Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu” – o pasiune de o viață – Galerie Foto
De ziua lor, copiii primesc un cadou uimitor. Se deschide un muzeu unic în România. Este vorba de Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu” din Hunedoara. Muzeul este dedicat memoriei fostului pilot de automobilism, Valentin Banciu.
Muzeul se găsește în orașul Hunedoara, pe Bulevardul Libertății Nr.4. Acesta cuprinde colecția impresionantă a pilotului Valentin Banciu, care a fost pusă în valoare chiar de soția lui, Delia Banciu.
„Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu” se deschide pentru public în data de 1 iunie la ora 10,00 dimineața. Pe tot parcursul acelei zile, între orele 10,00 și 20,00, accesul pentru copiii până în vârsta de 18 ani va fi gratuit. Muzeul se întinde pe o suprafața de 130 de metri pătrați. Avem foarte multe exponate, precum trenulețe în miniatură, mașinuțe și mai multe diorame extrem de frumoase. Există 9 garnituri care vor rula în permanență în acest muzeu”, a declarat Delia Banciu pentru ȘTIRI PENTRU COPII.
O colecție strânsă într-o viață de om
Delia Banciu a reușit să adune întreaga colecție a soțului ei într-un muzeu. Aceasta nu a dorit ca impresionanta colecție să fie pierdută. Valentin Banciu, automobilist și colecționar de machete de trenuri și mașini, a reușit să adune o colecție impresionantă. A strâns peste 100 de participări la competiții automobilistice, câștigând o mulțime de trofee. S-a stins din viață la vârsta de 54 de ani.
În decembrie 2018, Delia a contactat-o pe prietena s-a Dana Ille și au hotărât să creeze un muzeu cu o dioramă (reprezentare spațială a unui peisaj, folosită în muzee drept cadru de expunere a unor animale împăiate, manechine etc, pentru a înfățișa un ecosistem) unică în România. „În cel mai scurt timp am achiziționat un spațiu de la prietenul nostru, boxerul Mihai Leu, care a fost foarte deschis ideii noastre. Am colaborat în această perioadă cu o echipă care lucrează și pentru cei de la Muzeul Căilor Ferate Române din capitală”, a povestit Delia
Mihai Leu este un sportiv român. Acesta a devenit cunoscut ca pugilist, fiind campion mondial al World Boxing Organization. În urma unei accidentări, acesta s-a retras și a început să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în anul 2003.
Costuri
În data de 1 iunie intrarea este gratuită pentru copiii în vârsta de până la 18 ani. În restul zilelor se va achita o taxă de vizitare (adulți – 17 lei, copii – 12 lei), dar și o taxă foto în valoare de 10 lei, și taxa video în valoare de 20 de lei. Copiii în vârsta de până la 3 ani vor avea accesul gratuit. Grupurile organizate de minim 20 de copii vor achita o taxă de 10 lei, iar grupurile organizate de minim 20 de adulți vor achita o taxă de 15 lei. De asemenea, copiii sau adulții cu handicap și persoanele însoțitoare ale acestora vor avea accesul gratuit.
Dicționar
A achiziționa: a procura;
A înfățișa: a prezenta;
Sursa foto: Facebook / Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”