Disney se închide în Marea Britanie. Disney ia o decizie tristă în această perioadă. Compania își va închide cele trei televiziuni pentru copii din Marea Britanie. Aceștia au anunțat că spre sfârșitul acestui an televiziunile se vor închide.
Compania a declarat pentru Media Expres că cele trei branduri Disney Chanel, DisneyXD și Disney Junior nu vor mai fi difuzate. Există totuși o speranță pentru cei mici. Aceștia vor putea urmări conținutul Disney online, acesta devenind locul exclusiv de difuzare.
Această decizie apare după 25 de ani de la lansarea Disney Channel pentru prima dată pe piața din Marea Britanie. Decizia reprezintă un gest foarte important privind intenția Disney de a extinde serviciul de tip video – on – demand (SVOD). Acest serviciu are până în prezent peste 54 de milioane de abonați în Statele Unite ale Americii și în alte câteva țări din vestul Europei.
Compania a declarat că această decizie nu va afecta și celelalte țări
„Compania Walt Disney rămâne angajată în activitatea de operare a televiziunilor pentru copii și continuă să deruleze acorduri de distribuție pentru canalele lineare Disney pe multe piețe, unde serviciul Disney + este, de asemenea, lansat”, notează Media Expres.
Disney a cumpărat televiziunile Național Geographic și Fox cu 71 de miliarde de dolari. Acestea însă vor continua să funcționeze.
De asemenea, Sky Cinema Disney rămâne singura televiziune marca Disney disponibilă pe platformele Sky și Virgin din Marea Britanie.
Disney se extinde
Compania a anunțat, în același timp, extinderea serviciului Disney+ în alte 8 țări din vestul Europei, pe lângă Marea Britanie, Spania, Germania și Franța.
Din păcate, momentan nu există niciun indiciu conform căruia serviciul Disney+ va putea fi lansat și în România în cursul acestui an.
ȘTIRI PENTRU COPII a mai scris despre animațiile Disney. Dacă sunteți curioși puteți accesa articolul aici.
Dicționar
Extindere:
Indiciu: semn aparent în funcție de care se deduce existența unui lucru sau a unui fenomen;
Video – on – demand: este un sistem de distribuție media care permite utilizatorilor să acceseze videoclipuri fără un dispozitiv de redare video tradițional;