Cu ce vă așteaptă Muzeul Național al Banatului: patrimoniu și iubire
Începând de astăzi, Muzeul Național al Banatului vă așteaptă! Odată cu redeschiderea sa, propune vizitatorilor două expoziţii de excepţie, care arată că există convieţuire între vechi şi nou. Este vorba despre „PATRIMONIUM 2019” şi „SPECTRUL IUBIRII”.
PATRIMONIUM 2019
„PATRIMONIUM 2019” reprezintă o selecţie de bunuri culturale de valoare, achiziţionate în 2019 de Muzeul Naţional al Banatului. Sunt piese descoperite de arheologi, pe şantierele din 2019. Expoziția își propune să ilustreze strategia de achiziții și atragere de donații a unor bunuri culturale pentru îmbogățirea patrimoniului secțiilor de Istorie și Arheologie și al Compartimentului de Arte Vizuale în cursul anului 2019.
Consiliul Judeţean Timiş a alocat 100.000 de lei pentru achiziţiile de bunuri culturale de anul trecut. Astfel, 45 de noi obiecte îmbogăţesc patrimoniul datorită acestor fonduri. Alte aproape 500 de obiecte au fost donate. Una dintre cele mai importante donaţii – mobilier Biedermeier şi sticlă – a fost făcută de familia dr. Horia Vermeşan şi dr. Simona Vermeşan.
Printre elementele expuse se numără lucrări de pictură din secolele XIX – XX, lucrări de sculptură din prima jumătate a secolului al XX-lea, ceramică, sticlă şi metale din secolele XIX – XX, mobilier, textile şi accesorii vestimentare(donate de critic de artă Ileana Pintilie, profesoara de pian Aurora Dumbravă fosta directoare a Liceului de Muzică și Raluca Cosoroabă), care au reprezentat donaţii către Muzeul Naţional al Banatului. Astfel, „PATRIMONIUM 2019” înseamnă peste 100 de astfel de obiecte, care aşteaptă să-şi spună poveştile vizitatorilor Muzelui Naţional al Banatului.
Spectrul Iubirii
„Spectrul Iubirii” este o expoziţie a artistului Marcel Bunea, organizată în colaborare cu Asociația ”Dialoguri contemporane”, a cărei curator este Gabriela Ciucă. Aduce în faţa vizitatorilor aproape 60 de lucrări, picturi care arată o formă de exprimare altfel, o formă de gândire altfel, un risc asumat de a fi altfel.
Condiții speciale de vizitare
Vizitarea expoziţiilor se va face în condiţii speciale, recomandate prin normele de sănătate publică. Nu se permite accesul pentru mai mult de 10 persoane simultan, vizitatorii fiind obligaţi să poarte măşti, la intrare. Muzeul Naţional al Banatului a beneficiat de fonduri de la Consiliul Judeţean Timiş pentru asigurarea materialelor sanitare, atât pentru siguranţa angajaţilor cât şi a vizitatorilor – dezinfectant de mâini, pentru suprafeţe, covoraşe dezinfectante precum şi termometru cu infraroşu. Intrarea şi ieşirea din muzeu se va face pe uşi diferite, spaţiile expoziţionale vor fi aerisite cel puţin din două în două ore.
Unde putem merge?
În acelaşi timp, își reia activitatea atât punctul muzeal Traian Vuia, cât şi Muzeul Ştefan Popa Popas.
„PATRIMONIUM 2019” şi „Spectrul Iubirii” pot fi vizitate din 15 mai, în Bastionul Theresia, mansarda B1. Programul de vizitare rămâne cel obişnuit, de marţi până duminică, între orele 10 şi 18. Intrarea este gratuită pentru elevi, studenți și pensionari iar pentru adulți, biletul de intrare este 5 lei.