Mesaj secret între zidurile Cazinoului din Constanța
Despre mesaje secrete în sticle, aduse pe plaja de valuri ați auzit. Dar despre un mesaj secret în ziduri? Un mesaj emoționant găsit între zidurile Cazinoului din Constanța, un strigăt de ajutor, scris printre lacrimi și durere de 14 dintre cei 100 de deținuți care au lucrat în anii 1950 la renovarea Cazinoului.
Un strigăt de ajutor
Cei dintre voi care ați fost pe litoralul romanesc poate ați trecut pe lângă o clădire cu o arhitectură specială, dar aproape în paragină. Cazinoul din Constanța. “Acest Cazinou este lucrat de către deținuții politici din anul 1951 luna 31 Decembrie, condusă de arhitectul Joja Constantin. Echipa de stucatori condusă de Rusu A Ioan, Botoș Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraș Ionel, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel și Morton Iuliu”.
Este mesajul emoționant găsit între zidurile Cazinoului din Constanța, un strigăt de ajutor. A fost scris printre lacrimi și durere de 14 dintre cei 100 de deținuți care au lucrat în anii 1950 la renovarea Cazinoului după bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial. O mărturie pentru viitor, scrisă pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment. Mesajul este dovadă incontestabilă a trecutului, lăsat cu speranța că într-o zi, familiile și prietenii vor ști că pe 31 decembrie 1951 acești oameni fost în viață și au lucrat la reclădirea Cazinoului.
Arhitectul Radu Cornescu vorbește despre scrisoarea deținuților zidită în fereastra scoică dinspre mare, din sala de spectacole a Cazinoului.
O bucată de sac in tencuială
“Este un sentiment înduioșător, este la fel ca atunci când găsești în mare sau ocean câte un bilețel într-o sticlă. Vorbim despre niște oameni care nu știau dacă vor mai trăi ca să iasă din închisoare. Ei au fost aduși aici parcă spre exterminare. Mulți dintre ei nu cântăreau mai mult de 40 de kilograme când au venit aici. Nu știau dacă vor mai prinde libertatea. Cazinoul ne dezvăluie secrete, aceste mesaje erau o legendă și iată că astăzi legenda devine un adevăr.
Mesajele au fost descoperite atunci când a fost descoperită fereastra scoică. Bucata de sac a fost găsită în tencuială. Este clar că ei au lucrat aici pentru că au putut să ascundă aceste mesaje. Ei nu aveau cum să transmită familiilor că sunt în viață așa că s-au gândit să scrie niște gânduri simple și s-au iscălit. Sperăm ca în timpul lucrărilor să mai găsim mesaje ale acestor oameni. Știm că unul dintre ei era din Arad, despre alții nu știm nimic”, aflam de pe pagina de Facebook a instituției.
Fereastra scoică dinspre mare din sala de spectacole a Cazinoului, construită în oglindă cu cea dinspre Acvariu, a fost zidită în anii 1950 pentru construcția unei noi încăperi. Echipa de restauratori a decis ca în cadrul lucrărilor care se desfășoară în prezent să repună în valoare această fereastră. Aceasta este o opera de artă proiectată de arhitectul Daniel Renard.
Despre cazinou
Cazinoul se află în centrul istoric al orașului. Initial a fost doar o construcție de lemn, un loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. In iarna anului 1901, o furtună a distrus o parte din acoperiș și un perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Primăria a încredințat modificarea unui arhitect de origine franceză Daniel Renard. Acesta a care renunțat la specificul stilului românesc, în favoarea unui stil Art Nouveau. In forma actuala, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat. Din 2014 Cazinoul din Constanța este în paragină iar accesul în interior a fost interzis. Renovarea a început anul acesta.