Minciuna are picioare scurte și pentru părinți
Știți cum se spune: „minciuna are picioare scurte” Acest lucru e valabil nu doar pentru copii, ci și pentru părinți. Fie că sunt inofensive sau nu, cu toții scăpăm câte o minciună de-a lungul vieții. Știm deja că nu este bine să mințim și că adevărul iese mereu la iveală.
Dar cum procedăm când minciunile sunt conștiente? Adică mințim cu intenție. Și mai ales, este bine să-i mințim pe cei mici?
Sunt foarte multe cazuri în care părinții pot scăpa o minciună în fața copiilor, uneori doar ca să evite adevărul. Acestea sunt minciunile neutre sau minciunile nevinovate. Unii fac asta doar pentru a-i proteja pe cei mici de adevăruri dureroase. Dar este în regulă să facem acest lucru? Care sunt implicațiile pe termen lung ale minciunilor și cum putem evita aceste situații?
Probabil credeți că nu este nimic foarte grav în a spune o minciună nevinovată. Însă această minciună la un moment dat va fi descoperită. Iar în acel moment copilul își va pierde încrederea în părinte. Și nu e doar atât, copilul va dezvolta la rândul lui un astfel de comportament, de a evita adevărul, sau de a-l înlocui cu o minciună. Fapt care duce la foarte multe neînțelegeri între părinte – copil.
Dacă ne dorim ca cel mic să fie mereu sincer cu noi, atunci și noi trebuie să facem același lucru. Acum nu trebuie să îi trântim în față adevăruri la care nu ar putea face față, însă am putea face un obicei din a-i explica cât de cât pe înțelesul lui unele lucruri.
Părerea psihoterapeutului
Pentru a afla și o părere a unui psiholog, ȘTIRI PENTRU COPII a contactat-o pe doamna Ingrid Schiffer.
”Un părinte care își minte copilul, îi ascunde adevărul sau părți din adevăr, o face probabil în încercarea de a-l proteja de o realitate dureroasă, dar în mod sigur îi oferă hărți greșite și îl vulnerabilizează și mai mult. Este ca și cum am încerca să ne orientăm în Timișoara folosind harta Bucureștiului. Va fi imposibil și în mod cert ne vom rătăci.
Un copil care nu înțelege corect ce i se întâmplă este expus pericolului și dezvoltă adaptări greșite. Să luam, de exemplu, situația actuală a pandemiei provocate de coronavirus. Să spunem că un părinte încearcă să-l protejeze pe micuț și nu îl informează corect, ca să nu-l sperie. Cum va înțelege copilul că trebuie să stea în casă? Cum va înțelege că este important să se spele regulat pe mâini? Ce va înțelege copilul despre faptul că nu mai poate merge la școală și că nu își mai poate vedea prietenii un timp?
Un alt risc constă în învățarea prin imitație. Dacă adultul minte, copilul îl va imita și nu poate învăța cum să gestioneze situații dificile în viitor fără să mintă el însuși.
Mai mult decât atât, lipsa onestității pune în pericol relația de atașament. Dacă nu mă pot baza pe ceea ce spui, cum aș mai putea avea încredere în tine? Și dacă nu pot avea încredere în tine, nu pot fi în siguranță? Trebuie să avem încredere unii în alții. O relație de încredere este bazată pe onestitate”, ne-a povestit Ingrid.
Concluzia
„În concluzie, nu este în regulă să mințim copiii. Sub nici o formă! Copilul are nevoie de un adult care să-i descrie corect realitatea și să-l ajute să dezvolte adaptări adecvate acelei realități. Obiectivul nu este unul pe termen scurt, de proteja copilul de orice posibil disconfort, ci pe termen lung, de a-l învăța să numească realitatea și să o gestioneze, văzând în părinte un model de la care poate învăța și în care poate avea încredere”, a declarat pentru ȘTIRI PENTRU COPII, Ingrid Schiffer.
Dicționar
Adaptare: potrivire;
A rătăci: a pierde drumul, a se pierde;
Sursa foto Practical Parenting