Despre consumul de droguri la copii și tineri: dependență, prevenire, teamă
Despre consumul de droguri la copii și tineri. ȘTIRI PENTRU COPII a realizat un interviu exclusiv cu psihologul Mariana Iridon, coordonator al Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș – partea a II-a. Despre povara consumului, componenta emoțională a dependenței, importanța școlii și rolul părinților. Citiți partea I aici sau urmăriți interviul integral aici.
Componenta emoțională a dependenței
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce ar putea face părinții pentru a preveni consumul de droguri?
Mariana Iridon: Foarte multe câteodată. E foarte dificil și foarte greu de vorbit ce ar putea să facă un părinte. Aș vrea să spun de la început, chiar dacă asta ar însemna să anticipez puțin următoarele dumneavoastră întrebări: atunci când vorbim de consum de droguri vorbim de dependență. Dependența este noțiunea care, de cele mai multe ori, este asociată consumului de droguri. Toate studiile au venit și au spus așa: dependența are o conotație, are o componentă emoțională teribilă. Adică eu ajung consumator de droguri dacă am anumite probleme emoționale pe care nu pot și nu știu să le rezolv în alt context. Noi știm că adicția este o tulburare de atașament și mai știm că atașamentul se formează în familie. Deci, bazele echilibrului emoțional le pune părintele, în familie. Astfel încât ce poate face părintele?
Importanța echilibrului
Părintele poate face foarte multe, chiar dacă nu le face concret ca și formă de prevenire a consumului de droguri. Adică crearea unui context echilibrat, oferirea unui mediu pentru dezvoltarea emoțională a copilului sănătoasă și coerentă, stabilirea unui atașament organizat, satisfacerea nevoilor emoționale, a-l învăța pe copil să-și gestioneze și să-și regleze emoțiile. Toate acestea sunt modalități de prevenire ale consumului de droguri și ale altor tulburări de comportament pe care le dezvoltă copilul când ajunge mare. Dar pe de altă parte, părintele trebuie să înțeleagă că nu este doar despre a ști concret niște lucruri, ci este despre cum faci acele lucruri. Cum se raportează emoțional în relația cu propriul copil.
Atenție la semne!
ȘTIRI PENTRU COPII: Care sunt primele semne pe care le pot observa părinții dacă copiii lor încep să consume droguri?
Mariana Iridon: Aș spune așa, în scop didactic, ca să le fie ușor părinților. Aș împărți într-o serie de semne fizice pe care le văd concret pe fața copilului. Se schimbă forma feței, ochii își modifică oarecum forma. În funcție de drogul consumat pupila se dilată sau din contră, se contractă. Ochii se înroșesc, la nivelul feței apar cearcăne, comisura buzelor și a ochilor se modifică, pomeții obrajilor se modifică, textura părului se modifică. Adică pe fața unui tânăr care consumă droguri, ca părinte, pot să văd o serie de semne fizice, concrete. Dar mai pot să văd semne emoționale.
Apar o serie de irascibilități, impulsivități, îi sare țandăra din orice, e nervos, e agitat, răspunde urât, are manifestări agresive. Acestea sunt semne emoționale pe care le văd. Apoi comportamental își schimbă felul în care comunică, felul în care se îmbracă, își schimbă cercul de prieteni, își schimbă anturajul în care se duce. Apoi pot să văd la nivelul școlii. Nu mai merge la școală, lipsește, are note scăzute. Deci oarecum dacă, cum ne place nouă psihologilor să spunem, dacă am ochelarii potriviți pe ochi, ca părinte voi vedea o serie de semne care ar trebui să mă îngrijoreze și să mă ducă spre a căuta răspunsuri.
„Eu și copilul meu”
ȘTIRI PENTRU COPII: Cui se adresează părinții/ profesorii când constată că există copii consumatori?
Mariana Iridon: Eu lucrez de mai bine de 12 ani în această instituție. Avem la nivelul partenerilor locali, la nivelul instituțiilor locale, relații cu instituțiile de învățământ, cu toate celelalte instituții care au abilități în domeniu. Deci, oarecum la centrul nostru părintele poate să vină în prima etapă chiar benevol, de bună voie. Poate să vină pur și simplu și să spună „Uite, eu am problema asta, am identificat asta” și noi vom rezolva mai departe problema. Dar pe de altă parte, avem proiecte foarte clare adresate părinților. Avem un proiect foarte frumos pe care îl derulăm prin intermediul școlilor, „Eu și copilul meu”. Părintele este învățat cum să comunice, cum să colaboreze, cum să stabilească reguli, cum să sancționeze un copil, cum să dezvolte această parte de prevenire. Școala, evident avem o relație foarte, foarte strânsă cu Inspectoratul Școlar.
Avem o multitudine de proiecte și programe. Școala, prin intermediul psihologului școlar, poate oricând să trimită spre noi un copil pe care îl identifică ca fiind cu probleme. Apoi poate să îl trimită către noi DIICOT-ul sau instanța, atunci când cercetează un tânăr pentru infracțiuni asociate consumului. Concluzia: oricine poate sa-l trimită spre noi sau orice părinte poate să vină singur, pur și simplu, și să se adreseze instituției noastre.
Factori de protecție și factori de risc
ȘTIRI PENTRU COPII: Prin ce metode credeți că statul sau școala i-ar putea influența în bine pe copii și tineri?
