Ce se întâmplă cu vremea în ultimele săptămâni de iunie și primele de iulie
Meteorologii au lansat ultima prognoză, iar veștile sunt total neașteptate. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele săptămâni? Aflaţi când vine vara cu adevărat.
Ne-am săturat de frig şi ne dorim ca vara să îşi intre în drepturi pentru a ne bucura de soare şi căldură. ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată a realizat estimări pe patru săptămâni.
Aceştia s-au folosit de media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016. Prin urmare, specialiștii au calculat media de temperaturi și precipitații în perioada menționată, iar acum prevăd cum poate fi. Și va fi mai rece decât e normal.
Săptămâna 15 – 22 iunie aduce valori termice ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile sudice și vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul precipitațiilor va fi în creştere în toată țara, dar mai ales în zonele montane. Cel mai cald va fi în sudul țării ( 22 grade) în timp ce în zonele montane se vor înregistra cele mai mici temperaturi, cu un minim de 14 grade în regiunile de nord.
Temperaturi normale şi precipitaţii
În săptămâna 22 – 29 iunie temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Va începe să plouă, în schimb. Astfel, cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor în creştere doar în regiunile nord-estice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Se mențin cele mai mari temperaturi în sudul României, vremea se încălzește cu câteva grade peste tot, inclusiv la munte.
A treia săptămână a intervalului, 29 iunie – 6 iulie aduce temperaturi medii apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. De asemenea, va ploua, cât e considerat normal pentru această perioadă, peste tot. Zonele de sud și sud-est vor fi cele mai călduroase, alături de extremitatea vestică a țării, unde se va ajunge la 24 de grade, situație care se va menține ca atare și săptămâna următoare.
Săptămâna 6 – 13 iulie va fi cu temperaturi aproape firești, și cu ploi în cantități normale, în toate regiunile. ”Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs”, transmit meteorologii de la ANM.
ŞTIRI PENTRU COPII vă ţine la curent cu ultimele noutăţi. Citiţi site-ul nostru în fiecare zi pentru cele mai interesante ştiri. Nu uitaţi să vă bucuraţi de vremea bună şi să citiţi presă de calitate. Vă reamintim că puteţi juca jocuri vechi în zilele ploioase. Aveţi aici mai multe idei
Dicţionar:
Regimul pluviometric – se referă la precipitațiile atmosferice