Acum e în siguranță! A ajuns la sanctuarul de urși AMP Libearty într-o sâmbătă, la ora 3 dimineața. Ea într-o cușcă, iar unul din frați mort, într-un sac.

Cel de-al treilea pui n-a mai fost văzut și e greu de crezut ca a putut să supraviețuiască fără laptele mamei și protecția ei. Ce s-a întâmplat oare cu această ursoaică? Ca oricare altă mama urs, dacă ar fi fost în viață și-ar fi apărat puii până la moarte, cred cei de la Millions of friends. E o întrebare la care nu vom avea răspuns.

Singura certitudine este acest pui care a fost salvat și este acum sub protecția Asociatiei Milioane de Prieteni. I-au amenajat un bârlog cu fân proaspăt și primește lapte special cu biberonul, așa cum au fost hrăniți toți puii care au ajuns la Libearty în cei 15 ani de existență ai sanctuarului.

Bun venit lui Bamsee în lumea urșilor fericiți! Aceștia nu știu de frica puștii și se bucură de a doua șansă la o viață liberă.

Despre Libearty

TripAdvisor situează “Sanctuarul de Urși Libearty”, de la Zărnești, printre cele mai frumoase, importante și demne de vizitat locuri din întreaga lume. Distincția a fost acordată în urma opiniilor postate pe site-ul TripAdvisor de către vizitatorii celui mai mare sanctuar de urși din Europa. Certificatul de excelență primit din partea TripAdvisor este o confirmare a tuturor eforturilor depuse de echipa Asociației Milioane de Prieteni.

Povestea rezervației de urși începe în anul 2005. Asociația „Milioane de prieteni“ a semnat atunci un parteneriat public-privat cu Primăria Zărnești. Acestor eforturi li s-a alăturat WAP (Societatea Mondială pentru Protecţia Animalelor). Proiectul “Salvarea urșilor captivi” este cel mai mare proiect de salvare, îngrijire și bunăstare a ursului brun, din Europa.