NEȘTIUTELE. Româncele care au schimbat lumea. Florica Bagdasar – prima femeie ministru din România
Sunt aproape necunoscute de cei mai mulți dintre români. În general, despre faptele mărețe ale femeilor știm mai puține. O româncă a inventat elixirul tinereții, alta a inspirat personajul Moneypenny din seria Bond. Știați asta? Că am avut o femeie super-spion în cel de-al Doilea Război Mondial? Sau că prima femeie neurochirurg din lume, ori prima femeie arhitect au fost românce. Lista e lungă, lungă. Noi ne-am propus să le aducem aproape de voi pe aceste femei minunate care fac parte din trecutul nostru și care au schimbat lumea dar, din păcate, nu și-au găsit (încă) loc în cărțile de istorie. Astăzi vom vorbi despre Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România, care și-a dedicat toată viața pentru a ajuta copiii cu dizabilități psihice.
Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România, a deținut această funcție între anii 1946 – 1948. De asemenea, a fost un prestigios medic specializat în neuropsihiatrie infantilă (n.r. pentru copii).
Copilăria, viața personală și prima clinică de neurochirurgie din România
Florica Bagdasar s-a născut pe 24 ianuarie 1901 într-o familie de macedoromâni. Macedoromânii, numiți și “aromâni”, sunt un popor cu origine comună cu poporul român, inclusiv limba fiind foarte asemănătoare. Tatăl său se numea Sterie Ciumetti și era un inginer de drumuri și podusi și profesor de matematică. Mama sa se numea Anastasia Papahagi Ciumetti.
Florica a crescut la București. Liceul l-a făcut la Institutul „Pompilian”, o școală de fete celebră în capitala țării noastre. Din cauza primului război mondial însă, a trebuit să se transfere în Moldova la Liceul “Roman Vodă” unde, în anul 1920, a și absolvit. Pe urmă, Florica a urmat cursurile Facultății de Medicină din București, absolvind în anul 1925. După facultate, a obținut diploma de doctor în medicină și chirurgie cu drept la liberă practică.
Florica a avut o căsnicie foarte fericită alături de Dumitru Bagdasar cu care s-a căsătorit în anul 1927. Imediat după căsătorie, cei doi au plecat împreună în Statele Unite. Acolo, Florica a urmat cursurile de sănătate publică la celebra Universitate Harvard, timp de doi ani. În anul 1929, odată întorși în țară, s-au stabilit la București. În anul 1935, soții Bagdasar au deschis prima clinică de neurochirurgie din capitala țării.
Viața profesională a Floricăi Bagdasar
Florica Bagdasar și-a dedicat întreaga viață pentru a ajuta copiii cu tulburări mentale. De asemenea, alături de colaboratoarea sa Florica Nicolescu (Stafiescu), a elaborat un manual didactic pentru copii, care avea scopul de a-i face pe cei mici să învețe din propria inițiativă.
În anul 1946 a înființat Centrul de Igienă Mintală din București unde a tratat un număr mare de copii cu deficiențe mintale și tulburări de comportament. Acest centru respecta cele mai moderne standarde ale acelor vremuri, Florica inspirându-se din centrele din Statele Unite.
Florica Bagdasar a fost directorul acestui centru până în anul 1953. În acest timp, ea a recrutat o întreagă echipă de experți care au a ajutat-o să trateze problemele copiilor. O altă realizare pe plan profesional a fost faptul că în anul 1957 a fost numită vicepreședinte al organizației Crucea Roșie din România.
Viața politică și lupta împotriva epidemiilor
Dumitru Bagdasar a decedat în anul 1946. El era ministrul Sănătății în acea perioadă. După moartea sa, această responsabilitate a picat pe umerii Floricăi. Astfel, la moartea soțului ei, Florica Bagsadar a devenit ministru al Sănătății în România, fiind prima femeie care a ocupat o funcție ministerială în țara noastră. Până la ea, niciun guvern nu a investit, niciodată, o femeie într-o astfel de funcție.
Timp de doi ani, cât timp Florica a fost ministru, aceasta s-a confruntat cu multe probleme. La finalul celui de-al doilea război mondial în România era sărăcie, foamete, și un sistem medical distrus de război. Din această cauză, în Moldova a izbucnit o epidemie de tifos exantematic iar în Dobrogea una de malarie. Deciziile ministrului Florica Bagdasar au fost cruciale în campaniile de combatere a acestor epidemii.
Amenințările din partea partidului comunist și sfârșitul vieții
Totuși, în ciuda faptului că Florica și-a dedicat viața pentru a-i ajuta pe ceilalți, în anul 1953, aceasta a picat în dizgrația comuniștilor. Deși era membră în Partidul Comunist Român, comuniștii au considerat că Florica nu respecta întocmai ideologia partidului și i-au confiscat toate bunurile, decăzând-o din drepturi.
Timp de trei ani de zile, Florica Bagdasar s-a confruntat cu amenințări și intimidări și a fost nevoită să-și împartă locuința cu o altă familie. Abia în 1956, această perioadă de persecuții s-a încheiat iar Florica a putut să ducă din nou o viață normală.
Florica Bagdasar și-a petrecut tot restul vieții în România, unde a și decedat în anul 1978.
Dicționar:
Epidemie – atunci cand o boală este transmisă unui număr foarte mare de oameni
Tifos exantematic – o boală infecțioasă extrem de contagioasă care se manifestă prin febră ridicată, dureri și răni pe piele
Malarie – o boală infecțioasă care poate duce la deces
Neuropsihiatrie – ramură a medicinei care studiază afecțiunile sistemului nervos, incluzând și bolile psihice