Mariana Iridon: În jurul fiecărui copil sunt o serie de factori. Noi îi numim pe unii factori de protecție și unii sunt factori de risc. Școala poate fi un factor teribil de protecție dacă știe să valorizeze, să promoveze și să sprijine copilul în procesul acesta de creștere. Dar în același timp școala poate fi și un factor de risc. În virtutea anturajului, prin virtutea altor probleme pe care școala le are ca și substrat. Credem că școala este locul în care copilul se dezvoltă emoțional, locul în care crește și locul în care orice problemă comportamentală este gestionată ca atare. Deci aș spune că școala are posibilitatea asta să facă multe în domeniul acesta.
Programe, încă de la grădiniță
ȘTIRI PENTRU COPII: Ați organizat acțiuni de prevenire în școli. Care au fost urmările?
Mariana Iridon: Toată viața noastră aș spune, toată munca noastră are la bază această noțiune de prevenire. Prevenirea fie că este adresată școlilor, și vorbim de prevenirea în mediul școlar, fie vorbim de prevenire în comunitate, fie vorbim de prevenire în mediul familial. Prevenirea este esența muncii noastre. Această prevenire este împărțită pe mai multe categorii. Vorbim de o prevenire generală sau vorbim de prevenire țintită, specifică pentru anumite grupe de vârstă. Avem în momentul de față extrem de multe proiecte și programe care pleacă încă de la grupa de la grădiniță. Avem proiecte adresate copiilor foarte mici în care îi învățăm cum să crească sănătos.
Abecedarul emoțiilor
A crește sănătos înseamnă a aborda un stil de viață sănătos și automat înseamnă a nu ajunge în adolescență în a dezvolta comportamente de risc. Apoi, dacă urcăm puțin mai departe pe trepte și programe, avem un program foarte, foarte frumos, „Abecedarul emoțiilor”.
Dezvoltarea unor abilități de viață sănătoasă
Copilul este învățat să își identifice, să își recunoască, să își gestioneze emoția pentru că, vă amintiți, v-am spus, dacă eu nu sunt ok mă voi duce spre drog ca formă de a mă regla emoțional. Apoi dacă urcăm pe vârstă avem programe și proiecte special adresate atât preadolescenților, în care îi învățăm cum să ia decizii în viață. Ii învățăm cum să gestioneze conflictele sau problemele cu care se întâlnesc.
Avem inclusiv pentru adolescenți proiecte și programe specifice. Avem pentru părinți proiecte și programe specifice și avem pentru comunitate, în general. Deci practic multe proiecte, multe programe, foarte multe denumiri. Noi rugăm școala, partenerii, părinții să vină spre noi pentru că unele proiecte și programe nu sunt obligatoriu despre droguri. Adică nu vorbim întotdeauna despre efectele drogului ci vorbim despre dezvoltarea unor abilități de viață sănătoasă. Vorbim de a dezvolta abilitatea de comunicare, de relaționare.
Toate acestea sunt de fapt fundamentul pentru un echilibru emoțional. Ori dacă eu cresc învățând să fiu sănătos, să îmi gestionez emoțiile, să știu cum fac față anturajului, cu siguranță atunci când voi fi adolescent nu voi merge spre consum pentru că am o altă bază emoțională pusă.
Comunicarea, primul pas spre rezolvarea problemei
ȘTIRI PENTRU COPII: Din experiența dumneavoastră, cât de deschiși sunt tinerii să vorbească despre aceasta adicție? Si cu cine ar vorbi mai ușor?
Mariana Iridon: Aici din start împărțim în două mari direcții beneficiarii noștri. O parte sunt cei care vin de bunăvoie. Și cei care vin de bunăvoie au deja un pic o motivație pentru a schimba ceva. Adică vin „pregătiți” să vorbească despre problema lor. Dar avem o altă categorie de beneficiari pe care îi trimite DIICOT-ul. În țara noastră, dacă o persoană este cercetată pentru infracțiuni asociate consumului și acea persoană este consumatoare de droguri, în procesul penal instanța, procurorul îl trimite spre centrul nostru pentru a fi evaluat și pentru a i se propune o alternativă. Adică pentru a-l ajuta să renunțe la consum. Și acea categorie este puțin mai „nemotivată”. Pentru că îl împinge de la spate legea, îl împinge procurorul.
Povara consumului
In general, atunci când ajunge în biroul nostru un tânăr sunt poate câteva ședințe în care este nevoie să lucrăm în a-i câștiga încrederea, în a stabili o relație „terapeutică”, cum o numim noi, în a-i arăta că eu ca specialist nu-l judec, nu-l critic, nu-l pedepsesc ci îl ascult. Ii oglindesc anumite lucruri și sunt partea schimbării. De aceea de foarte multe ori un tânăr va vorbi mai ușor cu un specialist decât cu un părinte. Dublul rol pe care îl are părintele, te iau în brațe dar și te pedepsesc, de cele mai multe ori nu ajută. Și atunci, trecând de primele momente în care e greu să destăinui ceva despre tine, dar dacă specialistul știe să lucreze la acea relație și îți va valida încrederea și dificultatea, cu siguranță următoarele ședințe vor fi altfel și tânărul va vrea să vorbească. Pentru că e foarte împovărător pentru el faptul că consumă și atunci a împărtăși către un altul de cele mai multe ori ajută.
Interviu realizat de Daiana Mitar și Miro Diaconu