptămână timp de o lună de tratament. Reprezentanții companiei spun că jocul sporește capacitatea de atenție și concentrarea. ”Suntem mândri să facem istorie și mulțumim FDA”, a spus Eddie Martucci, director executiv al firmei într-un comunicat de presă.
EndeavorRx a fost acceptat și dat spre comercializare de Food and Drug Administration(FDA), instituţia care se ocupă cu problemele de sănătate ale oamenilor şi animalelor în SUA. Instituția a aprobat jocul după ce a analizat cinci studii făcute pe un eșantion de peste 600 de copii.
”EndeavorRx este o opțiune nonfarmaceutică pentru a îmbunătăți și trata simptomele ADHD. Este doar un exemplu important care arată că terapia digitală se dezvoltă”, a declarat Dr. Jeffrey Shuren, director al Centrului de Dispozitive, Sănătate și Radiologie de la FDA pentru CNN.
FDA a găsit și câteva efecte negative ale aplicației, precum dureri de cap, frustrare și câteva reacții emoționale minore, dar au descoperit că jocul ajută în mare parte.
Ce este ADHD?
Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este o tulburare de dezvoltare care are cauze neurobiologice. Este o tulburare destul de des întâlnită la copii şi se descoperă la vârste mici, dar poate dura chiar până la vârsta adultă.
Studiile arată că patru milioane de copiii între 6 şi 11 ani au ADHD cu simptome precum probleme mari de concentrare, imposibilitatea de a fi atent și dificultatea de a îşi controla comportamentul agresiv.
ŞTIRI PENTRU COPIIvă ţine la curent cu ultimele noutăţi. Citiţi site-ul nostru în fiecare zi pentru cele mai bune ştiri. Vă recomandăm aici un articol despre gătitul în familie. Nu uitați să rămâneți în siguranță.
Dicționar:
Eșantion: un număr mic de persoane alese ca reprezentanți ai unor categorii mai mari.